Martor la dezastrul de la Certej, 1971: „Curtea din spatele spitalului era plină de sicrie”

O martoră a vremurilor în care s-a întâmplat dezastrul de la Certej din Hunedoara, din 30 octombrie 1971, s-a aflat în spitalul din Deva în acele zile. Ea a relatat experiențele traumatizante prin care au trecut oamenii atunci.

Certejul inundat de valurile de steril (foto de pe iaz). Sursa: dosarul de anchetă Certej 1971.

S-au împlinit 51 de ani de la dezastrul de la Certej (județul Hunedoara), soldat cu peste 100 de victime omenești. Mulți dintre cei care au murit ori au fost grav răniți au fost copii, proveniți din familiile muncitorilor care locuiau în blocurile de la poalele iazului.

Mărturii despre Certej 1971

Printre martorii accidentului minier din dimineața de 30 octombrie 1971 s-a numărat și Lucica Muntean, în prezent senatoare PNL de Hunedoara, pe atunci elevă de liceu. Ea a povestit într-o postare pe pagina sa de Facebook drama pe care a trăit-o în spitalul în care au fost aduși mulți dintre copiii răniți grav, după ce iazul de steril al exploatării miniere s-a prăvălit și a distrus blocurile în care aceștia locuiau.

A doua zi după tragedie, povestește Lucica Muntean – care avea atunci vârsta de 15 ani – se afla în spitalul din Deva, unde fusese operată cu o seară înainte, după un accident petrecut pe terenul de sport.

„Dimineața, când m-am trezit, în patul de lângă mine am văzut un copilaș de vreo cinci ani, pansat la ochi, care plângea strigând-o pe mama lui. În salon erau și alți pacienți noi care păreau că au suferințe foarte mari. Ușa salonului se deschidea mereu și oameni disperați intrau și se uitau la cei din paturi, căutând parcă pe cineva. Așa am aflat că undeva foarte aproape de Deva avusese loc o tragedie. Că la Certej se rupsese digul de la exploatarea minieră și o mare de nămol s-a revărsat înghițind casele din apropiere”, scrie parlamentarul.

Numeroși copii, victime în dezastrul de la Certej

O asistentă a luat-o de braț și i-a spus să aibă puțină grijă de copilul grav rănit la ochi.

„M-am așezat lângă copilaș și am aflat că-l cheamă Penică. L-am ținut de mâini ca să nu-și ia pansamentul de la ochi și l-am mângâiat. Mama ta o să vină, îi spuneam. Nu mai plânge! Merg la geam să o chem! Și chiar m-am dus la fereastra salonului, unde am încremenit. Curtea din spatele spitalului era plină de sicrie. ”Pleacă de la geam!” a strigat cineva din curte. Și am plecat. Am ieșit pe coridor și am văzut oameni plângând și alergând în căutarea celor dragi. Apoi o femeie a intrat în salonul nostru și s-a dus direct la patul lui Penică. Eu m-am bucurat, crezând că e mama lui. Dar nu era! Femeia își căuta copilul și văzând că nu e el, a început să plângă și să-i întrebe pe cei din salon dacă nu i-au văzut copilul. Unii puteau vorbi și alții nu”, a relatat Lucica Muntean.

După două zile petrecute lângă Penică, eleva s-a trezit a treia zi văzând gol patul de lângă ea. A întrebat ce se întâmplase cu copilul, însă nimeni dintre asistentele medicale nu a vrut să îi răspundă.

„Am plâns, crezând că Penică al meu pățise ceva grav și nimeni nu voia să-mi spună. Nu am aflat niciodată! Am fost externată în aceeași zi și mutată la infirmeria liceului. Multă vreme mi-am mângâiat sufletul de copil sperând că Penică e bine, că l-a găsit mama lui și că e sănătos și fericit. Asta vreau să cred și acum! Ceea ce am aflat în schimb, a fost faptul că mulți dintre cei internați au fost duși în sicriele din spatele spitalului”, a relatat aceasta. 

Certej 1971, aproape o sută de morți

În 30 octombrie 1971, la ora 5,00 dimineaţa, barajul iazului de decantare al exploatării miniere Certej a cedat, iar aproape 300.000 cubi de steril s-au prăvălit peste comună, distrugând complet, în câteva minte, zeci de gospodării, șase blocuri și un cămin de nefamiliști ridicate cu câțiva ani în urmă pentru familiile muncitorilor.

Potrivit dosarului de anchetă al dezastrului de la Certej, cel puțin 89 de oameni, mulți dintre ei copii, au murit, cei mai mulţi fiind surprinşi în timp ce dormeau în blocurile muncitoreşti. Alți aproape 80 de oameni au fost răniți.

Timp de mai multe zile, localnicii și militarii au căutat trupurile victimelor, acoperite de întinderea de mâl și dărâmături. În acest timp, Certejul a fost împânzit de forţele de Miliţie şi Securitate care nu au mai dat voie niciunei persoane neautorizate să intre în localitate. Lucrările de refacere a Certejului au durat circa jumătate de an, însă mulţi localnici au rămas traumatizaţi de catastrofa despre care nu aveau voie să mai vorbească deschis.

Abia după Revoluţia din Decembrie 1989, unii dintre martorii catastrofei de la Certej au prins curaj și putut relata deschis despre tragedie. Unii au susținut că, în realitate, numărul victimelor a fost mai mare, decât cel anunțat de autorități, în zilele care au urmat accidentului minier.

„Au pierit peste 118 fiinţe omeneşti. Mari au fost şi pierderile materiale...”, susținea, în vara anului 1990, inginerul Paul Popescu, director al Exploatării miniere Certej la momentul catastrofei.

Trecuseră însă două decenii de la eveniment, iar mulţi dintre cei care au trăit pe viu momentele cumplite din dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971 au plecat din Certej. Exploatarea a intrat în declin, iar până la mijlocul anilor 2000 a fost închisă, împreună cu celelalte mine și uzine miniere din Munții Metaliferi. Ancheta catastrofei de la Certej a durat doi ani, iar la finalul ei administratorii unităţii minere au fost scoşi de sub învinuire.

„Nu se poate reţine vinovăţia vreunei persoane, lipsind răspunderea penală pentru această faptă”, au precizat anchetatorii, în dosarul Certej 1971. Anul trecut, la împlinirea a cinci decenii de la catastrofă, un monument comemorativ a fost ridicat în Certej, în amintirea victimelor.