Povestea emoționantă a omului de afaceri adoptat din România de o familie americană. „I-am întâlnit și a fost incredibil”

0
Publicat:

Doru Munteanu Angelo, un tânăr american de origine română, a fost adoptat de o familie din SUA din fragedă copilărie. În prezent, Doru este om de afaceri prosper în America, unde are o companie de consultanță.

Doru Munteanu și sora lui. FOTO Arhivă personală
Doru Munteanu și sora lui. FOTO Arhivă personală

Povestea lui Doru Munteanu Angelo bate filmul, iar în egală măsură este una emoționantă. Tânărul are doar 26 de ani, dar dă dovadă de maturitatea specifică celor care au luat viața în piept și s-au luptat cu ea precum toreadorii cu coarnele taurilor. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl, despre care nici măcar mama lui nu mai știe prea multe, după ce a părăsit-o la scurt timp după ce s-au cunoscut.

A aflat în schimb doar de câteva luni cine e mama lui și a cunoscut-o chiar în România, când a traversat Atlanticul special pentru a o întâlni. Azi, la mai bine de două decenii de când a fost lăsat în orfelinat, are numai cuvinte frumoase la adresa mamei sale biologice, pe care o înțelege și o iubește ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E conștient, așa cum spune el, că o femeie săracă, fără niciun venit, nu ar fi avut cum să-i asigure o viață lipsită de griji.

Amintiri puține, dar profunde

Nu are foarte multe amintiri din copilăria fragedă trăită în România, înainte de a fi adoptat. Are totuși câteva crâmpeie de amintiri, printre care parcurile și culesul cireșelor alături de alți copii.

„Fiindcă am fost adoptat când aveam 3 ani și jumătate, nu-mi amintesc mare lucru de când eram copil mic și de când eram în România, dar țin minte că m-am plimbat prin parcuri, am cules cireșe și am mâncat alune. De asemenea, îmi amintesc că erau mulți copii în orfelinate”, rememorează el.

image

A avut șansa unor părinți adoptivi care au făcut tot ce ținea de ei pentru a-i asigura o viață lipsită de griji, dar nu au omis să-i spună adevărul și să-l ajute să se autodescopere.

„Am știut că sunt român cam din prima clipă în care am ajuns în America și de când am putut să înțeleg ce înseamnă asta, datorită părinților mei adoptivi. Nu știam prea multe despre România, în afară de faptul că au închis majoritatea orfelinatelor pentru adopție în SUA”, adaugă Doru.

Evoluția lui Doru. FOTO Arhivă personală
Evoluția lui Doru. FOTO Arhivă personală

Emoția reîntâlnirii cu mama biologică

Abia relativ de curând, chiar în acest an, și-a cunoscut mama și sora. L-a ajutat Dana Bucin, consulul onorific al României în Connecticut, care i-a recomandat un ONG care l-a ajutat ulterior să-și găsească mama biologică.

Am fost abordat de Dana Bucin, consulul onorific al României în Connecticut, ea mi-a recomandat o organizație nonprofit numită «Never Forgotten Romanian Children»… sunt o organizație non-profit, au și un grup pe Facebook. Mi-au postat poza de profil și alte poze cu mine în copilărie, împreună cu câteva informații și au reușit să o găsească pe mama mea biologică în doar 30 de minute. Am aflat că familia mea a fost pe pagina aceea așteptând de 15 ani și că mai am și o soră”, povestește tânărul.

El a relatat și cum a fost prima întâlnire cu mama sa din România. „Le-am cunoscut pe mama și pe sora mea la 26 de ani după ce m-am născut în România. De fapt, i-am întâlnit a doua zi după ziua mea, 26 de ani mai târziu. În sfârșit, i-am întâlnit și a fost incredibil! Foarte sincer și foarte emoționant”, a mărturisit el.

Dacă alți copii ar putea să le devină ostili părinților biologici și să se simtă trădați, Doru este cât se poate de înțelegător. A înțeles că mama lui nu prea avea alternative și că atunci când l-a lăsat în orfelinat visa să îi ia înapoi cu prima ocazie, atunci când și-ar fi permis.

„Atunci când m-a avut nu a avut cum să mă îngrijească și a trebuit să mă lase acolo. Dar nu voia să mă lase definitiv, voia să se întoarcă să mă ia acasă imediat ce și-ar fi permis. Și chiar a făcut asta, doar că atunci când a venit să mă ia înapoi din orfelinat ei deja mă dăduseră spre înfiere”, își amintește Doru.

Știe ce înseamnă a ierta

Spune că nu a avut nicio problemă în a înțelege-o, iar de acum ține legătura cu ea și cu sora sa. „Da, bineînțeles că o iert pe mama. Nu am învinuit-o niciodată. Am știut încă din copilărie că au fost multe sacrificii și dureri și că nu i-a fost deloc ușor să ia decizia asta. Acum, sunt atât de recunoscător că am cunoscut-o pe mama mea, vorbim aproape zilnic”, explică tânărul.

Pentru că a crescut doar între americani, știe foarte puțin să vorbească limba română. Însă nu se lasă și și-a propus să o învețe cât mai curând ca să poată vorbi cu cei dragi și în limba română.

Doru la reîntâlnirea cu mama lui după mai bine de 20 de ani. FOTO Arhivă personală
Doru la reîntâlnirea cu mama lui după mai bine de 20 de ani. FOTO Arhivă personală

Are o afacere prosperă

Spirit de antreprenor, Doru și-a văzut devreme visul împlinit. La vârsta la care încă cei mai mulți tineri se află încă în căutare, el are propria companie și e un om de afaceri prosper. „Am început să lucrez în industria ospitalității și am folosit cunoștințele acumulate. M-au ajutat foarte mult apoi și în alte afaceri, m-a ajutat să îmi dezvolt propriile firme”, dezvoltă el.

În prezent are o companie internațională de consultanță și lucrează foarte mult cu românii din SUA. A devenit cunoscut mai ales în Connecticut, unul dintre cele mai prospera state ale Statelor Unite ale Americii.

„Compania mea este Onyx Elite LLC, este o firmă internațională de consultanță în afaceri și branding. Onyx Elite LLC ajută organizațiile să lucreze mai bine împreună, să obțină rezultate mai ușor și să aibă o cultură mai bună, oferind un plan de creștere. Am început inițial în industria ospitalității și treptat am trecut la a deveni consultant”, mai spune el.

Lucrează direct inclusiv cu Consulatul Onorific al României din Connecticut și este consilier al consulului onorific, Dana Bucin. Așa a avut ocazia să cunoască tot mai mulți conaționali, mai ales în ultimul an. Dar nu s-a oprit aici. De curând a pus bazele unei fundații pentru a-i ajuta pe romii care vor să muncească în Statele Unite ale Americii, ajutându-i să își găsească locuri de muncă și să nu cadă în brațele traficanților de persoane și de carne vie.

„Sunt foarte onorat să servesc consilier principal de strategie al Biroului Consulatului Onorific al României în Connecticut, în Statele Unite ale Americii. De asemenea, mi-a făcut multă plăcere să fac cunoștință cu membrii comunității românești din Connecticut și să lucrez în cadrul Consulatului. Apoi, cu sprijinul și îndrumarea Danei Bucin, am început propria mea organizație nonprofit 501(c)(3) numită Roams rising United, ajutând la sprijinirea comunității de romi din SUA cu servicii esențiale, cum ar fi să-i conectez cu Dana, pentru ca el să le ofere sprijin juridic și pentru imigrare. Mai lucrăm pentru a le oferi programe de dezvoltare a locurilor de muncă și a forței de muncă și ne implicăm în lupta împotriva traficului de persoane”, punctează tânărul.

Între timp, și-a făcut numeroși prieteni în România, iar acum ar fi tentat să investească în țară. „Voi continua să vin în România, mă gândesc chiar să investesc aici. Plănuiesc să ajung din nou. Sunt încântat că am ocazia să sprijin membrii comunității de afaceri din România și să-i ajut când vin în SUA, dar și să lucrez pentru a sprijini companiile românești”, a încheiat Doru Munteanu Angelo.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite