Institutul SETAR - cuibul de afaceri pentru capii Uniunii Transportatorilor Rutieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calul troian in institutul care organizeaza cursurile obligatorii ale transportatorilor e chiar fiul directorului de la UNTRR

Sectorul transportatorilor din Romania a ajuns la cheremul mafiei. De pe urma carausilor romani se fura pe rupte. Orice autorizatie sau licenta inseamna acum, pentru transportator, plata unei spagi grase care ajunge, in cele din urma, in buzunarul vreunui grangure din minister sau din patronat. Uniunea Nationala a Transportatorilor din Romania (UNTRR) este una dintre organizatiile de la care sefii ei, prin firme de familie, au sifonat banii din contributiile transportatorilor afiliati la aceasta. De exemplu, atunci cand un transportator are nevoie de carnet TIR de la UNTRR, este obligat sa-si faca asigurarea la ASITRANS SA, firma aflata sub controlul stabilor din UNTRR. Daca are nevoie de ceva remorci sau caroserii, apeleaza la RRR-RO Road Rail, societate aflata tot in subordinea sefilor UNTRR. De altfel, capii UNTRR au fost invinuiti de catre transportatori ca, prin reteaua lor de firme, au castigat zeci de miliarde de lei, recurgand la fals, uz de fals, inselaciune si abuzuri. Mai nou, o alta sursa de venituri pentru filierele mafiote din transporturi o constituie si cursurile de pregatire pe care soferii sau angajatorii acestora sunt obligati sa le faca. Din aceste cursuri - pe care legea te obliga sa le faci - se varsa in vistieria celor care le organizeaza sute de milioane de lei lunar. E vorba mai ales de cursurile pentru obtinerea certificatului de pregatire profesionala a conducatorilor de autovehicule care transporta marfuri periculoase. Initial, de organizarea acestor cursuri se ocupa Fundatia SETAR, rezultata in urma unei colaborari intre un sindicat si un patronat din Transporturi, mai exact intre sindicatul STAR si UNTRR. Ulterior, pentru alinierea la normele internationale, s-a format, cu sprijinul logistic al fundatiei, o structura independenta, Institutul SETAR, ce a preluat de la fundatie cursurile de pregatire atestate de Ministerul Transporturilor. Directorul general al acestui institut a fost numit Sorin Dinu, nimeni altul decat fiul presedintelui UNTRR, Gheorghe Dinu! Comisionar, pentru institutul la care esti director Numirea lui Dinu la conducerea institutului a insemnat prima victorie a UNTRR in incercarea de a prelua controlul total al fondurilor rulate prin institut. Pentru a intra in banii cursantilor, oamenii patronatului au avut nevoie de un intermediar. Rolul acesta a fost jucat de o firma comisionara, SC cu pricina nu avea in obiectul sau de activitate organizarea de cursuri de pregatire profesionala in transporturi. Directorii institutului nu s-au multumit insa cu comisionul de 26 la suta din incasarile de la fiecare curs: la o analiza mai atenta a rezultat ca, din 50 de persoane ce figurau in dosarul de curs, numai 19 erau trecute si in centralizatorul institutului. Deci 31 de transportatori facusera cursul, platisera milioanele la comisionar, dar nu figurau si la institut. Mai mult, cei de la STAR sustin ca, pentru a-si trage si mai multi bani din incasarile de pe cursuri, Kilikidis si Dinu au inceput sa desfasoare cursuri in numele institutului, dar sa traga banii in contul fundatiei. Aceasta ajunsese sub controlul total al oamenilor UNTRR-ului, avand de altfel si sediul in incinta uniunii, accesul celor de la STAR fiind strict interzis. O dovada ar fi si o adresa de instiintare catre minister, semnata de Kilikidis, cu antetul institutului, dar cu stampila fundatiei, ceea ce mai inseamna si fals in acte! Batalia pentru institutul care organizeaza cursurile Intre sindicat si patronat s-a pornit un adevarat razboi. Dinu junior a fost revocat din functie, iar Kilikidis, "indignat de acuzele care i-au fost aduse", si-a dat demisia de la institut. Revocarea din functie n-a fost recunoscuta de Sorin Dinu, care a incercat din nou sa preia controlul asupra fondurilor institutului. Din spusele celor de la Banca Carpatica, sucursala Bucuresti, dupa ce a fost revocat din functie, Dinu junior s-a prezentat la acea banca in calitate de director general al institutului. Scopul vizitei sale la banca a fost acela de a deschide un cont spre care sa canalizeze, spun cei de la STAR, grosul incasarilor institutului. In urma analizarii documentelor depuse, banca i-a cerut domnului Dinu sa prezinte Hotararea Comitetului de Directie al Institutului SETAR, imputernicire pe care Dinu jr. n-o avea. Ulterior, din partea lui Dinu, la banca s-a prezentat o doamna, Gianina Petre, ce s-a dat drept consilier juridic al institutului. Nici ea nu a adus documentul cerut de banca. Curios, Gianina Petre nu a fost niciodata jurista la institut, ea fiind de fapt angajata la UNTRR, unde e sef tatal lui Sorin Dinu. In prezent, presiunile pentru preluarea controlului Institutului SETAR continua. Daca la toate intrebarile adresate de noi domnul Sorin Dinu a gasit raspunsuri, numai la aceea daca mai este sau nu directorul Institutului SETAR nu am putut primi un raspuns ferm de la domnia sa. In rest, odrasla capului UNTRR continua razboiul cu Institutul Setar. In opinia domniei sale, conflictul declansat in jurul acestui institut a pornit de la faptul ca presedintele lui, Virgil Cocliciu, a dorit sa se razbune fiindca nu a fost de acord cu achizitionarea unui autoturism Hyundai Coupe! Limuzina urma sa fie vanduta de catre Cocliciu chiar institutului. "Banii au fost achitati chiar cu o zi inainte de a-mi anunta intoarcerea la institut, deoarece pe o perioada de un an si jumatate de zile m-am autosuspendat din functie din cauza unor probleme personale. S-au dat 550 de milioane de lei pe acea masina sport". Despre celelalte grave invinuiri, Dinu declara: "La firma KDM SRL nu mai sunt asociat deoarece mi-am vandut actiunile. Acuzatiile ce ni se aduc sunt false deoarece noi ne-am angajat sa aducem oameni la cursuri, nu sa facem efectiv aceste cursuri, ele fiind tinute de institut. Nici nu mai stiu pe unde are sediul acest institut deoarece, in ciuda celor convenite, presedintele sau a luat toate actele si toata dotarea si s-a dus. In ceea ce priveste contul pe care am incercat sa-l deschid la banca, nu vad care este problema (!) ...orice societate e bine sa aiba mai multe conturi la diferite banci, iar eu am vrut sa fac acest lucru pentru a strange mai repede si mai eficient banii de la cursantii din teritoriu. Imi pare rau ca banca afirma acele lucruri." Fostul director de programe nationale, dl. Kilikidis, considera ca totul a pornit de la faptul ca nu se poate lucra cu presedintele institutului. Dupa ce a facut precizarea ca, de fapt, este ruda cu Cocliciu, ne-a asigurat de faptul ca totul s-a facut in perfecta legalitate. "Am gresit atunci cand am incurcat antetele, dar nu este nici o problema, banii au intrat in contul institutului."

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite