Cristina Deutsch colecţionează haine vintage

De profesie este cercetător ştinţific, dar pasiunea vieţii ei sunt hainele şi bijuteriile purtate de femeile anilor `60. La început a colecţionat obiectele, iar când acestea nu au mai avut loc în dulap s-a hotărât să le şi vândă.

Vânătoarea a început când era în liceu, prin anii `90. Vestitul, pe atunci, magazin second-hand din Crângaşi era principalul furnizor de haine „flower-power“ – pantaloni evazaţi şi cămăşi cu floricele. Îşi crease propriul stil, devenit curând un fel de uniformă pentru colegele ei de clasă.

De atunci, Cristina nu a încetat să caute mereu haine unicat, încărcate de parfumul trecutului, dar care păstrează povestea celor ce le-au purtat. Pe unele le-a cumpărat doar ca să le poată admira, deorece nu i se potrivesc ca mărime, pe altele le asortează cu accesorii din moda nouă şi fac parte din garderoba ei.

Pe altele le vinde, în timp ce la cele mai speciale nu ar renunţa niciodată, ci se pregăteşte să le depoziteze într-un muzeu vintage virtual, Fashion Museum, un proiect ce aparţine Oanei Creţu.

Vinde pentru că nu mai are loc în dulap
Moda vintage prinde foarte bine în România, iar pe Cristina lucrul acesta o bucură, dar o şi întristează deopotrivă. „Din păcate este un curent nou pentru noi şi oamenii încă nu ştiu exact ce este vintage şi pot fi uşor păcăliţi. Vintage nu înseamnă doar vechi. Nu tot ce este vechi este de valoare.

Cumpărătorii trebuie să fie atenţi la material, croială şi la felul în care a fost păstrat obiectul“, spune Cristina, care găzduieşte site-ul www.vintagewardrobe.ro, acolo unde vinde hainele pe care le aduce, de obicei, de la colecţionari din Italia.

Procurarea obiectelor nu este deloc simplă pentru că furnizorii ei sunt în general oameni care renunţă la hainele care au făcut parte, vreme de mulţi ani, din viaţa lor. „Oamenii vor să ştie că lucrurile lor vor fi în continuare apreciate. Există grupuri de colecţionari în care nu poate intra oricine, trebuie să te cunoască şi să aibă încredere în tine“, explică Cristina.

La rândul ei, îşi alege clientele din acelaşi motiv. Atunci când vinde un obiect vinde şi istoria lui – tipul materialului, mâna croitorului şi, acolo unde este cazul, povestea fostului proprietar.  

Fana pantofilor şi a eşarfelor
Pe site-ul Cristinei se vând tot felul de lucruri, în general fostele ei pasiuni. Într-o vreme a fost înnebunită după pălării şi a adunat vreo 200, apoi de rochii de seară purtate de domnişoare în perioada interbelică. Recunoaşte că pe acestea nu le-a prea putut îmbrăca pentru că domniţele acelor vremuri erau cam subţirele şi micuţe de înălţime.

Apoi a iubit rochiile colorate ale anilor `60, pe care le poartă deseori şi acum, a urmat perioada pantofilor din piele de crocodil sau şarpe şi cea a genţilor. Mai deţine în colecţie aproximativ 1.000 de eşarfe la care nu renunţă pentru că nu ocupă mult loc în dulap.

Toate obiectele au preţuri care pornesc de la 5 lei – cum este o clamă de păr din anii `80 – până la 1.000 de lei, preţul unei rochii de seară din anii `60. Pe site-urile străine, spune Cristina, preţurile variază de la 60 - 70 de dolari până la câteva mii bune de euro.

Data şi locul naşterii: 11 decembrie 1976, Bucureşti
Studii: Are un doctorat în Filologie
Profesie: Este cercetător ştiinţific în cadrul Academiei Române, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu“
Familie: Este căsătorită cu Alfonso Baldari, pictor şi arhitect

Ce-i place
Îi place să citească şi să scrie. Ca şi în cazul hainelor, a avut etape în care a iubit anumiţi autori, acum fiind fana lui Philip Roth. Printre altele, se pregăteşte să scrie un volum de sinteză despre fenomenul vintage.

Ce nu-i place
I s-a întâmplat de multe ori să aibă de-a face cu oameni neserioşi sau delăsători. Urăşte mentalitatea celor care se ghidează după zicala „lasă că merge şi aşa“.  

Întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai valoroasă piesă vintage din colecţia ta?
O pereche de pantofi aurii din anii `60, cu cataramă placată cu aur. Au aparţinut unei doamne din Florenţa, de familie foarte bună. Sunt din lame, pe suport de piele naturală. Nu-mi vin pentru că sunt mărimea 35, dar nici nu mă gândesc deocamdată să-i vând.

Şi cea mai specială piesă?
Un colier care a aparţinut soţiei fratelui bunicului meu. Este un colier de argint cu două căprioare, din anii `30. Proprietara a murit în lagărul de concentrare de la Auschwitz şi acesta era singura amintire rămasă de la ea. Nu-l port niciodată pentru că are o încărcătură emoţională foarte tristă.