Taxa clawback pe care producătorii de medicamente sunt obligaţi să o plătească statului s-ar putea modifica din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pastile

Ministerul Sănătăţii, producătorii de medicamente şi alte instituţii ale statului vor colabora pentru revizuirea taxei clawback, astfel încât aceasta să fie una sustenabilă, a explicat pentru adevarul.ro Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care a semnat astăzi un protocol de colaborare cu Eugen Nicolăescu.

„Am rezolvat trei probleme ale industriei farma: paradoxul preţurilor mici, pentru că ajungem în situaţia în care medicamentele generice să devină nerentabile, mai ales că se aplica şi taxa clawback (o contributie trimestrială pe care o plătesc producătorii de medicamente către stat). De asemenea, am găsit o formulă nouă pentru a calcula taxa de clawback, iar din 2014 ar putea intra în vigoare o ordonanţă de urgenţă pe care o vom elabora împreună cu Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii”, a declarat Dragoş Damian. 

În ceea ce priveşte datoriile pe care statul român le are către producătorii de medicamente, datorie care se ridică la 3 miliarde de lei, acestea vor fi plătite eşalonat, până la sfârşitul anului 2014. 

„Am decis ca plata arieratelor să se facă pe doi ani de zile, pentru ca altfel riscam să blocăm sistemul de sănătate. Prin blocarea sistemului nimeni nu avea de câştigat”, a completat Damian. 

Alternative generice pentru medicamentele originale

Referitor la accesul românilor la medicamente generice, preşedintele APMGR a precizat că utilizarea lor va aduce economii semnificative la buget. Mai precis, se vor face economii de 100 de milioane de lei. „Spre exemplu, patru sau cinci medicamente oncologice vor avea cinci - şase alternative generice. În aceste condiţii, se fac economii şi numărul pacienţilor care vor beneficia de tratament va fi mai mare”, a conchis Damian. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite