Avertisment DSP pentru medicii de familie. Ce este paralizia acută flască și la ce trebuie să fim atenți

Medicii de familie din București au primit de la DSP București definiția de caz pentru paralizia acută flască astfel încât un potenţial caz să poată fi observat și diagnosticat rapid. Reacția vine pe fondul reîncadrării României la risc înalt pentru importul de poliovirusuri.

Părinții ezită să-și vaccineze copiii FOTO. arhiva

Direcția de Sănătate Publică București le-a transmis medicilor de familie și specialiștilor din rețeaua de asistenți comunitari și mediatori sanitari definiția de caz pentru PAF (paralizia acută flască) după ce Institutul Național de Sănătate Publică a transmis, la rândul său, o adresă către DSP în care se avertiza asupra circulaţiei poliovirusurilor în Europa. Se menționa de asemenea faptul că România a fost reîncadrată de către Organizația Mondială a Sănătății la risc înalt pentru importul de poliovirusuri, din cauza acoperirilor vaccinale în scădere pentru componenta polio, cât şi a supravegherii polio suboptimale, arată News.ro.

Ce este și cum se recunoaște PAF/poliomielita

Potrivit adresei DSP București transmită către cabinete, cazul de paralizie acută flască (PAF) este definit ca fiind „o persoană sub 15 ani, care se prezintă cu debut brusc de paralizie flască (moale, lipsă de rezistenţă la mişcarea de flexie) sau slăbiciune musculară din orice cauză, sau orice persoană de orice vârstă cu boală paralitică dacă poliomielita e suspectată de un clinician”.

Poliomielita este o boală eradicată din România , dar care încă se mai întâlnește în anumite țări. Există două țări endemice de poliovirus, Afganistan și Pakistan, de unde astfel de cazuri pot fi importate în țările unde acoperirea vaccinală este suboptimală.

Poliomielita este o boală infecțioasă produsă de virusul poliomielitic (virus din clasa enterovirusurilor), conform datelor care se regăsesc pe site-ul INSP:.Exista trei tipuri de virus polio (tip 1,2,3).

„Boala este de o gravitate deosebită prin mortalitatea indusă dar şi prin handicapurile motorii pe care le lasă pe viaţă. Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în România în anul 1992 (virusul a fost importat din Bulgaria)”, arată datele INSP.

Există o singură metodă de a preveni poliomielita, respectiv vaccinarea.

Transmiterea, pe de altă parte, se realizează relativ ușor. Transmiterea se realizează interuman, pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale (în care virusul e prezent timp îndelungat), sau aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în secrețiile nazo-faringiene).

Perioada de incubație a bolii (timpul scurs de la momentul infectării și până la apariția primelor semne de boală) este în mod frecvent între 6-20 de zile (cu limite de 3-35 de zile), în medie fiind 7-14 zile.

„Forma cea mai comună este cea fără simptome sau semne de boală - în proporție de 95%, dar poate evolua în proporție de 1-5% sub formă de poliomielită paralitică sau iritație meningeală.

Paralizia este flască (moale), asimetrică (la unul din membre), cuprinde mușchii de la rădăcina membrelor. În cazurile grave afectarea este simetrică și poate cuprinde și mușchii respiratori, ducând la deces. Paralizia este invalidantă și permanentă”, conform informațiilor de pe site-ul INSP.

Cum se produce infectarea

Sursa de infecție este omul, cel mai frecvent copiii cu infecție inaparentă, așa-numiții purtători sănătoși. „Virusul polio este extrem de contagios. Persoanele infectate cu virusul polio sunt contagioase cu 7-10 zile înaintea debutului simptomelor, iar durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin secrețiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni (până la 4-6 luni, uneori chiar și mai mult) prin materiile fecale”, mai arată specialiștii în sănătate publică. Virusul polio are potenţial mare de contagiozitate, motiv pentru care un individ poate infecta toti indivizii neimunizați dintr-un grup/casă, mai ales dacă sunt precare condițiile de sanitație și igienă.

România vaccinează anti-polio încă din 1956. Până în anul 2008 în țara noastră s-a folosit vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 acest vaccin a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat). Vaccinul, mai menționează INSP, are un număr extrem de limitat de contraindicații și are efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca fiind un vaccin sigur. Zona europeană a fost declarată liberă de polio în 2002, riscul de apariție a unei epidemii de poliomielită fiind considerat scăzut, însă asta doar în condițiile în care se mențin ratele ridicate de vaccinare.

Acoperirea vaccinală la vârsta de 12 luni (în România, vaccinul anti polio (VPI) se face în trei doze, la 2 luni, la 4 luni şi la 11 luni) pentru copiii născuți în luna iulie 2023, arată o analiză a News.ro realizată pe baza ultimelor date INSP publicate prin Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), este de 66,7 % în mediul urban şi de 60,4% în mediul rural pentru vaccinarea anti polio, în condițiile în care acoperirea vaccinală optimă este de peste 95%. Tot scăzute sunt și ratele în cazul altor vaccinuri. Deși tot la un nivel suboptimal, în anul 2022, mai arată analiza, tot aferent lunii iulie şi tot la capitolul poliomielită, în mediul urban cu 3 doze VPI exista o acoperire vaccinală de 80,2% iar în mediul rural de 71,9%.

„Refuzul absolut e undeva sub 2% din pacienții care ne intră în cabinet, dar reticența este mare și avem mulți ezitanți”

Medicul de familie Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, spune că medicii din Ilfov nu au primit încă înștiințarea privind definiția de caz, dar că aceasta ar trebui să ajungă la toate DSP-urile.

„Este o înștiințare să fim atenți la semnele paraliziei acute flasce, dar nu ne-au spus de ce”, spune medicul, explicând că medicilor nu li s-a transmis și ce alerte există la nivel european care au determinat această punere în gardă.

Vorbind despre acoperirea vaccinală, care are în continuare tendință de scădere, medicul Sandra Alexiu spune că refuzul absolut se menține în continuare la cote foarte mici, sub 2%, iar asta conform unui studiu recent realizat de Grupul de Vaccinologie al SNMF, dar că este mare procentul părinților care ezită să accepte vaccinarea. De unde vine reticența? „Din influența mediului online, din lipsa de educație medicală din școli, probabil din zona aceasta, pentru că noi nu am avut probleme cu aprovizionarea pentru vaccin, nu am avut probleme cu schema. A fost asigurată în permanență, doar au început să apară refuzurile odată cu introducerea vaccinării HPV 2005-2006 și s-au tot accentuat din cauza intensității mișcării antivaccin”, a explicat medicul, pentru „Adevărul”.

Mișcarea antivaccin nu este însă caracteristică doar țării noastre, mai spune Sandra Alexiu. „Reticența la vaccin este internaționalizată deja. Unul dintre motivele pentru care ne întâlnim cu această problemă este faptul că fiecare vaccin este victima propriului succes. Adică n-am mai văzut cazuri, nu mai știm de bolile acestea, nu ne mai interesează, cam la modul acesta se discută. Refuzurile nu sunt chiar așa pe cum se spune. Refuzurile la vaccinare sunt într-un procent destul de mic, refuzul absolut este ceva sub 2%, noi avem un sondaj făcut de curând. Refuzul absolut e undeva sub 2% din pacienții care ne intră în cabinet, dar reticența este mare și avem mulți ezitanți, care nu știu în ce parte s-o ia. Aud în toate părțile și nu știu exact ce trebuie să facă. Și tot amână și tot caută informații și asta este mai degrabă problema”, a conchis medicul.