GIURGIU/ Istru, locul unde viaţa se trăieşte “la negru”. Traiul acolo este un cocktail de sărăcie,mizerie şi ilegalitate

Poveştile oamenilor se iţesc dintre dărâmături, pereţi afumaţi, întuneric şi urlete de copii despuiaţi. În ghetourile din strada Sloboziei îşi duc zilele, de aproape 20 de ani, peste 500 de suflete.

Înainte de Revoluţie, cartierul Istru, situat pe şoseaua Sloboziei, era o zonă muncitorească unde locuiau lucrători din construcţii sau de la domeniul public în nouă cămine de nefamilişti. După 1990, cea mai mare parte a blocurilor a fost devastată, iar acum oamenii se scaldă în sărăcie şi mizerie. Chiriaşii au furat tot ce au putut, în special obiectele din metal pe care le-au valorificat.

Dintre cele nouă blocuri, şase au fort renovate de municipalitate în urmă cu 11 ani, iar trei aşteaptă încă finanţări.
“Căminele de la Istru au fost reabilitate în 2000, au fost schimbate instalaţiile, au fost văruite camerele, s-a luat fiecare încăpere, dar în jumătate de an au distrus tot, au spart ţevi, au furat calorifere”, a spus Elsa Joantă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Giurgiu.

Unul dintre cele trei cămine care au rămas nerenovate a fost deja dezafactat, iar în celelalte două înfloreşte “bursa neagră” a chiriilor. Aici, locuinţele sunt branşate illegal la reţeaua de current electric, iar cei 500 de locuitori cară apa cu bidoanele de la ultimea cişmea din oraş. Tot acolo îşi spală şi covoarele.

Singur printre ziduri

“De aici luăm apă iarna şi vara. Cărăm toată ziua cu bidoanele. Aici spălăm covoarele şi hainele. De multe ori se face o coadă imensă. Copiii se mai bat între ei” povesteşte femeia ca şi cum ar fi firesc să se întâmple aşa, unad intre femeile care locuiesc în zonă.

Municipalitatea promite însă că ghetourile vor deveni, în curând, blocuri ANL.
“Suntem pe lista de învestiţii aprobată pentru acest an pentru ANL. Aşteptăm să se organizeze licitaţia şi să fie demarate lucrările. O parte dintre cei care au stat în căminul dezafectat au fost mutaţi în locuinţe sociale. Alţii, fără forme legale, au fost evacuaţi. Dorim să includem în procesul de reabilitare şi celelalte două cămine. Intenţia noastră este să mai construim un bloc de locuinţe sociale”, a mai declarat Joantă.

Niculae Buzatu, poreclit Coşciug, locuieşte singur în căminul ce a fost dezafectat deja. Dincolo de etajele şi apartamentele fără geamuri şi de imaginea desprinsă parcă dintr-un film de groază, Nicolae îşi croieşte drum spre camera îi spune “casă”. Gunoaiele putrezite emană un miros ascuţit ce-ţi intră în nări şi-ţi sfredeleşte până şi gândurile. Şobolani nu mai sunt demult aici, pentru că, spune Coşciug, nu mai au ce mânca.

Chirii “pe naşpa”

Cei care au reuşit să “evadeze” din căminul dezafectat şi care n-au primit dreptul de la autorităţile locale pentru o cameră nouă, au negociat cu cei care stăteau deja în căminul D. Preţul vehiculat în cartier este de 100 de lei. Oamenii nu se mai gândesc că nu au acte pentru locuinţa respectivă, se bucură doar că se pot muta în condiţii ceva mai bune preţ de câteva luni.

“Am rămas singur, au plecat toţi. S-au mutat în alt cămin de vis-à-vis, unii au primit dreptul să stea acolo, alţii şi-au cumpărat camerele în care stau acum. Am făcut şi greva foamei, am intrat şi într-un coşciug în faţa Primăriei, şi degeaba. Nu s-a rezolvat nimic”, povesteşte bărbatul.
Cuprinde uşa camerei cu mâinile şi o dă la o parte ca să ne permită intrarea, balamalele nu mai există, la fel cum şi-a pierdut utilitatea şi încuietoarea.

“Au intrat mascaţii peste mine ca să caute o copilă dispărută, au crezut că eu dacă sunt singur poate am ascuns-o aici, dar eu sunt liniştit, nu sunt pedofil. Ce să fac, pun şi eu uşa doar aşa ca să nu intre ăştia mici şi să fure”, povesteşte Niculae.

Camera în care încă locuieşte “Coşciug” este plină de igrasie, nu are geamuri, iar spaţiul este atât de mic încât abia îţi poţi face loc. Un pat înghesuit, o masă improvizată şi un curier pe care sunt aşezate hainele lui bune, sunt elementele care-i conturează locuinţa. Împarte aşa-zisa garsonieră cu un amic şi o căţeluşă pe care a botezat-o Ramona.

Chiar dacă acum pare un om liniştit, Niculae are păcatele sale. A trăit pe propria piele viaţa de dincolo de gratii când a fost închis pentru furt, în aceeaşi perioadă pierzându-şi şi casa şi familia.
“În 1982 am locuit pe strada Viespilor. În acea perioadă devenise zonă de demolare. Eu eram închis când s-au făcut demolările şi când mi-au dat drumul n-am mai găsit nimic, nici casă, nici locul măcar, iar soţia m-a părăsit. Am două fete, dar sunt prin alte părţi”, povesteşte giurgiuveanul.

Acum, ca să se întreţină, Niculae merge şi caută fier vechi. E mulţumit dacă scoate câteva zeci de lei.

Gabriela împarte o cameră împreună cu cei cinci membri ai familiei sale. Spaţiul este prea mic pentru ei, dar este mulţumită că aici are condiţii mult mai bune faţă de cele din căminul anterior.

“Nora mea este însărcinată, am deja o nepoţică şi spaţiul este destul de mic. Ei sunt tineri, au şi ei nevoie de casa lor. E totuşi mai bine, avem conducte de apă trase, dare eu încă nu m-am conectat pentru că nu am avut bani, avem şi lumină, avem contor şi plătesc în fiecare lună cât consum, pentru un televizor şi un bec nu plătesc prea mult”,povesteşte Gabriela.

Femeia recunoaşte că starea căminelor era foarte bună şi că au ajuns aşa din cauza multora dintre cei care au stat aici.
“Au fost condiţii bune, oamenii au fost de vină. Primarul trimite maşina de gunoi de două ori pe zi aici ca să ridice gunoaiele pentru că oamenii în loc să arunce la containere, aruncă peste tot. Au furat tot, au spart pereţi. A fost chiar şi duş, dar au distrus tot şi suferim şi noi cei care suntem corecţi”, a mai spus giurgiuveanca.