Colinde românești, în premieră, în inima Londrei. „O imagine pentru istorie. Aceasta e România adevărată!” FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În premieră, după mai bine de trei decenii de la Revoluția română, Trafalgar Square – piața cunoscută drept „inima Londrei”, a răsunat la finele săptămânii trecute de colinde românești,  în cadrul unui eveniment unic susținut chiar de primăria capitalei UK.

Pe lângă vechile cântece populare românești interpretate sâmbătă, 16 decembrie 2023, în impresionanta piață londoneză din inima Capitalei Marii Britanii, de către primul cor alcătuit din membri ai comunității românești din Londra și împrejurimi, s-a auzit și rugăciunea „Tatăl nostru” spusă în cor de asemenea în limba română, dar și în limba engleză.

Un pianist și dirijor român din cadrul Allegretto Music Academy din Londra, Cornelius Orășanu, a fost cel care s-a ocupat de selecția și armonizarea vocilor voluntarilor care au interpretat peste 12 colinde, printre care: „Iată, vin colindătorii”, „Steaua sus răsare”, „Trei Păstori”, „O, brad frumos!” și „Domn-Domn să-nălțăm”. Corul, format din peste 50 de cântăreți, adulți și copii, a prezentat în fața publicului londonez cele mai frumoase colinde tradiționale românești, dar și un crâmpei din excepționala diversitate a portului tradițional din diferite zone etnografice.

Imagini cu impresionantul eveniment (VEZI GALERIA FOTO VIDEO), apărute pe rețelele de socializare, arată evenimentul unic petrecut în UK, chiar în centrul Londrei care până acum a găzduit doar colinde în limba engleză.

„Ce onoare că am putut să arătăm această față a României”

Concertul din centrul Londrei a fost susținut și promovat și de Institutul Cultural Român (ICR) care s-a alăturat astfel inițiativei Asociației ROconect în susținerea evenimentului dedicat sărbătorilor cu datini românești.

„Colinde românești au răsunat în inima Londrei! Ce onoare că am putut să arătăm această față a României! Noi încă trăim emoția pe care am simțit-o acolo. Mulțumim tuturor colegilor și familiilor lor. Cornelius, dirijorul nostru, s-a descurcat admirabil sub presiune. Mulțumim Allegretto Music Academy! Romanian Cultural Institute in London și Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au fost alături de noi și ne-au încurajat tot timpul”, au menționat pe pagina lor de Facebook organizatorii despre premiera românească în Londra.

Cei de la ROconect au evidențiat și prezența în public a primei femei ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu: „Doamna ambasador, Laura Popescu și echipa ICR au cântat din inimă pe tot parcursul evenimentului. S-a văzut bucuria pe chipurile tuturor, am devenit ca o mare familie care se bucură de atmosfera binecuvântată!”.  

Colindul „O, ce veste minunată!” a fost interpretat de una dintre finalistele concursului „Românii au talent” - Mara Prună, absolventă a Guildhall School of Music & Drama, secția compoziție, alături de Florin Dumitru. 

Imaginea cât „o mie de cuvinte” ce va scrie istorie

Reprezentanții comunității „La blouse roumaine” au remarcat pe pagina lor de socializare frumusețea portului popular românesc expus cu atâta mândrie în zona devenită epicentrul sărbătorii Crăciunului din metropola britanică: „O imagine pentru istorie. Concertul primului cor de colinde format de românii din Marea Britanie la Londra, în Trafalgar Square. Sărbătorile, tradiția și datinile noastre ne unesc, ne adună împreună la bine și la greu. Ne reprezintă în fața întregii lumi. De aceea este extraordinar de important să le respectăm în formă lor autentică, moștenită de la înaintașii noștri. Emoționant! Felicitări tuturor organizatorilor și participanților! Să înconjurăm Planeta cu colindele noastre!”.

Membrii comunității au mai comentat, într-o altă postare recentă, însoțită de o nouă fotografie semnată tot de Alex Coman, realizată în Piața Trafalgar: „Poți lua oameni din România, dar nu poți lua România din oameni, din frumusețe, din tradiție.

Episcop britanic: „Sunt mândru să fiu parte din România”

Episcopul vicar John Baker, a cărui soție Ella Baker s-a numărat printre artiștii corului ca reprezentant de seamă al comunității românești din Harrow, a fost cel care a explicat celor prezenți de unde provin exoticele colinde care au răsunat în cadrul ineditului concert Trafalgar Square : „Vorbitorii de limbă engleză se întreabă ce se întâmplă aici. Aceasta este România reală, România adevărată! Și sunt mândru să fiu parte din România și mereu voi fi!”.

John Baker este reverendul unei vechi biserici anglicane dintr-o suburbie a Londrei, All Saints Harrow Weald, cunoscută pentru diversa ei comunitate formată din reprezentanți ai mai multor etnii, dar și pentru că a găzduit în urmă cu două decenii și jumătate filmările la iconicul videoclip al renumitei piese „Tragedy” a celor de la Steps. Deși varianta originală aparține celor de la Bee Gees, trupa Steps a urcat-o pe primul loc în clasamentele muzicale din Marea Britanie, fiind primul lor hit.

De altfel, anul trecut, solista trupei Lisa Scott-Lee, a făcut o donație consistentă pentru biserică după ce s-a prăbușit pasajul exterior al acesteia, fapt consemnat și de către cei de la „The Guardian”

Comunitatea de români din Marea Britanie este a doua ca mărime, după cea poloneză. Conform unui clasament realizat în 2023 de platforma World's Best Cities, din peste un milion de români în UK, aproximativ 500.000 sunt stabiliți în zona metropolitană a Londrei.

De altfel, și un studiu realizat la finele anului trecut de Oficiul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie, reliefa faptul că româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor, după engleză și poloneză.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite