"Spectatorul de film e omul aproape sărac"

Sergiu Nicolaescu pune declinul cinematografiei româneşti pe seama "prăduirii" sălilor de spectacole şi a biletelor exagerat de scumpe. El admite însă că regizorii tineri "au

Sergiu Nicolaescu pune declinul cinematografiei româneşti pe seama "prăduirii" sălilor de spectacole şi a biletelor exagerat de scumpe. El admite însă că regizorii tineri "au stofă".

64 de filme la activ, o revoluţie în care a jucat unul dintre rolurile principale şi 14 ani de prezenţă în parlament. Sergiu Nicolaescu spune că nu are adversari şi că nu este supărat pe contestatarii săi de conjunctură. Crede în regizorii tineri, îşi aminteşte fără patimă de păţaniile din vremea lui Ceauşescu şi pare convins că nu vom afla niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989. Despre acestea şi multe altele, numai "La masa Adevărului", într-un dialog care pătrunde discret în culisele vieţii lui Sergiu Nicolaescu.

CARTE DE VIZITĂ

S-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu Jiu.

A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti, devenind inginer mecanic.

După absolvire, a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic "Alexandru Sahia".

S-a afirmat prin filmele "Dacii" (1966) şi "Mihai Viteazul" (1970).

A participat activ la evenimentele din decembrie 1989 şi a scris mai multe cărţi pe această temă.

Timp de 14 ani, a fost senator, ales pe listele FSN şi PDSR.

Mulţi se întreabă cum de aţi reuşit să faceţi atâtea filme înainte de `89, unele dintre ele chiar cu substrat împotriva regimului de atunci.

Vreau să vă spun că cenzura se află în filme. Eu nu am schimbat după '89 niciun film de-al meu. Toate au rămas aşa cum au fost. Și Mihai Viteazul. Sunt acolo nişte poliloghii care nu aveau nicio legătură cu mine sau cu filmul meu.

Le-am lăsat. Pentru că nu-i posibil să schimbe cineva cartea sau un film pentru că s-a schimbat regimul. Dacă am vrut să fac altceva, am făcut pe urmă. Pintilie a umblat, Piţa a umblat, toţi au umblat şi le-au curăţat. Eu nu am făcut treaba asta. Nu aveam nevoie. Nu făcusem niciun compromis.

"Îi luam pe securişti şi îi băgam în figuraţie"

Aveaţi la filmări şi la montaj pe cineva de la Securitate?

L-am trecut pe unul şi la scenariu. Ca să tacă omul din gură. Îi luam pe securişti şi îi băgam în figuraţie. Dar semifiguraţie. Gândilă era securistul care la început era împotriva mea. Începuse dur de tot să mă necăjească. Dar, ca să punem lucrurile la punct, vă spun că eu nu am fost niciodată cu regimul.

Nu am fost nici împotriva regimului. Pentru că nu mă gândeam nicio clipă că se va schimba regimul. Mai mult decât atât, pentru mine trădarea Occidentului a fost mai vizibilă, fiindcă mi-au propus să fug din ţară, de mai multe ori. Și francezii, şi nemţii mai târziu, şi americanii, din primul moment.

Nimeni nu s-a gândit să ne elibereze pe noi, românii. Sigur că eram prea mici, prea puţin importanţi, dar pe mine m-a jignit treaba asta.

Ceauşescu nu v-a reproşat niciodată, personal, vreo răzvrătire, cum a fost în cazul filmului "Mircea"?

La "Mircea" trebuia să se ţină premiera pe 5 iunie 1989. Eu eram în Germania. Pe 3, primesc un telefon de la Dulea, care era ministru adjunct, şeful cinematografiei.

Zice: "Tovarăşul Sergiu, trebuie să veniţi la Bucureşti, pentru că sunteţi primiţi <> - Titus Popovici, tovarăşa Suzana Gâdea şi dumneavoastră". Zic: "Unde sus?" "Păi, la birourile unu şi doi" "Păi veneam oricum, pentru că e premiera pe 5. Îmi zice că nu, nu mai e premiera, s-a amânat. Chestiunea asta voiau să o discute tovarăşii cu noi.

Era prima dată când a vrut să vorbească Ceauşescu cu mine. Până atunci, îl văzusem de trei ori, trecând sau dând mâna. La ziua lui, a dat mâna cu Francisc Munteanu, care era preşedintele Asociaţiei Cineaştilor, şi cu mine. Am zis că, dacă nu are loc premiera, nu vin şi am închis telefonul. Sună telefonul din nou. Titus Popovici: "Sergiule, te urci în avion şi vii, mâine suntem <> ". Îi zic: "Titus, se ţine premiera?" Îmi zice că nu. "Atunci, nu vin!"

Titus era violent: "M-ai băgat în rahat şi acum mă laşi!" Mi-a închis telefonul. Sună a treia oară telefonul. "Sergiule dragă - era Suzana Gâdea, fosta mea asistentă, pe urmă a ajuns profesoară de fizică la Politehnică, la ingineri mecanici -, trebuie să vii, că mergem la tovarăşii"

Zic: "Tovarăşa Gâdea, am vorbit şi cu Titus, nu vin". Aici mi-am dat seama că era fată deşteaptă. "Alo, alo, nu mai aud nimic." Și a închis telefonul. Ca să nu fie obligată să mă toarne, s-a prefăcut că nu m-a auzit.

Dar Titus Popovici v-a turnat?

Titus mi-a închis telefonul pentru că eu am spus că nu vin. M-am întors în toamnă, mi-au ridicat paşaportul şi, cu multă greutate, am reuşit să-l reprimesc în decembrie. Am plecat în decembrie şi m-am întors în ţară pe 15 decembrie. Și pe 21 s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

"Nu am fost niciodată agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici măcar propuneri nu mi s-au făcut"

"Nu o să aflaţi niciodată adevărul despre Revoluţie"

De ce v-aţi dus în Germania? Istoricul Alex. Stoenescu, care are acces la foarte multe informaţii, scrie în cartea lui că aţi fost unul din cei racolaţi. Sunteţi trecut acolo ca unul din cei "chemaţi".

Racolat de nemţi? Ar putea să spună chiar mai mult. Și Ceauşescu m-a învinuit de aceeaşi poveste. Probabil că avea astfel de informaţii...

Dacă avea informaţii, spunea altceva. S-a luat după ce a spus Ceauşeasca în prezenţa unui plutonier, când ea a întrebat cine conduce România. Ăla a spus: "Ion Iliescu şi Sergiu Nicolaescu". "Ai văzut, Nicule, cine e ăsta? Acum te-ai convins că e agent racolat de nemţi?!" Asta e scrisă în ziare, a declarat-o plutonierul. Stoenescu şi-a cam schimbat părerea acum.

Am văzut câteva cărţi de-ale lui în care opinia sa e complet schimbată. Și opinia despre Antonescu este alta. Dar spre bine. Eu vreau să spun următorul lucru: nu am fost niciodată agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici măcar propuneri nu mi s-au făcut. Să zici că a venit cineva să-mi spună: "Nu vrei să fii agent?"...

Pentru că, fără doar şi poate, eram unul dintre puţinii români care au ieşit peste graniţă şi se întorceau. Eram cel mai popular dintre românii care ieşeau şi intrau. Mai erau Ion Dacian, Ciulei, Pintilie. De aia mi-au şi ridicat paşaportul.

Și mai există o întâmplare ciudată. La un moment dat, o cântăreaţă, Roxana Gheaţă, care plecase în Italia cu soţul ei italian, avea o casă cumpărată de italian pentru ea în Primăverii. Și a zis că vrea s-o vândă. Eu am zis că sunt amator.

Preţul era de 25.000 de dolari. Eu eram plătit în dolari. Dădeam statului român cam 75 la sută din banii pe care îi primeam. Mi-a spus Niculescu-Mizil şi omul lor de încredere că au dat cererea spre aprobare şi că acolo a murit. Nu se punea problema ca eu să cumpăr casa. Trebuia să intru în cartier, să fiu acceptat. Acolo s-a opus Ceauşeasca.

Ne puteţi spune ce leafă aveaţi?

Aveam mai mult decât oricare dintre cei care lucrau afară. Luam la un film 50-60.000 de dolari. Făceam contract, îl aduceam în România, era aprobat şi, pe măsură ce eram plătit, aduceam banii.

Aveaţi şi un salariu fix?

Nu, nu aveam.

Drepturi de autor?

Drepturi de autor nu am ridicat niciodată. Nici de la nemţi, nici de la români. Dar să revenim la poveste. M-am întors pe 15 decembrie 1989. Imediat mi-au reţinut paşaportul. E foarte ciudat că, plecând de la München, unde am văzut nişte prieteni, le-am spus că, până la 1 ianuarie, Ceauşescu n-o să mai fie. Nu ştiu de ce le-am spus treaba asta.

V-a şoptit vreo păsărică...

Probabil. Am intrat în România. Am lăsat paşaportul la aeroport. Era 15 decembrie. Am aflat de Timişoara la televizor, era şi "Europa Liberă"... Și, pe 21 dimineaţa, a venit la mine şoferul şi am intrat hotărât în Revoluţie.

Începea mitingul...

Am intrat în miting. M-am dus la un colonel, Niculescu, care a scris nişte prostii mari de tot. Mi-am luat nişte arme. Și am cerut grenade de la comandantul unităţii, pe care mi-o recomandase generalul Milea pentru filmul următor pe care l-am făcut şi care se numeşte "Coroana de foc".

Când i-aţi cerut grenade colonelului?

Înainte de miting. Spargerea mitingului a fost pe 22 decembrie. Pe 21, a fost mitingul lui Ceauşescu. Armele le-am lăsat acasă. Dar am plecat cu grenadele.

Deci v-a dat grenadele...

Mi-a dat grenadele.

Le-aţi cerut pentru filmare?

Eu i-am spus să-mi dea trei grenade. El mi-a dat două. Defensive erau amândouă. Una era de antrenament, cealaltă adevărată. Le-am pus în buzunar şi m-am dus în piaţă.

Cu ce gând le-aţi luat?

Aveam ceva în cap, dar asta nu vă spun... Era mult prea riscant.

Voiaţi să-l ucideţi pe Ceauşescu?

Luasem şi o portavoce. Am trecut prin toate cordoanele. Se uitau soldaţii la mine: "Uite-l pe Nicolaescu!" Am trecut pe unde am vrut. Am intrat în piaţă. Acolo, am văzut spargerea mitingului. Vă spun eu, pe Ceauşescu l-au dat jos muncitorii. El a fost dărâmat de muncitori. Ei au ieşit pe 22 decembrie, dimineaţa. 500.000 erau muncitorii - de la IMGB, "Timpuri Noi", Pipera, "23 August", "Griviţa".

Când vom afla adevărul depre evenimentele din `89?

Nu o să-l aflaţi niciodată.

Eraţi dispus să vă sacrificaţi viaţa în momentul acela?

Normal. Grenada adevărată am luat-o pentru mine.

Când v-aţi dat seama că "a explodat mămăliga"?

În după-masa lui 22 decembrie. Atunci, pe terasa fostului sediu al CC al PCR, eram eu, Verdeţ şi Iliescu. Erau 500.000 de oameni. Cât vedeam cu ochii. În momentul acela, a apărut Verdeţ şi a zis: "Tovarăşi, sunt Verdeţ!"

Lumea a început să urle. Roman i-a dat microfonul lui Iliescu. Eu nu am văzut că i-a dat microfonul. Și Iliescu a început şi el cu "tovarăşi", şi lumea a început iar să urle. El era omul cu care eu am venit de la televiziune. În clipa aceea, i-am smuls microfonul din mână, i-am zis şi lui ceva şi am spus: "Sunt eu, Sergiu Nicolaescu!"

În momentul ăla, 500.000 de oameni au început să strige "Sergiu, Sergiu!" A fost cel mai fantastic moment din viaţa mea. Le-am spus aşa: "De aici înainte, când veţi dori să strigaţi numele cuiva, să nu o mai faceţi! Să strigaţi România!" Și au început să strige "România". În clipa aia, mi-am dat seama că se va schimba regimul. E adevărat că eram mult mai emoţionat după strigătele "Sergiu, Sergiu!", care nu se mai opreau.

Vă cunoşteaţi cu Ion Iliescu dinainte de Revoluţie?

Nu. Iliescu a venit între 1.30 şi 2.30 la televiziune, adus de Mihai Bujor, care a văzut că eu m-am certat cu Caramitru şi a venit să mă întrebe dacă îl aduce pe Iliescu. Auzisem de Iliescu de la Titus Popovici. El se ducea la Iliescu. La un moment dat, mi-a şi spus, era în lift: "Nu vii cu mine la Iliescu?" Am întrebat cine-i Iliescu. "Păi, e cutare, omul care vine după." Nu îl ştiam.

Titus Popovici nu v-a turnat? La un moment dat, spuneaţi că aţi găsit în sertar la C.C. o scrisoare în care se disocia de ce aţi făcut dvs.

Titus Popovici nu m-a turnat. În principal, ştia că eu, ca şi el, sunt împotriva regimului. Numai că el trebuia să joace rolul pe care-l avea în Comitetul Central, că altfel nu mai exista niciunul dintre noi. Titus ştia că sunt împotriva regimului, împotriva lui Ceauşescu. Discutam lucrurile astea foarte deschis.

Dar, revenind la povestea cu grenadele, cine este acel colonel?

Este colonelul Niculescu, care este scos la pensie.

A fost dispus să vă dea şi muniţie, şi arme...

Armele erau ale mele.

De unde?

Poveste.

Aveaţi armele astea acasă?

Aveam acasă un revolver cu butoi cu nouă cartuşe, calibrul 22. Am cumpărat pistolul din Finlanda. Arma o aveam cumpărată de la Paris. Cred că dinainte de '70. Era o armă semiautomată, o am şi acum, cu 20 de cartuşe şi căreia i-am cumpărat şi un dispozitiv de silenţiozitate.

Se auzea mult mai uşor, era cu amortizor. Aceste două arme i le-am dat colonelului să le regleze în poligon. Când m-am dus la el, pe 21 decembrie dimineaţa, i-am spus: "Domnule colonel, vrei să ajungi ministru?"

Tipul a recepţionat, nu mi-a răspuns şi a apărut în Biroul politic. În momentul ăla, am tăcut. Am spus: "Eu plec, poţi să-mi dai chestiile alea pe care ţi le-am dat împrumut?" Ieşind pe uşă afară, i-am spus să-mi dea şi trei grenade. Mi-a dat două. El a declarat într-un ziar că mi-a dat trei.

Ce aveaţi de gând?

Nu mai spun, erau copilării. Aveam aceste arme care, dacă mi le-ar fi găsit, eram prăpădit. Eu am fost în primul TAB care a ajuns la televiziune. Dar ştiam că la mine acasă sunt două arme. În loc să intru în televiziune, locuiam foarte aproape de televiziune, am alergat acasă, am luat armele şi le-am aruncat vizavi, unui neamţ care lucra la Ambasada germană.

Armele le-am aruncat în curte. Și el le-a luat. Și mi le-a dat înapoi după '90. Din cauza asta a intrat înaintea mea Caramitru. Caramitru făcea poze, iar Mircea Dinescu ieşise cu securiştii care-l păzeau în Piaţa Confederaţiei. Am trecut pe lângă el.

De ce nu aţi mai rămas în politică?

Nu era de mine.

Aţi avut mai multe mandate de senator...

Am fost 14 ani senator. Trebuia să aibă grijă cineva de cinematografie. După ce am plecat eu, uite unde a ajuns cinematografia. În primul rând, nu am mai făcut filme. Am făcut şapte filme în 18 ani. Și eu făceam două filme pe an...

Dar erau alte condiţii. Mulţi spun că, atunci când venea Sergiu Nicolaescu, putea să ia un sat întreg şi să facă ce voia...

Și acum, dacă se duce Sergiu Nicolaescu, face. E acelaşi lucru. Pentru că se ducea X-ulescu, pe care nu-l ştia nimeni, şi ăia îi ziceau: "Vezi-ţi de treabă!" Dacă mergeam eu, era altceva.

Cum îi vedeţi pe regizorii din noua generaţie?

Foarte bine.

Au stofă?

Au.

Care dintre ei?

Mitulescu, Mungiu. Mai sunt... Radu Munteanu, spre exemplu.

De ce credeţi că nu se mai fac filme poliţiste?

Pentru că, în momentul ăla, s-ar vedea diferenţa. Nu poţi să faci un film poliţist la începutul carierei. Pentru că se vede imediat diferenţa. Ei au făcut un lucru foarte interesant şi foarte bun. Au căutat primitivismul cinematografiei. Un aparat pus undeva, care înregistrează.

Cam asta-i tehnica unora dintre ei. Nu generalizez. Și nici nu trebuie generalizat. Mungiu a făcut un film bun şi înainte. La al doilea, s-a luat după Cristi Puiu ca să pună şi el aparatul. A făcut şi filmul "Occident", care a fost un film bun.

Vin să vă consulte, să vă ceară părerea?

Nu, nu m-a consultat niciodată nimeni. Toată lumea ştia totul.

Dar i-aţi fi sfătuit dacă ar fi venit la dumneavoastră?

Nu ştiu. Eu m-am purtat foarte frumos cu tinerii. Am debutat opt tineri. Și am încurajat tinereţea pentru că şi eu am fost tânăr. E normal că ceva nou nu poate să aducă decât tinereţea. Eu, tânăr fiind, am făcut "Dacii" şi "Mihai Viteazul". Aveam sub 40 de ani şi o faţă de 28 de ani.

De unde a apărut fractura aceasta între tinerii cineaşti şi "dinozaurii" cinematografiei româneşti, aşa cum spuneau ei?

Nu este o fractură. Ei contestau CNC-ul şi modul cum se desfăşurau concursurile, dar nu au spus niciodată care erau regulile concursului... Scenariile lor au fost trecute în momentul în care eu mă ocupam de cinematografie. Nu e o luptă între generaţii. Nu a fost niciodată. Pentru că, dacă te uiţi, toate scenariile au fost aprobate de CNC. Și era sub influenţa mea CNC-ul pe vremea respectivă. S-au făcut 92 de filme.

Vă deranjează cei care vă critică?

Nu. Pentru că sunt tineri şi, într-un fel, încearcă şi ei. Unii şi-au dat seama că greşesc şi tac din gură. Alţii nu tac. Dar pe mine nu mă deranjează.

De ce credeţi că oamenii nu mai merg la cinematograf ca altădată?

E adevărat că oamenii nu mai merg la cinematograf. Motivul pentru care nu mai merg la cinematograf este că, de câţiva ani, din 800 de cinematografe, am rămas cu 37. La acestea, biletul începe de la 18 lei. E o sumă foarte mare. Ca să scoţi pentru tine şi iubita ta aproape 50 de lei...

Aţi fost în parlament, nu v-au atras atenţia băieţii aceia "deştepţi" care au tot măritat sălile de cinema şi le-au făcut discoteci şi cazinouri?

Eu am luptat împotriva lor. Cinematografia, ca şi televiziunea, ca şi radiodifuziunea, trebuie să ţină de aceeaşi conducere. Acesta este lucrul pe care eu l-am făcut. Sălile de cinema s-au prăduit în ăştia patru ani. Și înainte s-au închiriat, dar închiriatul este altceva. În clipa în care au intrat liberalii s-a întâmplat toată porcăria. Au legalizat unele furtişaguri mai mici, făcute de directorii de cinema sau alte întreprinderi.

Toate cinematografele aparţineau CNC, dar în CNC exista o întreprindere care avea toate aceste cinematografe. În 1990, cinematografele erau împărţite în două - unele care aparţineau României Film şi cele noi, care aparţineau primăriilor.

În 1990, pe 8 februarie, a apărut primul decret-lege prin care toate cinematografele au trecut la CNC. Acum, actualul ministru vrea să le dea înapoi. A şi ieşit legea. Numai că în legea respectivă scrie "poate" şi cu acest "poate" mai am o luptă. Eu am luptat pentru independenţa cinematografiei, pentru Legea 630, pe care am făcut-o eu.

"Adevăratul spectator de film e omul mediu, aproape sărac. E muncitorul, sunt elevii."

Au apărut multiplexurile...

Sunt scumpe. Oamenii care merg la multiplex se duc la magazine. Sunt oameni care au bani, cumpără ceva şi intră şi la cinema. Adevăratul spectator de film e omul mediu, aproape sărac. E muncitorul, sunt elevii. La multiplex, trebuie să ai bani mulţi. Elevilor trebuie să le dea părinţii banii. Dacă nu le dau, ce fac? Cinematografele erau ieftine. "Studio" are bilete la jumătate de preţ...

Se spune că acela care vrea să meargă la film şi are de ales între Studio şi Multiplex mai găseşte cinci lei ca să meargă la Multiplex. Pentru că este altă calitate.

La unii contează cinci lei. Oamenii săraci nu mai vin la film. Se mai întâmplă ceva - puterea televiziunilor nu are limită. Un film l-ai făcut anul ăsta, anul ăsta îl dai la televiziune. Unde în lume se mai întâmplă asta? Suntem unica ţară din lume.

De telenovele ce părere aveţi?

Majoritatea sunt slabe. Cel puţin slabe ca tehnică.

Dar ca gen cum sunt? Fac mai mult rău decât bine?

Eu cred că vin doar să accentueze răul. Pe cine poate interesa, de pildă, o telenovelă cu ţigani? Noi nu facem decât să acceptăm şi să încurajăm asta. Îl ia pe Viziru, pe care eu îl fac cântăreţ în filmul meu, şi îl bagă acolo în gunoaie. E adevărat că actorii se duc, nu aleg. Ei trăiesc din asta.

"Cinematografele s-au prăduit. Oameni care erau temporar puşi în funcţii au împărţit banii, au primit ciubucuri."

Care ar fi prima măsură pe care aţi lua-o dacă aţi fi ministru al culturii astăzi?

Nu am vrut niciodată să ocup vreo funcţie. Dovadă că 14 ani nu am ocupat nicio funcţie. Nici când am avut totul la dispoziţie. Atunci, l-am pus pe Piţa. În primul rând, aş face să ţină cinematografia direct de guvern sau de parlament. Independenţa cinematografiei este obligatorie. Cinematografele să revină din nou României Film. S-au prăduit, ăsta este cuvântul. Oameni care erau temporar puşi în funcţii au împărţit banii, au primit ciubucuri.

Nu am auzit de niciun dosar penal.

Dar asta nu s-a întâmplat numai în cinematografie. În toate domeniile este aşa. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în privinţa străzilor, a autostrăzilor...

"Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român şi unul din cei mai importanţi conducători de stat pe care i-am avut noi"

Care este filmul dvs. preferat?

Am făcut 64 de filme. 64 de copii. Și atunci, îmi calc pe suflet punând unul mai în faţă. Dar o fac. Nu poate nimeni să nu recunoască că "Mihai Viteazul" e cel mai important film românesc. Este singurul care a fost cumpărat de americani şi difuzat în lumea întreagă de Columbia Pictures. Numai asta dacă o spui şi gata…

Dar poate aveţi şi unul de suflet...

Pe urmă, vine un alt gen. Adaptările cinematografice. Eu le iubesc foarte mult pentru că sunt romane foarte bine construite. Și atunci, aş pune "Osânda", "Moartea lui Ipu" sau "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte". Acestea au fost filmele care mi-au dat satisfacţia cea mai mare.

Dar succesul cel mare îl fac "Nea Mărin miliardar", "Dacii"... La "Mihai Viteazul" nu poţi să vorbeşti, la fel cum nu poţi să vorbeşti de filmul lui Mungiu care a luat premiul la Cannes. Cine vorbeşte de un astfel de film înseamnă că este un idiot. Nu mai contează filmul, contează premiul. Cinematografia română a ajuns să primească premiul Cannes-ului.

"Orient Express" nu vă este drag?

"Orient Express" este genul de film pe care îl prefer eu. Cum sunt şi "Ciuleandra" şi cele pe care le-am mai spus.

Dar din seria de aventuri?

Pe alea le-am făcut la comanda străinilor. Am făcut Jules Vernes, Jack London, Mihai câine de circ.

Cele poliţiste?

De ce am făcut filme poliţiste? Pentru că dedesubtul lor era istoria poporului român. Te uitai acolo, vedeai directorul că se plimbă şi sus erau tablourile lui Mihai şi al lui Antonescu. Aşa cum au fost Marx şi Engels, aşa se purtau Antonescu şi Mihai. E adevărul asupra epocii respective.

V-au lăsat comuniştii cu tablourile acelea la filmări?

Nu. Dumitru Popescu, cel mai mare cenzor, zis Dumnezeu, care era un tip foarte deştept, talentat, îmi număra împuşcăturile. Și atunci cum să nu pun tablouri? L-am luat pe Zelea Codreanu... Erau şi la ei scăpări.

Vă consideraţi naţionalist?

Categoric da.

Ne judecăm greşit istoria în momentul de faţă? Mă refer la perioada interbelică...

Din păcate, da. Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român şi unul din cei mai importanţi conducători de stat pe care i-am avut noi. A fost un român de mare valoare. El, Kogălniceanu, Ion I. C. Brătianu, Carol I. Nu vorbim de catastrofe, cum e Mihai de Hohenzollern.

Miclovan şi Moldovan, personajele pe care le-aţi interpretat, nu aparţineau niciunui grup politic...

Ei se lăudau că nu aparţin politic... Atunci când am făcut "Un comisar acuză", am dat de un material care dezvăluia că legionarii s-au oprit cu execuţiile la o celulă distanţă de cea a lui Ceauşescu. Pentru că legionarii îi executau numai pe cei care au fost politic împotriva lor. Cu comuniştii, nu aveau nimic de împărţit.

Suntem încă tulburaţi de frică? Avem frustrări, temeri nejustificate în raport cu istoria recentă?

Sigur da. Altfel, nu-mi imaginez de ce e o diferenţă atât de mare între istoricii noştri. Am cercetat toată istoria României când am făcut "Mihai Viteazul" şi "Dacii". O ştiam mai bine decât istoricii. La "Dacii" am făcut legendă - că dacul, când moare, ia o bucată de pământ şi şi-o pune pe piept.

Este o invenţie de-a mea. Vitalitatea unui popor se manifestă în politică. Începutul comunismului la noi este o lipsă de vitalitate. Totul era rusesc, inclusiv istoria. Dacă nu există o cultură care să înlocuiască vitalitatea politică, naţiunea dispare. Lucrul ăsta l-a spus Iorga. Poate nu cu aceste cuvinte, dar el a spus-o. Fără doar şi poate, acest lucru m-a condus pe mine să încerc să arăt adevărul, să fac istorie adevărată.

Sunteţi un om religios?

Nu sunt un om religios. Dar iubesc tradiţia. Respect religia pe care am moştenit-o de la părinţii mei şi de la ţară. O respect, dar nu sunt religios. Nu mă duc la biserică. Nu mă manifest.

Vreau să spun că primul film în biserică a fost "Mihai Viteazul". Încoronarea. Serviciile pe care le-am făcut eu Bisericii sunt imense, pentru că am avut curajul să fac în '70 "Osânda", punându-l pe Mihai să-şi urce Golgota cu o cruce în spate, exact ca a lui Isus. Când a văzut asta Dumitru Popescu, s-a ridicat în picioare.

I-am spus: "Staţi jos să vedeţi până la sfârşit!" S-a aşezat. Și, în final, Amza urca dealul, e împuşcat din spate, când ajunge sus se agaţă de cruce şi crucea cade. În momentul ăla, eu, care eram lângă el, am zis că-l păcălesc şi i-am spus: "Păi vedeţi de ce am urcat-o?! Ca s-o dărâm!" Realitatea nu era asta. Ceea ce rămânea în sufletul omului era altceva. Era neomenia ălora care trăgeau în el. Era o luptă...

Traversăm o perioadă jalnică din punct de vedere politic?

Nu. Au fost şi alte perioade jalnice.

Puteţi să ne spuneţi care au fost cele mai interesante momente din spatele filmelor pe care le-aţi făcut?

Eu am umblat în istorie, dar nu vi se pare curios că am murit de atâtea ori? Aproape întotdeauna muream. Pentru că personajele erau neutre. Pentru că nu ţineau nici cu regimul ăsta, nici cu celălalt. Era un idealism pe care-l transmiteam.

Spectatorii nu înţeleg întotdeauna tot, dar intuiesc ce ai vrut să spui. "Nemuritorii" este un film care place la toată lumea. Dar acolo sunt 13 inşi care mor pentru un ideal - să aducă steagul lui Mihai în ţară. Și în ţară sunt omorâţi chiar de români. Sau "Coroana de foc", unde iar am reluat tema lui Mihai. Cu fantezia normală cu care m-a influenţat cinematografia franceză.

Interesant este că publicul de film în general vrea happy-end...

Eu întotdeauna le-am dat sfârşituri triste. În afară de "Nea Mărin miliardar". Întotdeauna am sfârşit cu eroul care murea.

Cu Jean Constantin faceţi un cuplu foarte reuşit...

Ăsta este un mare curaj. Nu există niciun actor în lume care să fi avut curajul în filme serioase să ia alături de el un comediant.

Dar s-a adaptat excepţional în "Supravieţuitorul".

Eu m-am agăţat de Jean Constantin. Nu l-am lăsat aproape în niciun film.

Cum v-a venit ideea acestui personaj, Limbă?

Jean Constantin pigmentează foarte mult. De aia îl şi folosesc.

După ce criterii alegeaţi distribuţia?

Nu ştiu... Mă uit.

Puneţi accentul pe intuiţie?

Da, pe intuiţie. Și nu fac probe. Niciodată în viaţa mea nu am făcut probe.

Cascadoriile din filmele dvs. cine le realiza? Lucraţi cu cineva?

Nu. Eu am făcut prima şcoală de cascadori din România. Am făcut şapte - opt şcoli de cascadori în România. Eu am făcut cascadorie bazându-mă pe sportul pe care-l ştiam şi pe care-l făcusem. Și pe autoritatea pe care o aveam.

Le spuneam exact ce aveau de făcut. Să vă dau un exemplu. În "Orient Express", am pus aparatul pe şină, le-am spus că eu sunt în faţă, la 30 - 40 de metri, iar când a trecut locomotiva de mine, să ia aparatul, unul de un picior, unul de alt picior, şi să iasă de pe şină.

Știau că trebuie să ia de picior aparatul şi să fugă când trece locomotiva de mine. Când a plecat trenul, am auzit, la un moment dat, strigătul celui de pe margine: "Săăări!" Mi-a plăcut momentul... Era o senzaţie să stai pe şină, să vezi locomotiva venind spre tine. Și am stat până în ultima clipă. Spun clipă pentru că era a 24-a parte dintr-o secundă.

Care cinematografie vă este mai aproape de suflet? Cea franceză, cea americană?

Cea franceză a anilor '60 şi cea americană, fără doar şi poate.

Cel mai redutabil adversar

Nu am adversari. Nici măcar duşmani nu am care să aibă meseria mea. Într-un spectru mai larg însă, pot enumera lenea, ciubucul... Le ştiţi mai bine ca mine! Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele să se limpezească în societate.

Nu vedeţi că acum toată lumea zice "români = hoţi, ţigani"?! E şi vina politicului... Dar ce poţi să faci cu ţiganii?! Că există între ei oameni care muncesc, care fac afaceri, e adevărat. Dar majoritatea sunt cerşetori. Vreau să spun următorul lucru: pe mine, mă iubesc foarte mult ţiganii. Dacă mai trec pe lângă români care nu mă recunosc, când trec pe lângă ţigani nu există să nu mă recunoască.

Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele să se limpezească în societate. Nu vedeţi că acum toată lumea zice "români = hoţi, ţigani"?!

Oamenii "din umbră"

Titus Popovici, Dumitru Fernoaga, Ghişe, era un ministru adjunct la cultură, Ion Brad. Aceştia m-au susţinut. Și mai sunt şi alţii. Vreau să vă spun că eu nu făceam ceea ce am făcut dacă eram singur. Fernoaga, care era şef de studio, vedea că eu am pus pe perete, la filmări, tabloul lui Zelea Codreanu. Și lui îi plăcea.

Chit că avea legături şi cu Securitatea. Îi plăcea ce făceam. Oamenii intuiesc. Nu înseamnă că, dacă pun tabloul lui Zelea Codreanu, sunt eu legionar sau o fac pentru legionari. Doamne fereşte! Aşa văzuseră şi ei în copilărie. Și asta dădea impresia de adevărat. Senzaţia de adevărat.

Vreau să vă spun că eu nu făceam ceea ce am făcut dacă eram singur

Poveste de viaţă

"Nicu Ceauşescu avea amante pe care le mai foloseam şi eu"

Când avea Nicuşor Ceauşescu 15 ani, eu am avut premiera la "Mihai Viteazul". Eram la Athenee Palace, la recepţia de după premieră. Și l-a trimis pe unul dintre cascadori să vină să mă invite la el la masă. I-am transmis că eu îl invit pe el la masa mea, pentru că eu am musafiri. "Nu pot să vin!" Nu a venit nici el. Era un puşti. Pe urmă a crescut. Ajunsese secretar. Și am crezut că-mi poartă râcă.

Ne-am mai potrivit să picăm împreună când a crescut băiatul. Avea amante. De unde să ştiu eu că sunt amantele lui Nicuşor?! Le mai foloseam şi eu... Aşa am surprins-o o dată pe Elena Ceauşescu cum stătea pe o stradă să vadă dacă vine o tipă de-a lui la mine.

Altă dată, eram la mare, la Olimp. Filmam noaptea pe stradă. Mi-a spus cineva că este Ceauşescu acolo. Era cu Viorel Păunescu, care era directorul barului şi prieten bun cu Nicu Ceauşescu. I-am văzut că au ieşit afară şi se uitau. Trimite pe cineva să mă invite în bar. Și i-am spus că nu pot să vin, pentru că am filmare, am actori. "Trebuie să termin. O să vin după." După filmare, de abia am aşteptat să mă duc acasă. Dar eu nu fac din asta vitejie.

M-am mai pomenit cu el într-o duminică dimineaţă, când a venit la un film. Am intrat, ne-am aşezat, el mai în faţă, eu puţin mai în spate. Am văzut filmul. S-a ridicat şi a zis: "Bă, frig e la voi aici... Ce frumos e filmul!" Atât!

De unde să ştiu eu că sunt amantele lui Nicuşor?! Le mai foloseam şi eu... Aşa am surprins-o o dată pe Elena Ceauşescu cum stătea pe o stradă să vadă dacă vine o tipă de-a lui la mine.