Suceava: PORTRET/ Ioan Catargiu, antrenorul maeştrilor de rachetomodele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportivul din Bucovina a format în 35 de ani de activitate mii de elevi pasionaţi de aeromodelism. Ioan Catargiu conduce de zeci de ani Cercul de Aeromodele şi Rachetomodele de la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc.

„În fiecare an am avut câte 100 de copii, iar în 35 de ani am învăţat aproximativ 3.500 de elevi“, susţine profesorul. Pasiunea pentru rachetomodele o are de la profesorii săi care i-au dat „microbul“ încă din copilărie.  Până acum a participat la 12 campionate mondiale şi 12 europene de rachetomodelism, pe lângă zecile de campionate naţionale. Din 1994  este antrenor naţional de rachetomodelism la juniori.

„În tot acest timp am avut o colaborare foarte bună cu Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative din Suceava şi Federaţia Română de Modelism, iar în 1985, datorită performanţelor, am obţinut titlul de maestru al sportului. În 1987 am primit titlul de maestru internaţional al sportului“, explică Ioan Catargiu.

15 copii de la club au ajuns maeştri

Ioan Catargiu îi consideră ca pe copiii lui pe toţi piticii de la Clubul Copiilor pe care îi îndrăgeşte foarte mult. „15 dintre copii au ajuns să fie maeştri ai sportului“, afirmă Ioan Catargiu.

Numai anul trecut micuţii de la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc au obţinut 257 de premii la toate concursurile judeţene, interjudeţene, naţionale şi au participat şi la două concursuri internaţionale, în Franţa şi Italia. „Copiii au avut posibilitatea să participe la concursuri în ambele domenii“, afirmă profesorul Ioan Catargiu.

Consideră că ai nevoie de multă răbdare pentru a excela în acest sport. „Rachetomodelismul este un sport foarte migălos, care cere foarte multă răbdare“, explică suceveanul.

Profil

Născut: 17 ianuarie 1957, Câmpulung Moldovenesc.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
Familie: Este căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Ce înseamnă pentru dumneavoastră rachetomodelismul?
Este un sport tehnico-aplicativ care a devenit dintr-o pasiune o meserie, aceasta fiind cel mai important lucru care i se poate întâmpla unui om.
Din punct de vedere financiar, cât aţi investit în acest sport?
Investiţiile nu sunt foarte costisitoare, mai ales acum când putem găsi materialele mult mai uşor. A fost mai greu înainte de Revoluţie, când nu se găseau şi le cumpăram din străinătate, de prin ţări precum Franţa, Germania, Rusia, unde ajungeam la competiţii cu elevii.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite