Crima din Mangalia. Mama victimei cere schimbarea încadrării juridice a faptei și daune morale de 100 de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama Alinei, tânăra omorâtă de colega sa de cameră, cea care, mai apoi, i-a aruncat trupul sub o bancă dintr-un parc, în Mangalia, cere schimbarea încadrării juridice a faptei în omor calificat prin cruzimi și interes material. De asemenea, solicită în instanță daune morale.

Alina Elena, tânăra ucisă cu sânge rece de colega de cameră. FOTO: Facebook/Arhivă Personală
Alina Elena, tânăra ucisă cu sânge rece de colega de cameră. FOTO: Facebook/Arhivă Personală

Dosarul este deja trimis în instanță, iar la primul termen de judecată se va lua în discuție cererea mamei.

Mama fetei (...) solicită schimbarea încadrării juridice în omor calificat prin cruzimi și interes material. Așa cum au reținut procurorii în rechizitoriu imediat după ce a săvârșit fapta, inculpata i-a sustras două carduri victimei decedate și a retras banii de pe ele. Mai mult decât atât, se pare că din declarația dată de inculpată, victima înjunghiată în gât a încercat mai multe minute să se apere, iar inculpata a continuat fie să o reducă la tăcere, fie să o înjunghie în continuare în alte locuri. De asemenea, mama fetei decedate solicită daune morale de 100 de mii de euro”, a explicat cunoscutul avocat Adrian Cuculis, reprezentantul mamei victimei.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței de judecată s-a reținut că Loredana-Ionela A, colega de cameră a Alinei, a fost trimisa in judecată - „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, faptă prev. şi ped. de art.188 alin.1 C.p., furt calificat, faptă prev. de art.228 alin.1 C.p. - 229 alin.1 lit.b C.p., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. de art. 250 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, prev. de art. 2501 C.p. și acces ilegal la un sistem informatic, faptă prev. de art.360 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (trei acte materiale), toate cu aplic. art. 38 alin.1 C,p”.

De asemenea prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

„S-au  purtat “lupte” in interiorul camerei”

Amintim că, în dimineața zilei de 6 august 2023, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că trupul fără viață al unei tinere a fost identificat sub o bancă în zona parcului Tosca din municipiul Mangalia. 

„În urmă cercetărilor s-a constatat faptul că inculpta Loredana-Ionela A. a fost autorul material al infracțiunii de omor, reținându-se că pe fondul unor discuții în contradictoriu dar și pe baza convingerilor și acțiunilor victimei, cu care inculpata nu era de acord (ceea ce denotă un timp de reflecție asupra faptelor), inculpata a lovit-o pe victimă în zona gâtului cu un cuțit folosit la prepararea mâncării (declarație inculpat) iar după o perioada mai lungă de timp în care s-au purtat “lupte” în interiorul camerei unde se aflau, victima, după aproximativ 30 de minute (declarație inculpat), a decedat”, argumentează, în solicitarea înaintată instanței, avocatul mamei.

Din cercetări a reieșit că, după săvârșirea faptei, la un interval extrem de scurt de timp, inculpata s-a deplasat la sediul unei bănci și a extras în două rânduri suma de 2.000 de lei conform propriei declarații, dar și a interogării bazelor de date electronice.

„Redăm aici elementul important al declarației inculpatei din care reiese că aceasta cunoștea destul de bine situația financiară a victimei. <<Declar că după ce am ucis-o pe Alina, din camera în care locuiam, am ridicat trei carduri și le-am luat cu mine și anume un card al meu pe care încasam salariul de la muncă, un card BRD al Alinei pe care ea îl avea de la școală pe care primea bursă și alt ajutor de la stat și un card Unicredit al Alinei pe care ea îl avea de la locul de muncă”, mai arătă avocatul.

Potrivit avocatului, avându-se în vedere aceste aspecte reținute în actul de sesizare,  elementul material al infracțiunii de omor calificat ar fi îndeplinit atât prin modalitatea descrisă în art. 189 C.p lit b) „din interes material” cât și prin modalitatea descrisă în art. 189 C.p lit. h) „prin cruzimi”.

„Opinăm că sunt intrunite elementele constitutive ale cruzimilor”  

O faptă de omor se consideră săvârşită prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere, iar moartea Alinei se încadrează aici, a mai explicat avocatul Adrian Cuculis:

„De asemenea, în condițiile în care inculpata a dat detalii cu privire la manifestările victimei : <<După ce am înjunghiat-o, Elenei îi curgea sânge din gură și din rana făcută cu cuțitul, horcăia, motiv pentru care am încercat să îi pun mâna la gură să nu se audă în celelalte camere. A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat, timp în care m-a zgâriat pe mână și pe gât și chiar și pe spate. - Camera în care locuiam are numărul 11>> reiese și de aici starea de calmitate pe care o avea aceasta (...). A detaliat și motivul pentru care ținea victima cu mâna la gură dar a și putut aprecia coerent că au trecut 30 de minute, timp în care relatează că aceasta s-a zbătut în încercarea de a se salva, opinăm că sunt întrunite elementele constitutive ale cruzimilor”.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite