Viața într-un cătun uitat din munții României: „N-am avut vreodată curent, televizor doar în spital” VIDEO
0Câțiva români mai țin în viață un cătun uitat din Munții Poiana Ruscă. Oamenii trăiesc cu mai puțin de 150 de lei pe lună, dar se bucură când mașina cu pâine oprește în fața caselor lor bătrânești și le aduce alimentul așteptat.
Pe dealurile care încolțesc lunca râului Cerna și despart Ținutul Pădurenilor de Țara Hațegului, câteva cătune cu gospodării înconjurate de livezi, pășuni și păduri gravitează în jurul satelor Meria și Vadu Dobrii.
Un astfel de loc este cătunul Poiana, din vecinătatea satului Meria (comuna Lunca Cernii de Jos) aflat la opt kilometri de centrul comunei.
Meria, satul haiducilor
În Meria mai locuiesc vreo 200 de oameni. Satul este cunoscut printr-o poveste neobișnuită. Se spune că a fost în secolele trecute un loc de refugiu al haiducilor care prădau așezările din Țara Hațegului și din Banat.
Oamenii se ascundeau satul haiducilor, înființat în locul greu accesibil din munți, fără teama de a fi urmăriți de panduri. Cătunul de la poalele Meriei a rămas mai puțin cunoscut, iar cele mai multe din casele sale sunt nelocuite.
În ultimii ani, drumul local care urcă din Lunca Cernii de Jos spre satul Meria și traversează Poiana a fost asfaltat, ultima porțiune de circa doi kilometri în toamna anului 2022. Noua șosea de munte este continuată de un alt drum de pământ, care continuă să urce până la Vadu Dobrii, aflat la șapte kilometri de Meria, în Ținutul Pădurenilor.
„Drumul spre Meria trece și prin cătunul nostru, dar cum unele gospodării nu sunt la drum, tot avem greutăți. Nici izvoarele nu sunt aproape de casele noastre, astfel că mergem pe jos pentru a lua apă de la ele”, spune Salvina Zepa, o localnică.
Trăiesc cu ajutorul social
Femeia locuiește împreună cu fratele său într-o căsuță din Poiana și are în grijă vitele acestuia. Un ajutor social de până la 150 de lei este singura sa sursă de venit.
„Cu banii din ajutorul social, cumpărăm pâine, făină, zahăr, ulei și alte alimente care mai trebuie în casă. Cartofi am avut în grădină și alte câteva legume. Când fratele meu a mai vândut un vițel ne-am descurcat”, spune Salvina.
Aurel Seleșan se află într-o situație asemănătoare. Are 66 de ani, primește și el ajutor social, și locuiește într-o casă de lemn, veche de peste o sută de ani, înconjurată de o mică livadă.
„Aici am luat eu ființă pe acest pământ și în casa aceasta mică locuiesc. Am fost șapte frați la părinți, dar a plecat care pe unde a putut”, spune Aurel.
Fără curent, fără televizor
Săteanul a muncit tmai mulți ani la o exploatare forestieră, însă fără contract, astfel că nu și-a putut dovedi vechimea în muncă, pentru a putea primi pensie.
„Vara munceam la coasă pe la oameni, iar cu banii strânși, trăiam de pe o iarnă pe alta. Acum mai am noroc cu ajutoarele sociale, cu alimentele primite tot ca ajutoare. Sunt puțini bani, dar încerc să mă descurc”, povestește localnicul din cătunul Poiana.
În lipsa banilor, nu și-a permis să repare case bătrânească și nici să îi asigure curentul electric.
„Am radio cu baterii. La televizor am putut privi, seara, cât am stat în spital, vreo două luni, anul trecut. Altfel, nu am avut niciodată nici curent, iar televizor, doar cât am stat în spital. Și totuși, prin fața casei trec cablurile de internet, agățate de stâlpii montați și ei de curând. Nu știu dacă funcționează”, spune bărbatul.
Bucuria localnicilor - mașina cu pâine
În ciuda lipsurilor cu care se confruntă, Aurel trăiește și momente de bucurie, unul dintre acestea fiind trecerea mașinii cu care este adusă pâinea localnicilor din Meria.
„Mașina oprește și în apropiere de casa mea. Cumpăr pâine și, uneori, îi spun omului să mai îmi aducă și alte lucruri de jos, din Lunca Cernii sau de la oraș. Au fost vremuri în care mergeam o zi întreagă, până la Ghelari, pe jos, pentru a aduce pâine în sat. Coboram câte doi – trei, spre Cernișoara Florese, urcam apoi la Bunila și la Ghelari. Aduceam un sac – doi de pâine”, își amintește Aurel.
În trecut, zăpezile viscolite îngropau cătunul Poiana din munții Poiana Ruscă, izolându-l complet.
„Au fost ierni în care zăpada trecea de gard. Acum este mai bine, nu mai este atât de frig, viscolește rar, iar drumul e mai bun”, spune săteanul.
Se încarcă comentariile...
