Oraşele din România care vor trece cel mai uşor peste criza economică generată de coronavirus: „Fondurile europene sunt vitale în acest moment“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de experţi de la UrbanizeHub au analizat care este situaţia financiară a oraşelor din România şi cum vor reuşi să treacă acestea peste criza economică ce va apărea în perioada post COVID-19.

Analiza celor de la UrbanizeHub are ca punct de plecare modul în care administraţiile locale reuşesc să aducă bani în bugetele locale. De exemplu, în 2019, 36% din bugetele oraşelor din România veneau din transferuri din impozitul pe venit; 18% din alocări din TVA; şi 10% din impozite locale pe firme. Toate aceste surse de venit vor fi afectate anul acesta şi în anii următori, iar bugetele locale vor scădea în 2020 cu cel puţin 10%-15%, după cum arată experţii.

Cei de la UrbanizeHub au identificat trei surse care ar putea salva bugetele locale, într-o perioadă de criză.

"Compensarea acestui deficit bugetar nu poate să vină, pe termen scurt, decât din trei surse: 1) transferuri pentru echilibrarea bugetelor de la nivel central (deşi va fi greu de împărţit din mai puţin); 2) creşterea taxelor locale (de ex. o supra-taxă pe supermarket-uri, ce au avut supra-profit în această perioadă); 3) atragerea de fonduri europene. Din aceste trei surse, fondurile europene sunt vitale în avest moment, mai ales având în vedere că 65% din fondurile alocate României pentru perioada de implementare 2014-2023, încă nu au fost absorbite. În mod evident, cei care au deja contracte semnate pe fonduri europene vor fi cei mai câştigaţi", spun specialiştii.

Graţian Mihăilescu, liderul UrbanizeHub România, e de părere că administraţiile locale care au reuşit să atragă fonduri europene şi au în derulare proiecte o să resimtă cel mai puţin această criză.

"Am folosit datele Ministerului Fondurilor Europene şi am analizat proiectele depuse în acest moment, fără a lua în considerare şi celelalte proiecte care sunt evaluare. Oradea continuă să fie cea mai bună administraţie, fiind liderul oraşelor din România ca absorţie pe fonduri europene. Practic, în contextul economic care se anunţă, această criză care va urma după pandemie, încercăm să motivăm administraţiile publice locale să atragă cât mai multe fonduri pentru că aceste fonduri europene vor fi o infuzie pentru bugetul local şi îi va ajuta să treacă mai uşor peste criză", arată Mihăilescu.

Tabelul de mai jos include oraşele din România cu cele mai mari sume contractate până în acest moment (a fost exclus Bucureştiul ce va beneficia de investiţii majore în infrastructură majoră (metrou, centură, etc.) dar prin intermediul altor entităţi).

Imagine indisponibilă
Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite