Oamenii de afaceri străini critică dur strategia energetică
0În opinia acestora, viziunea care a stat la baza actualului proiect pare a deservi mai degrabă interesele Europei, decât ale României O strategie a României, care să contureze viitorul
În opinia acestora, viziunea care a stat la baza actualului proiect pare a deservi mai degrabă interesele Europei, decât ale României
O strategie a României, care să contureze viitorul sistemului energetic naţional şi care să garanteze securitatea energetică a locuitorilor acestei ţări se lasă încă aşteptată. Proiectul actual este extrem de generalist, nu corectează deficienţele şi nu oferă soluţiile concrete de redresare necesare sectorului energetic.
"Nu considerăm că strategia propusă oferă soluţiile necesare sistemului energetic, lipsindu-i viziunea asupra dezvoltării", a declarat, pentru "Adevărul", Paolo Bassetti, purtător de cuvânt pe probleme de energie al UNIMPRESA. Asociaţia reuneşte peste 19.000 de investitori italieni din Romînia, printre aceştia numărându-se nume mari, precum Enel, Tenaris sau Pirelli.
Acesta s-a declarat în primul rând "extrem de surprins" că unei strategii atât de importante pentru România i s-au alocat doar 10 zile pentru dezbatere. În mod concret, afirmă Bassetti, procesele de restructurare şi privatizare nu sunt foarte clar structurate, în termeni de perioadă de timp şi strategie. "Un calendar pentru reabilitarea acestor centrale energetice este foarte important, putând altfel conduce la scurtcircuite în sistem", avertizează Bassetti. Potrivit acestuia, ideea de a crea un echilibru de producţie hidro (aproape 30%), nuclear (peste 20%) şi termic este corectă, acordându-i României un avantaj competitiv pe care Italia, de exemplu, nu îl are, însă Franţa - da. Din acest punct de vedere, strategia oferă securitate cetăţenilor acestei ţări.
AOAR: Secţiunea regenerabilelor este tratată expeditiv
Un aspect "izbitor", mai arată reprezentantul Unimpresa, este faptul că "viziunea care pare să fi stat la baza acestei strategii pare să fie una orientată spre deservirea Europei mai degrabă, decât a României". El a explicat că investiţiile par dirijate mai degrabă înspre favorizarea exporturilor, în defavoarea industriei. "Cu alte cuvinte, dezvoltăm o strategie care aduce foarte puţină valoare adăugată ţării şi care cu siguranţă va lucra în favoarea ţărilor învecinate. Este oare aceasta viziunea pe termen lung a României? Puţin probabil", a comentat Paolo Bassetti. Potrivit acestuia, cei care beneficiază de strategia actuală sunt furnizorii şi distribuitorii de energie, care ar putea exporta profitul obţinut din aceste activităţi.
Cristian Pârvan, reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), şi-a exprimat speranţa că strategia refăcută va duce mai mai multe elemente concrete. "Ce a promis Varujan Vosganian că va face, anume că strategia va fi transpusă în bani, nu se regăseşte aici. În al doilea rând, nu văd cum răspunde punct cu punct la strategia energetică revizuită a UE. La capitolul biocarburanţi, repetă ţintele stabilite deja de UE, spunem că există anumiţi producători şi punct. Dar dacă producţia Martifer de la Lehliu, de exemplu, va fi exportată în Portugalia, atunci aceasta deja nu mai face parte din strategia energetică românească. Secţiunea cu regenerabilele este tratată deci expeditiv", a declarat Pârvan.
De asemenea, lipseşte o strategie pe termen scurt şi o listă de proiecte pentru parteneriatul cu privaţii. "Investitorii nu au o idee despre ceea ce urmează să facem", a completat Pârvan.
Reprezentanţii furnizorului de electricitate Total Electric Oltenia consideră că strategia nu oferă nicio soluţie de îmbunătăţire a competiţiei în sectorul de producţie a gazelor naturale, lucru care va avea impact asupra preţului gazelor, la fel cum nu se vorbeşte despre o piaţă angro a gazelor.În opinia acestora, strategia trebuia să-şi propună în primul rând protejarea propriilor resurse primare, prin reducerea producţiei de energie electrică pe păcură şi gaze naturale, cu dezvoltarea producţiei pe combustibili regenerabili şi reducerea drastică a exporturilor de energie electrică. "Or, în strategie se prevede contrariul", au susţinut aceştia.
Principalele deficienţe ale strategiei energetice:
- nu prezintă un calendar de restructrurare şi privatizare a sistemului, inclusiv al costurilor aferente
- nu oferă investitorilor o viziune pe termen lung şi nu le garantează acestora transparenţa
- nu prezintă nicio legătură cu celelalte industrii sau cu sectorul social
- nu garantează reducerea dependenţei de importurile de combustibil, ci, dimpotrivă, arată că raportul actual dintre producţia de gaze şi importuri se va inversa
- problema socială a accesului la energie - într-un mod care să nu mai distorsioneze piaţa - este tratată în câteva rânduri
Un calendar pentru reabilitarea centralelor energetice este foarte important, putând altfel conduce la scurtcircuite în sistem
Paolo Bassetti
purtător de cuvânt al UNIMPRESA