Cum să ne creştem copiii optimişti. Specialist: „Suntem setaţi pe pozitiv, însă experienţele de viaţă ne dezvoltă sau ne inhibă această abilitate“

Specialiştii sunt de părere că optimismul este o abilitate de gândire specifică inteligenţei emoţionale. Oricând şi la orice vârstă poţi învăţa cum să fii optimist, însă este mult mai uşor să creştem copii frumoşi decât să corectăm adulţi.

Optimismul nu înseamnă doar gandirea pozitivă, aşa cum pare la prima vedere. Este o dispoziţie sau o tendinţă de a vedea partea bună a evenimentelor, situaţiilor de viaţă şi de a căuta soluţii când situaţia o impune, fără a rămâne ancorat în problemă. 

“E uşor să recunoşti un copil optimist, este realmente o plăcere să îl ai în preajmă, atitudinea radiantă, entuziasmul şi seninătatea cu care te întâmpină sunt contagioasă. Studiile în domeniu arată că noi ne naştem optimişti, suntem setaţi pe pozitiv, însă experienţele de viaţă ne dezvoltă sau ne inhibă acestă abilitate”, spune Mihaela Ghercă, psiholog clinician.

Copilul are nevoie de modele

În copilărie, cei mici tind să copieze cât mai mult: tipare, comportamente, emoţii. Dacă “materialul” pe care îl copiează este de calitate, aşa va fi şi comportamentul lui.

“Pentru a fi cât mai optimist, copilul tău are nevoie de modele pozitive, de oameni optimişti în preajmă. Ei învaţă prin puterea exemplului. Dacă tu că părinte adopţi tipare mentale şi comportamentale negative, aşa se va comporta şi copilul când va fi adult. El se va modela după tiparele parentale, va prelua atât calităţi, cât şi defecte. Dacă eşti un părinte pesimist, e posibil ca cel mic să gândească la fel. Dacă vreţi ca el să se bucure de un alt stil de viaţă, unul cu o gândire pozitivă, este necesar să îţi schimbi tu ca părinte modul de gândire”, îi sfătuieşte Mihaela pe părinţi.

Aveţi grijă la critică

Modul în care criticaţi sau încurajaţi eforturile copilului sunt, de asemenea, decisive pentru capacitatea acestuia de a fi optimist.

“Gândiţi-vă cum îl criticaţi. Prima regulă este să fiţi corect atunci când o faceţi acest lucru. Seligman spune că reproşurile exagerate generează sentimente de vinovăţie şi ruşine mai intense decât este necesar pentru a-l stimula pe copil să acţioneze, însă lipsa totală a acestora erodează responsabilitatea şi anulează dorinţa de schimbare. Modul în care îl criticaţi sau îl certaţi pe copil îi influenţează viziunea asupra lumii: optimistă sau pesimistă”, mai spune Mihaela Ghercă.