Florin Scurtu este pasionat de artă şi colaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Scurtu
Florin Scurtu

Talentul lui Florin pentru artele plastice a fost răsplătit în studenţie, când hunedoreanul a fost premiat, în cadrul Festivalului Artei şi Creaţiei, obţinând premiul al doilea pentru pictură şi premiul trei pentru caricatură. Mai târziu, avea să editeze, împreună cu elevii colegiului la care predă acum, publicaţiile şcolii: „Revista 9”, „Genesis” şi „Ascultă!”.

Profil


Născut. 30.07.1965, Hunedoara
Educaţie. Universitatea Tehnică Petroşani, studii masterale de administraţie publică şi consiliere privind cariera
Familie. Căsătorit, un băiat de 10 ani, Andrei

De aproape 20 de ani, Florin Scurtu lucrează în învăţământ, unde a fost pe rând profesor de educaţie tehnologică, informatician, consilier privind cariera, iar acum este coordonatorul Centrului de Informare şi Documentare la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”. „Am terminat facultatea la Specializarea Maşini şi Instalaţii miniere, dar nu am profesat nicio zi în domeniu. Virajul spre arte l-am făcut pe când eram student. Atunci am început să merg la Clubul de Arte Plastice din Petroşani”, a povestit Florin. Organizaţia din care hunedoreanul a făcut parte în timpul facultăţii avea şi un ziar, iar Florin era responsabil cu rubrica de caricatură.


Premii pentru pictură şi caricatură


Talentul lui Florin pentru artele plastice a fost răsplătit în studenţie, când hunedoreanul a fost premiat, în cadrul Festivalului Artei şi Creaţiei, obţinând premiul al doilea pentru pictură şi premiul trei pentru caricatură. Mai târziu, Florin avea să editeze, împreună cu elevii colegiului la care predă acum, publicaţiile şcolii: „Revista 9”, „Genesis” şi „Ascultă!”.
Hunedoreanul susţine că mereu şi-a dorit să facă arhitectură, însă conjunctura a fost de aşa natură că nu i-a permis să-şi urmeze acest vis. A încercat să compenseze nevoia lăuntrică de a crea, prin realizările sale, un amalgam de arte plastice, „pictură şi montaj”, după cum el însuşi îşi descrie creaţiile.


Colaj, montaj şi consiliere pentru elevi


Lucrările lui Florin Scurtu combină pictura cu colajul, dar şi cu montaje textile şi din lemn, iar până acum, încurajat la debut de poetul Eugen Evu, informaticianul a vernisat trei expoziţii.
„Primele două aveau o tentă oarecum religioasă. În 1996 am deschis prima expoziţie, în sala Concordia a Casei de Cultură de la Hunedoara. Se numea «Lumină din lumină» şi a fost organizată chiar în preajma Paştelui”, şi-a amintit dascălul. A doua expoziţie semnată de Florin făcea trimitere la tematica precreştină, aşa că artistul a intitulat-o „Altar”. A treia expoziţie a fost una de compoziţie, viziunea era ceva mai diferită, iar Florin Scurtu şi-a reunit creaţiile sub denumirea de „Metamorfoze”. Timp de câţiva ani s-a ocupat de orientarea elevilor de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” în ceea ce priveşte cariera. Spune că treaba asta nu implică să pui etichete imediat ce ai observat care sunt înclinaţiile unui copil, ci mai degrabă să îl laşi pe el să aleagă singur.

Întrebări şi răspunsuri


Care este modalitatea prin care descoperiţi ce carieră i se potriveşte unui elev?
Sunt teste care îi arată clar elevului care sunt punctele slabe şi punctele tari, însă decizia de a se îndrepta spre o anumită facultate sau alta o ia singur. Nu e foarte uşor. Am avut şi reacţii negative, de la părinţi care vroiau să îşi facă băiatul medic, deşi el avea abilităţi şi cunoştinţe avansate de IT şi adora să lucreze în domeniul ăsta.

Doar elevii colegiului au acces la Centrul de Documentare din incintă?
Nu. Centrul este deschis oricărui hunedorean care caută cărţi de specialitate şi vrea să redacteze o lucrare, însă programul cu publicul extern colegiului este cuprins între orele 14.00 şi 16.00.

Ce-i place

Florin Scurtu este pasionat de fotografie, aşa că tocmai şi-a cumpărat un aparat foto semi-profesional, dar îi place şi să deruleze proiecte neconvenţionale sau să lucreze în cadrul atelierului foto, împreună cu elevii liceului.

Ce nu-i place

„Că scara valorilor umane a fost complet inversată în ultimii ani şi că învăţământul e în mare pericol, deoarece noi copiem sisteme care peste graniţe s-au dovedit a fi eşecuri, cum ar fi supraspecializarea pe un singur domeniu”.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite