Cursă contra cronometru pentru găsirea celor care au călătorit alături de gălăţeanul infectat cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile speră să limiteze răspândire epidemiei FOTO Inquam Photo
Autorităţile speră să limiteze răspândire epidemiei FOTO Inquam Photo

Autorităţile au făcut an apel către toţi cei care pot da detalii cu privire la persoanele care au călătorit alături de un bărbat din Galaţi confirmat cu COVID-19. Se ştie că microbuzul cu care au circulat a plecat din Bucureşti pe 29 februarie 2020, la ora 12,15, pe traseul Otopeni-Gara de Nord-Buzău-Brăila-Galaţi.

Autorităţile de la Galaţi fac apel către populaţie să ajute la găsirea celor 17 pasageri care au călătorit, pe 29 februarie, de la Bucureşti la Galaţi, cu microbuzul unei firme private, împreună cu un gălăţean de 72 de ani care a ieşit pozitiv la testarea pentru infecţia cu COVID-19. Deocamdată doar şase dintre pasageri, plus şoferul, au fost găsiţi, însă se analizează înregistrările unor camere de supraveghere, în speranţa că zona de căutări va fi restrânsă astfel, iar răspândirea virusului va fi limitată.

Îngrijorarea este evidentă, dat fiind că persoanele care au intrat în contact cu bolnavul (care sunt rugate insistent să stea izolate şi să contacteze autorităţile) sunt deja în comunitate de mai multe zile, până acum fără restricţii de circulaţie, lucru care ar fi putut duce la o răspândire masivă a COVID-19.

Gălăţeanul infectat cu coronavirus a ajuns la aeroportul Otopeni pe 29 februarie, cu o cursă aeriană care a decolat din zona Lombardia. El a urcat apoi într-un microbuz, cu care a călătorit, împreună cu alţi 17 oameni, pe ruta Otopeni-Gara de Nord-Buzău-Brăila-Galaţi. Microbuzul este culoare albă, marca IVECO şi are numărul B-83-ZAD, îmbarcarea din Bucureşti fiind la ora 12,15. 

Bărbatul nu prezenta niciun fel de simptome, dar a rămas în izolare la domiciliu, la propria iniţiativă, însă pe 7 martie a început să se simtă rău şi a fost dus la spital în condiţii de izolare specială.

Potrivit autorităţilor, gălăţeanul a intrat în contact cu cel puţin două persoane şi în perioada de izolare, ambele fiind identificate şi ţinute sub supraveghere, în izolare la domiciliu.

Infecţia bărbatului de 72 de ani a fost confirmată ulterior, iar măsurile luate pe plan local sunt drastice: toate evenimentele publice au fost anulate.  Spre exemplu, duminică seara, spectacolul programat la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Leonard” a fost anulat cu doar câteva minute înainte să înceapă, când sala era deja pe jumătate plină.

Deja se analizează posibilitatea închiderii temporare a unităţilor şcolare, însă o decizie în acest sens poate fi luată doar după o analiză temeinică şi numai cu aprobarea Guvernului. Deocamdată, se mizează pe măsurile sporite de igienă, în fiecare şcoală şi grădiniţă din Galaţi fiind înfiinţate puncte speciale de dezinfecţie a mâinilor. De asemenea, mijloacele de transport public sunt dezinfectate periodic cu substanţe profesionale, de tipul celor folosite în spitale.

Numărul de telefon la care se pot oferi informaţii despre pasagerii din micobuzul amintit mai înainte este 0744.630.508 (DSP Galaţi). Dacă aţi fost în acel microbuz sau cunoaşteţi pe cineva care a fost în el, nu ezitaţi să cooperaţi cu autorităţile, pentru a ajuta la oprirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite