Alertă la Mangalia: tânără găsită moartă într-un parc. Cadavrul prezintă urme de violență
0Polițiștii din Mangalia sunt în alertă după ce trupul unei fete de16-25 ani a fost găsit fără suflare în parcul Tosca.
O fată în vârstă de 16-25 ani a fost găsită duminică dimineață, moartă, în Parcul Tosca din Mangalia. La fața locului se află polițiști, jandarmi și procurori criminaliști, care fac cercetări.
Martorii susțin că fata prezintă urme de violență pe corp, scrie dobrogea.tv. Cadavrul copilei a fost ridicat și dus la Medicina legală, pentru necropsie.
Polițiștii nu au încă un suspect, dar caută indicii care să-i ajute în anchetă.
„La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul. În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii situației de fapt”, potrivit IPJ Constanța.