Patru grenade de război descoperite în Neamț sub un hambar
0Proprietarul unei gospodării din comuna Timișești a avut parte de surprize atunci când a demolat clădirea unui hambar. În decurs de trei zile, acesta a descoperit patru elemente de muniție în molozul rezultat după demolarea construcției.
Ștefan V., de 44 de ani, din satul Zvorănești, comuna Timișești a găsit elementele de muniție într-un interval de trei zile, perioadă în care se lucra la demolarea hambarului, cu intenţia de a introduce terenul în circuitul agricol.
Alertați de proprietar, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava" al judeţului Neamţ s-a deplasat miercuri dimineață în sat pentru a cerceta gospodăria unde au fost semnalate grenadele.
„În acelaşi loc, pe data de 11 iunie, proprietarul a găsit în molozul rezultat în urma dărâmării hambarului un număr de trei grenade de mână defensive. Din cauza întunericului, în acea seară nu s-a putut executa cercetarea cu detectorul de metale", a spus căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Echipa pirotehnică a verificat ulterior întreaga zonă cu detectorul de metale, fiind acoperită o suprafaţă de circa 180 de metri pătraţi.
Muniţia găsită provine din cel de-al doilea război mondial şi prezenta pericol la manipulare şi transport.
Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!