Cine au fost primii ploieşteni care au vorbit la telefon în 1895. Legăturile telefonice aveau program raţionalizat

0
0
Model de telefon de la 1896, doar un an mai târziu faţă de apariţia telefoniei în Ploieşti FOTO wikipedia.org
Model de telefon de la 1896, doar un an mai târziu faţă de apariţia telefoniei în Ploieşti FOTO wikipedia.org

La Ploieşti, telefonul a intrat în viaţa comunităţii în 1895, cu o întârziere de aproape un deceniu faţă de marile oraşe. Dezvoltarea serviciului a fost, însă, explozivă, iar Ploieştiul a fost primul oraş din ţară cu un serviciu telefonic automat

Telefonul, minunata invenţie de la sfârşitul secolului al XIX-lea, atribuită lui Graham Bell, a intrat în România în perioada 1881-1882, când, în Transilvania, se introduc primele linii telefonice. Ulterior, serviciul de telefoane apare la Iaşi, în 1882, iar la Bucureşti, în 1883, când a fost montată prima linie particulară între magazinul şi tipografia Socec.

În 1894, pentru a stimula dezvoltarea liniilor telefonice, statul român adoptă o lege prin care a permis autorităţilor judeţene şi comunale să-şi construiască propriul sistem telefonic, iar mentenanţa să fie efectuată de către direcţiile judeţene de poştă şi telegraf. Marele avantaj era faptul că firele serviciului telegrafic puteau fi utilizate şi pentru comunicaţiile prin telefon, astfel că dezvoltarea telefoniei în România a fost una rapidă. 

Cine au fost primii ploieşteni care au vorbit la telefon

„Legea din 1894 a creat condiţiile pentru introducerea  telefonului şi la Ploieşti, în 1895, cu o întârziere de aproape un deceniu faţă de capitală şi de alte oraşe ale ţării. Centrala telefonică  a fost montată în sediul Oficiului poştal Ploieşti. Monografia Ploieştiului a lui Mihail Sevastos nu precizează cine anume a beneficiat de acest serviciu, dar, în opinia noastră, probabilitatea cea mai mare este aceea ca una dintre instituţiile de stat – Prefectura Prahova, Primăria sau, evident, Direcţia P.T.T. din Ploieşti (poşta) să fi avut acest privilegiu. Treptat, toate instituţiile din oraş vor fi dotate cu aparate telefonice, sau centrale telefonice, aşa cum se întâmplă în cazul prefecturii şi primăriei, care îşi dezvoltă propriile servicii, cu 3-5 persoane angajate“, ne-a spus profesor doctor Dorin Stănescu, pasionat de istoria telecomunicaţiilor.

De posturi telefonice au beneficiat şi gările Ploieştiului, pentru şeful de gară, comisariatul de poliţie din incintă, restaurantul gării etc. 

În jurul anului 1900, mai toate instituţiile statului din Ploieşti erau conectate la serviciul telefonic, iar oraşul avea legături telefonice internaţionale cu occidentul Europei.

Telefoanele au adus şi inerente probleme. Potrivit profesorului ploieştean, documente de arhivă au scos la iveală corespondenţa dintre Direcţia PTT şi primărie pe tema extinderii reţelei urbane telefonice. Montarea stâlpilor, a cablurilor subterane, presupunea intervenţii de decopertare a pavajului stradal, care de multe ori  nu mai era refăcut, primăria fiind obligată, la solicitările cetăţenilor, să repare străzile.

Primii abonaţi fizici, personalităţile vremii

În 1914, la Ploieşti existau 293 de posturi telefonice, dintre care 137 de posturi aparţineau unor firme private de dimensiuni variabile, 39 erau ale unor instituţii de stat locale, iar restul de 117 aparţineau unor persoane fizice, care, evident, erau cetăţenii cei mai importanţi ai localităţii, boieri, primarul, politicieni, avocaţi: Bellio Alexandru, Cantili Ecaterina, D. Hariton, Luca Elefterescu, C. Nasopol, Predingher Mendel, colonelul Prassa, Radovici Alexandru, Radu R.Stanian. 

În 1915, Ploieştiul era legat prin fire telegrafice de Bucureşti, de toate reşedinţele judeţelor limitrofe şi cu majoritatea comunelor din judeţ. Convorbirile telefonice se efectuau pe toate firele telegrafice, atunci când acestea erau libere şi pe liniile telefonice locale în interiorul oraşului.

La sfârşitul Primului Război Mondial, starea liniilor telefonice din Ploieşti şi din Prahova era extrem de afectată de conflict, actele oficiale consemnând eforturile autorităţilor de a repune în funcţiune sistemul, proces care  s-a dovedit a fi unul anevoios, consumator de resurse, dar şi de timp.

Telefoane după program raţionalizat

Mult timp, în fiecare reşedinţă de comună rurală şi urbană a existat doar un singur post telefonic, probabil în sediul primăriei, în timp ce, pentru majoritatea locuitorilor, telefonul rămânea un serviciu inaccesibil, un privilegiu rezervat doar celor bogaţi.

În lipsa fondurilor pentru instalarea de circuite telefonice, în toate oraşele, chiar şi în Bucureşti, sute de cereri de instalare a unor posturi telefonice erau respinse. De asemenea, legăturile telefonice interurbane, sau cele către capitală, funcţionau după un program raţionalizat, accesul fiind permis numai între anumite ore. De la Bucov, spre exemplu, se putea vorbi în capitală, sau la Ploieşti, numai între orele 8.00-12.00, 15.00-18.00.

Primul oraş din ţară cu un serviciu telefonic automat

„Rezolvarea acestor probleme avea să apară, paradoxal, pe fundalul crizei economice, când companiile statutului sunt transformate în regii autonome sau vândute capitalului străin. Serviciul telefonic se separă de cel poştal, prin crearea, în 1930, a Societăţii Anonime Române de Telefoane, deţinută de compania americană ITT din New York. La Ploieşti, acest fapt se traduce prin construcţia unui nou local, inaugurat în 1932, în stil art-deco, şi o premieră: Ploieştiul devenea primul oraş din ţară cu un serviciu telefonic automat, cu o capacitate, la nivel de judeţ, de 5.000 de posturi telefonice“, ne-a mai spus istoricul Dorin Stănescu.

Dezvoltarea economiei ploieştene din perioada interbelică face ca numărul abonaţilor telefonici să crească de la 387 de posturi, la începutul anilor ’30, spre 1200, spre finalul aceloraşi ani. De data aceasta, instituţiile statului şi firmele sunt depăşite numeric de persoanele fizice. 

Anul 1940 consemnează o ierarhie  a  oraşelor ţării după numărul de abonaţi telefonici: pe primul loc se află Bucureştiul, cu aproape 40.000 de posturi, urmat de Timişoara, cu 2971, Braşov, cu 1830, Ploieşti, cu 1659,  Arad şi Iaşi cu 1339 şi respectiv 1323 de posturi.

Abonaţii persoane fizice, aşa cum reiese din cărţile de telefon ale timpului, unde sunt detaliate şi profesiile acestora, sunt reprezentanţii numeroasei burghezii ploieştene. „Numărul lor însemnat reprezintă, în sine, o dovadă a dezvoltării economice a oraşului, devenit unul dintre primele centre industriale ale ţării. Pe de altă parte, aceeaşi sursă relevă şi clivajul social: nici un lucrător, nu dispune de post telefonic“, spune istoricul ploieştean. 

Telefonia după 1960
           
Democratizarea serviciului de telefonie, în sensul accesibilităţii lui, se produce abia după 1960, iar în  iunie 1968, oraşul fusese integrat noului sistem de telefonie interurbană automată, abonaţii având legătura directă cu localităţi precum Bucureşti, Braşov, Constanţa, Mamaia, Mangalia. Tot acum se instalau şi telefoane publice interurbane la Gara de Sud şi în alte oficii din oraş.

Avântul este însă oprit după 1979, când raţionalizarea şi austeritatea devin noile repere ale economiei. „Probabil că  intervalul 1980-1989, este unul dintre cele mai nefaste pentru activitatea acestei companii de stat: calitatea tehnică slabă a serviciilor, în disonanţă cu progresul tehnic din alte ţări, accesul populaţiei este restrâns semnificativ - pentru a beneficia de instalarea unui post telefonic, aşteptarea se întinde pe câţiva ani, cuplajul liniilor, intruziunea autorităţilor în viaţa abonaţilor“, explică Dorin Stănescu.

Lucrurile şi-au revenit treptat la normal după Revoluţie. În 10 ani, reţeaua telefonică a oraşului, dar şi a judeţului, era, în proporţie de 98,56%, digitală, şi îşi dublase numărul abonaţilor.

Informaţii detaliate despre istoria telefoniei la Ploieşti se vor regăsi în volumul II al Marii Cărţi a Ploieştiului, cea mai recentă monografie a oraşului, un efort de documentare şi scriere, de peste un deceniu, a zeci de istorici din Ploieşti.

Mai puteţi citi

Cine a inventat, de fapt, telefonul. Urechea mecanică a stârnit indignarea cercetătorilor cu 15 ani înainte de Bell

„Bucureştiul nu este decât un oraş de la marginea Ploieştiului“. Lansare de carte „Republica de la Ploieşti“
 

Mai multe - Ploieşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite