Obiceiuri din Maramureș. Primul gospodar ieșit la arat era sărbătorit în a doua zi de Paști
0Prima ieșire la muncile câmpului este încărcată de tradiții și superstiții în vechiul sat românesc, având rolul de a îmbuna forțele malefice, pentru a-și proteja recoltele și animalele. Iar în Maramureș, cel are iese primul la arat este sărbătorit cu mare fast în a doua zi de Paște.
Imediat ce s-a topit zăpada, în satul românesc din vechime începeau tradițiile de primăvară. Focurile ritualice de pe 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, vizau vegetația uscată, adunată din grădini și curți, iar focul, în vechile credințe, avea rol purificator.
O serie întreagă de credințe însoțeau acest eveniment, considerat unul important în viața țăranului român din trecut. Acestea au fost culese de etnologi în cercetările lor în teren și explicate.Astfel, în cazul primului ieșit la arat, femeia îndeplinea un întreg ritual.
„Sunt numeroase și interesante ritualurile la scoaterea plugului prin multitudinea elementelor componente, unele asociind și cultul focului“, explică etnologul Pamfil Bilțiu în volumul V al lucrării „Studii de etnologie românească“.
Apoi citează din cercetările făcute în teren, în satul Văleni din Maramureș: „Când se scoate plugu’ în spate, sub căruță, se pune un ou, o lopată de jar și sare. Femeia înconjoară caru’, cu o foarfecă taie păr din fruntea animalelor la fiecare rotire, iar părul tăiat îl pune pe foc cu un grăunte de tămâie. Când iesă căruța, apa se aruncă pe plug pentru a fi recolte bune și a fi feriți plugarii și animalele de vânturi rele și necurățănii“.
La Călinești, spre exemplu, la prima brazdă, plugarii mâncau împreună, la tarla, o pâine neîncepută: „Practica asociază mâncatul pâinii în comun, mai răspândit în folclor, iar pâinea și colacul asigură succesul în toate treburile gospodărești, inclusiv câmpul, podgoria, vitele”, mai explica acesta.
Un scop magic
În Săcel, obiceiurile sunt diferite, însă au legătură tot cu protejarea recoltei, a animalelor și a plugarului: „Pentru stimularea manei (n.r. – belșugului), când se iese cu plugul la arat, la ambii cai li se leagă sub coamă un mic săculeț în care se pun trei grăunțe de grâu, trei bucățele de tămâie și trei bucățele de sare grunjoasă. Sarea și grâul se pun pentru rodul pământului, iar tămâia pentru apărarea cailor“, mai arată etnologul.
„În vechea simbolistică, vegetația se prezenta ca un fel de păr crescut pe corpul gliei. Pletele lungi, părul despletit al femeilor, mai erau asimilate șiroaielor de ploaie, căzând din înălțimile cerului“, mai explică el.
Etnologul Corina Isabella Csiszár descrie aceste obiceiuri ca având o semnificație de bun augur. „Obiceiurile legate de aceste munci agricole au o semnificație augurală, dată fiind importanța categoriilor de «primul» și de «început» în mentalitatea tradițională. Scopul lor inițial era unul magic de a invoca bunăvoința și protecția forțelor malefice, despre care se credea că guvernează lumea htoniană și vegetală“, explică ea.
Csiszár citează din cercetările ei din Costeni – Lăpuș: „După ce ai pus totul în car, să pune pă o tavă jar și tămâie, cu care să-nconjura căruța. Când ieșau boii treceau păstă lanț. În spate să arunca o găleată cu apă să rodească tăt câmpu’. Sub plug să puné o cană cu grâu și busuioc. Vitele să unjeu cu usturoi între coarne și sub picioare să nu tragă șerpii la ele, că fug de usturoi“.
De asemenea, o altă cercetare etnologică în satul Cupșeni arată că până și îmbrăcămintea era atent aleasă pentru primul arat: „Seamănă din sac alb şi în haine curate şi albe, ceea ce ne dezvăluie că operaţiile agrare stau sub semnul unor acte de purificare“.
În Țara Lăpușului, obiceiurile nu mor
În satele din Țara Lăpușului, obiceiurile sunt asemănătoare. Nu lipsesc rugăciunea și ritualurile pentru protecția recoltei, dar și a animalelor și a plugarului.
„Când ieşea la plug şi la noi era aşă: stropeai cu agheazmă. Când se prindeau boii la jug, se punea tămâie şi un hârb cu foc, ducea adiasmă (n.r. – aghiasmă) şi afuma boii şi plugu' aşa, roată. Şi când mergea la semănat, arunca pălăria jos şi zicea o rugăciune şi făcea o cruce. Când mergi prima dată la plug, când scoţi prima dată calu', atunci se tămâiează grajdul, calul şi carul. Meri pă lângă car şi-l înconjori, cu tămâie şi cu jar. Că se zice că dacă nu să tămâiază animalu' şi nu dai cu agheazmă, înseamnă că spurci câmpu'. Primăvara n-ai voie să treci pe sub ruda carului, pe vremea plugăritului. Seamănă doar bărbaţii şi trebuie să fie cu capul descoperit, să-şi dea jos clopu'. Se spune că dacă vine la mălai cu capu' acoperit, face mălaiul ciumăhai, un fel de tăciune“, mai explică etnologul Corina Isabella Csiszár.
După ce toate aceste ritualuri au fost îndeplinite, cel mai harnic gospodar din sat este sărbătorit în a doua zi de Paște, această sărbătoare având diferite denumiri: „Udătoriul“ din Șurdești, „Tânjaua“ de pe Mara sau „Căruțu’“ la Cufoaia.
La „Udătoriul“ din Șurdești, după slujba din biserică din a doua zi de Paște, feciorii se adună în tinda bisericii, iar preotul dă dezlegarea obiceiului. Are loc apoi o „confruntare“ între tineri şi diac, care este „mituit“ cu un litru de pălincă să deschidă biserica.
Tot diacul este cel care cunoaşte numele primului gospodar care a ieşit la arat, însă îl va spune numai după ce primeşte „mita“.
După ce este anunţat numele udătoriului, se împart „funcţiile“: patru feciori primesc rolul de sfetnici, dintre care unul este comarnic, iar alţi patru sunt jendari. Se mai alege un şef de post, un judecător, mulţitor, scăzător, doctor, boacter, sanitari, păcurar, porcar etc.
Apoi, sunt identificați feciorii care au umblat la fete în timpul postului sau cei care au băut ori au jucat. Ei vor primi pedepse de la cel care a fost numit judecător.
Mulțitorul îi va mări pedeapsa, scăzătorul i-o va micșora, după ce vor negocia numărul loviturilor pe care vinovații vor trebui să le primească. Pedepsiţii sunt ridicaţi pe braţe de ceilalţi feciori şi sunt loviţi, simbolic, în tălpi cu maiul (obiect folosit în trecut la lovirea rufelor în procesul de spălare a acestora).
Acţiunea se mută apoi la Udător acasă, așa cum este numit sărbătoritul. Acesta le va da o provocare feciorilor, ascunzând o monedă într-o buturugă. Pariul este că dacă feciorii vor găsi moneda, gospodarul va plăti masa și ceterașii. Dacă nu o vor găsi, ei vor fi cei care vor plăti toată distracția.
În câteva minute, buturuga este spartă cu securea şi banul este găsit de tineri. Însă, conform ritualului, gospodarul va încerca să fugă, pentru a scăpa de cheltuială. Tinerii îl vor prinde de fiecare dată și îl vor aduce înapoi, transportându-l cu o tileguță (un car de mici dimensiuni), împodobită, și cu întreg alaiul la un pârâu, unde va fi stropit cu apă. Evident, atât fuga, cât și prinderea lui sunt simbolice. După încheierea ceremonialului, în mijlocul satului are loc „Danţu’ la şură“.
Tradiții moștenite de la romani
Însă evenimentul este cel puțin la fel de complex ca și toate celelalte tradiții și fac parte din ritualurile agrare fundamentale.
„Primele consemnări despre obiceiurile agrare din Maramureş datează din 1870, într-o enciclopedie maghiară, care spune că locuitorii din nord-estul judeţului Satu Mare, adică din Maramureş, nu s-au descătuşat deloc ori prea puţin de vechile tradiţii «moştenite de la străbunii lor romani». Alte descrieri le avem din 1895, făcute de vicarul Tit Bud, sau din 1896, de Eustatiu Crissianu, pentru sudul Transilvaniei. Mai mult, pe o pictură datând din 1313, în altarul bisericii din Strei Sângeorgiu – Hunedoara, sunt scrijelite juguri şi pluguri, chiar un om aşezat pe plug – ca la Şurdeşti“, se arată în „Renașterea Șișeșteană“, un material semnat de poetul și folcloristul Dumitru Iuga.
„Cercetătorii susţin că aceste obiceiuri n-ar fi exclus să fie o încrucişare a unor versiuni autohtone cu una de origine romană, ceea ce explică prezenţa şi similitudinea acestora în diverse părţi ale Europei“, mai arată el în același volum, făcând referire la faptul că în Anglia secolelor XVI-XVIII, un plug mare și greu era păstrat în biserică, iar cu această ocazie, feciorii îl scoteau și îl purtau pe ulițele satului, cântând și dansând, însoțiți de muzicanți. Astfel de obiceiuri mai erau întâlnite și în Elveția, Franța sau Germania.
Se încarcă comentariile...
