Imagini incredibile la Iaşi. Oamenii furioși, gata să distrugă o statuie cu şapte capete VIDEO

0
Publicat:

Timp de 30 de zile, în capitala Moldovei se desfăşoară evenimentul intitulat „Luna sculptorilor români”. Astfel, pe străzile Iașiului au apărut o mulțime de lucrări de artă, dar unele dintre ele nu sunt pe placul ieșenilor.

Statuia cu șapte capete din Iași SURSĂ Captură foto WOWIași
Statuia cu șapte capete din Iași SURSĂ Captură foto WOWIași

Cea mai criticată sculptură, ce reprezintă o „creatură cu șapte capete”, a fost amplasată în Copou, în fața Grupului Statuar al Voievozilor. Ieșenii au avut reacții dure când au văzut această operă și s-au manifestat atât în plină stradă cât și prin intermediul rețelelor de socializare.

Imagini incredibile surprinse la Iași

Nemulțumirea ieșenilor față de sculpturile amplasate în Iași a fost vizibilă atât pe internet cât și în locurile în care acestea au fost așezate. Jurnaliștii WOWIași au surprins câteva imagini incredibile din fața „hidrei cu șapte capete”. Cetățenii asociază această statuie cu imaginea diavolului și au încercat chiar să o dea jos sau să o distrugă.

În imaginile surprinse se observă cum o femeie lovește statuia cu picioarele, încercând să o dărâme.

Mai venim cu cineva, să dărâmăm, să o tăiem, să facem ceva. Din gâtul lui ies niște șerpi, ceva, n-au cum să fie flori”, spune femeia care lovea statuia cu piciorul.

O altă ieșeancă susține că nu a putut să doarmă după ce a văzut imaginile cu statuia pe internet, dar că a venit să se convingă de „hidoșenia” amplasată în Copou.

Chiar nu am putut să dorm noaptea trecută. M-am cutremurat când am văzut așa ceva pe internet. Am venit să văd cu ochii mei ce s-a putut face”, a povestit ieșeanca, îngrozită de sculptura amplasată în Iași.

Totodată, un bărbat a asociat statuia cu imaginea satanei.

Satana, ce altceva să reprezinte? Este horror!”, a spus ieșeanul surprins în fața operei de artă.

Ce reprezintă, în realitate, controversata statuie

Chiar dacă ieșenii au asociat sculptura cu imaginea diavolului, realizator ei, sculptorul Costin Ioniță, a dezvăluit ce reprezintă, în realitate.

Lucrarea reprezintă clasa politică românească, este o sculptură care a făcut parte din proiectul 1990, un proiect de artă contemporană, de expunere a unor statui pe o perioadă limitată de timp, pe soclul fostei statui a lui Lenin, din Piața Frescei din București. În imaginea mea, Lenin a fost dat jos, decapitat și așa au crescut flori. De atunci, lucrarea a pornit un val de controverse”, spune Costin Ioniță, sculptor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite