Scriitorul Bogdan Suceavă dezvăluie "secretele emigranţilor fericiţi", în noua sa carte "Avalon"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Bogdan Suceavă FOTO Arhiva personală
Scriitorul Bogdan Suceavă FOTO Arhiva personală

"Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi", apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom este cel mai recent roman semnat de scriitorul român, stabilit în America, Bogdan Suceavă. Acesta va avea turneul de lansare în România, la mijlocul lunii noiembrie,

În perioada 11-17 noiembrie 2018, scriitorul Bogdan Suceavă va susţine un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, "Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi", apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în format digital. Astfel, scriitorul se va întâlni cu cititorii săi din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Paris.

După cum mărturiseşte autorul, stabilit de mulţi ani de zile în Statele Unite ale Americii, romanul are pronunţate note autobiografice.

În august 1996, un tînăr matematician român aşteaptă pe aeroportul din Otopeni să înceapă lunga călătorie spre o nouă viaţă. A fost admis la doctorat la Michigan State University, unde urmează să lucreze cu unul dintre cei mai buni geometri din lume, după care se va întoarce în România şi va încerca să profite de avantajul experienţei sale. 

Acesta e planul, dar, cum se întîmplă de multe ori, viaţa lui îşi va schimba cursul pe nesimţite. Urmează examene ce par imposibile, zile şi nopţi de studiu, prea multă cafea, adaptarea la o altfel de societate, interacţiunea cu românii şi străinii din campus, dar şi un punct de cotitură privind viitorul, odată cu naşterea primului copil în America. Cum dorul de casă este eclipsat de dorinţa de a-i oferi celui mic o viaţă bună, tînărul se îndreaptă spre cel mai dificil examen dintre toate: candidaturile la sute de universităţi din SUA şi Canada, care necesită nervi de oţel şi credinţa neclintită că în cele din urmă îţi vei găsi postul potrivit şi un nou loc căruia să-i spui acasă. 

Romanul "Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi", cu o puternică tentă autobiografică, este un ghid de supravieţuire în mediul universitar american, o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus.

"Este vorba despre un roman de inspiraţie autobiografică care acoperă perioada 1996-2002. Cartea are două elemente de noutate: e un roman <<de campus>>, adică descrie viaţa universitară din SUA, şi aduce o descriere detaliată a multor <<job interviews>> de pe o piaţă a muncii foarte competitivă. Nu mai avem aşa ceva în literatura de azi", a precizat Bogdan Suceavă 


Programul lansării cărţii "Avalon. Secretul emigranţilor fericiţi"

Bogdan Suceava

Bogdan Suceavă s-a născut pe 27 septembrie 1969 la Curtea de Argeş. După ce a studiat matematică la Universitatea din Bucureşti şi la Michigan State University, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde este profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton.

Deşi pentru profesia de zi cu zi şi-a ales o ştiinţă exactă, Bogdan Suceavă reuşeste să fie extrem de productiv şi pe tărâmul literaturii. Astfel, până la "Avalon", ultimul său roman, a mai publicat volumele de proză: "Teama de amurg" (1990); "Sub semnul Orionului" (1992); "Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii" (2002, 2003); "Bunicul s-a întors la franceză, istorii" (2003, 2008); "Venea din timpul diez" (2004, 2010, 2014); "Miruna, o poveste" (2007, 2008, 2017); "Distanţe, demoni, aventuri" (2007); "Vincent nemuritorul" (2008); "Noaptea cînd cineva a murit pentru tine" (2016); "Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute" (2017).

Nici distincţiile literare nu lipsesc din CV-ul lui Bogdan Suvceavă:  Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela "Imperiul generalilor tîrzii"; Premiul CopyRo, în 2002, pentru volumul "Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii"; Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor ".

Mai puteţi citi:

Scriitorul Bogdan Suceavă: "Junele Iancu Caragiale a fost şi el naiv şi credul"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite