Justiţie de România: Aceeaşi clădire a fost retrocedată către două persoane diferite
0
Statul a recunoscut de două ori dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil. Primii „proprietari“ au primit bani, ceilalţi au luat clădirea. Eroarea s-a produs din cauza juriştilor de la Consiliul Judeţean care nu au verificat la Arhivele Statului cine a fost ultimul proprietar al clădirii.
Citeşte şi:
Prejudiciu adus Statului. Comisariatul Militar din Galaţi, retrocedat de două ori
Justiţia, încă plină de probleme
Gafe în lanţ la Consiliul Judeţean Galaţi. Din cauza superficialităţii unor funcţionari, statul a suportat de două ori despăgubiri pentru clădirea în care până de curând a funcţionat Comisariatul Militar. Prima dată în baza Legii 112/1995, iar a doua oară, în baza Legii 10/2001. Printr-o hotârâre din 1998, Consiliul Judeţean (CJ) i-a acordat despăgubiri de 24.000 de lei (21.673 de euro la cursul BNR din acel an) lui Romulus Drumea. Decizia a fost luată în pripă, fără a se verifica la Arhivele Statului cine a fost ultimul proprietar în momentul în care imobilul a fost preluat abuziv de stat.
Ulterior, CJs-a trezit la uşă cu adevăraţii moştenitori. Neculai Flamaropol s-a adresat instituţiei, solicitând restituirea în natură a imobilului cu suprafaţa de 2.677 metri pătraţi. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1947, Hristu Flamaropol, tatăl lui Neculai Flamaropol, a cumpărat clădirea în 1947, de la Mihail Drumea. „Mi s-a spus că au acordat deja despăgubire pentru imobilul respectiv. Ei nu au verificat cine a fost cel deposedat în mod abuziv de către stat", a explicat Didel Bujeniţă, avocatul familiei Flamaropol.
Greşeală sau intenţie
Întrucât cererea de restituire a fost refuzată, urmaşii ultimului proprietar au apelat la justiţie şi au câştigat procesul. În consecinţă, clădirea Comisariatului a fost restituită în natură. „Nu ştiu dacă a fost o greşeală sau o intenţie din care au fost speculate anumite interese", a afirmat avocatul familiei Flamaropol. „Ştiu că s-a retrocedat în 1998, parcă unei familii pe nume Drumea. Eu eram doar un simplu membru în comisia de retrocedări, dar din comisie făcea parte şi preşedintele Consiliului Judeţean", a declarat Dragu Togan, şeful consilierilor juridici din CJ în acea perioadă. Familia Drumea a cheltuit de mult banii primiţi. CJ mai poate recupera suma respectivă doar dacă îi dă în judecată pe juriştii superficiali.
"Consiliul Judeţean nu a verificat cine a fost cel deposedat şi a despăgubit pe altcineva."
Didel Bujeniţă avocat