România a ieșit din valul 10 COVID-19. UE a autorizat un nou vaccin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România iese în aceste zile din valul 10 al epidemiei de COVID-19. Este un val dominat de o familie de variante derivate din tulpina JN.1 (un descendent al BA.2.86 „Pirola"), față de care protecția imunitară dobândită după vaccin sau infectarea cu XBB scade sub 50%, arată medicul Octavian Jurma.

Covid-19 face mai multe victime decât gripa FOTO: Arhivă
Covid-19 face mai multe victime decât gripa FOTO: Arhivă

În luna iunie a acestui an, expertul a acordat un interviu pentru „Adevărul”, în care atrăgea atenția că „suntem la debutul unui nou val de COVID-19 și estimam că vârful acestui val va fi înregistrat în luna august”.

Potrivit graficului atașat în imagine (gripa e cu albastru, COVID cu rosu), valul 10 de COVID-19 din România a avut un vârf de 5.515 cazuri noi la mijlocul lunii august, conform prognozei.

„Până acum, noul val de COVID-19 (valul 10-JN.1) a produs oficial peste 46.000 de cazuri noi și a ucis 227 de români, de la debutul său în luna mai. În realitate, numerele sunt mult mai mari. Cu toate acestea, singura epidemie de care mai vorbește Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila (PSD), este epidemia de gripă. În privința epidemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății a renunțat să mai publice rapoartele săptămânale, iar cele publicate acum de CNSCBT nu mai conțin date statistice esențiale, în special cele legate de spitalizare. Câte cazuri noi de gripă am avut în aceeași perioadă? 0 (zero)! Câte decese din cauza gripei am avut în aceeași perioadă? 0 (zero)!”, scrie Jurma. 

462622718 951647380117772 6619419124364483683 n jpg

COVID-19 ucide mai mulți oameni decât gripa!

Specialistul spun că epidemia de gripă va debuta însă în această lună și ucide în jur de 100 de oameni în fiecare sezon. E important ca românii să poată evita spitalizarea și decesul prin vaccinare împotriva gripei.

„Promovarea vaccinării împotriva gripei este perfect justificată de către un guvern responsabil pentru viața și sănătatea românilor, chiar dacă acum nu moare nimeni de gripă. Dar, dacă guvernul și Ministerul Sănătății iau măsuri de prevenție firești pentru o boală care ucide 100 de români anual, atunci de ce nu fac același lucru, sau mai mult, pentru o boală care continuă să ucidă peste 1.200 de români în fiecare an? Vedem din grafic că, și în timpul apogeului epidemiei de gripă, COVID-19 ucide mai mulți oameni decât gripa: de 10 ori mai mulți în sezonul anual 2022-2023 și de 6 ori mai mulți în sezonul 2023-2024. După orice criteriu-medical, umanitar sau economic-COVID-19 este o amenințare mult mai gravă decât gripa”, avertizează Octavian Jurma. 

Doctorul spune că s-a ajuns în situația „nu auzim nimic despre prevenția prin vaccinare împotriva formelor grave de COVID-19 și auzim doar despre gripă?”, din cauza „războiului politic”. 

„Din păcate, decizia de a lăsa românii fără protecție în fața unei boli de 10 ori mai grave decât gripa este motivată strict politic, spune Jurma. 

Specialistul a prezentat și dovada. Vaccinul actualizat XBB împotriva COVID-19 a fost aprobat în luna august 2023, dar a devenit disponibil în România abia în luna ianuarie 2024, cu zero promovare și accesibilitate foarte scăzută.

„În acest interval, în care Ministrul Sănătății a vorbit în repetate rânduri împotriva vaccinului, s-au îmbolnăvit de COVID-19 aproape 100.000 de români și aproape 500 au decedat. Vaccinul ar fi putut salva mulți români de spitalizare și deces, dacă Ministerul Sănătății le-ar fi asigurat acces din timp la vaccin. Nimeni nu răspunde legal și politic pentru sacrificarea acestor vieți”, subliniază medicul.

UE a autorizat un nou vaccin

Joi, 9 octombrie 2024, Uniunea Europeană a autorizat și versiunea actualizată împotriva JN.1 a vaccinului anti-COVID NOVAVAX. Este un vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax, bazat pe o tehnologie diferită de cea utilizată în vaccinurile pe bază de ARN mesager (cum ar fi Pfizer-BioNTech și Moderna) sau vector viral (AstraZeneca și Johnson & Johnson).

Potrivit lui Jurma, vaccinul Novavax folosește o tehnologie bazată pe proteine recombinante. Denumit Nuvaxovid în unele țări, bazat pe tehnologia proteinelor recombinante și utilizând adjuvantul Matrix-M, oferă imunitate împotriva COVID-19 prin stimularea unui răspuns imunitar la proteina spike a virusului SARS-CoV-2.

„Adjuvantul Matrix-M este un compus derivat dintr-un extract al arborelui Quillaja saponaria. Adjuvantul ajută la amplificarea răspunsului imun, crescând producția de anticorpi și activarea celulelor imunitare. Vaccinul Novavax este stabil la temperaturi de refrigerare standard (2-8°C), ceea ce facilitează transportul și stocarea, comparativ cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, care necesită condiții de stocare mai riguroase”, susține Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook. 

Tehnologia bazată pe proteine este bine cunoscută și a fost folosită în dezvoltarea altor vaccinuri, cum ar fi cele pentru hepatita B și gripă, ceea ce oferă o alternativă importantă celor care au mari rezerve față de tehnologia ARN mesager.

„Avem, așadar, în acest moment trei versiuni de vaccin anti-COVID actualizat împotriva JN.1 autorizate în Uniunea Europeană pentru vaccinare începând cu vârsta de 6 luni”, spune specialistul.

Conform OMS, mai multe studii au arătat că varianta JN.1 a SARS-CoV-2 este mai evazivă din punct de vedere imun față de alte subvariante Omicron, precum EG.5 sau XBB.1.5, iar scăderea neutralizării este semnificativă, dar multe persoane păstrează o anumită protecție.

Imunitatea dobândită după infectare sau vaccinarea cu un booster monovalent XBB.1.5 are o eficacitate estimată între 19% și 49% în prevenirea infecției simptomatice cu varianta JN.1. De asemenea, se estimează că celulele T specifice SARS-CoV-2 oferă un răspuns conservat și împotriva variantei BA.2.86.

„Familia de variante JN.1 este acum complet dominantă și în România, conform ultimelor date de secvențiere disponibile, ceea ce face ca vaccinarea cu un booster actualizat împotriva JN.1 să fie foarte importantă și la noi. Există, de asemenea, avantajul cuplării unei campanii de vaccinare împotriva COVID cu campania de vaccinare împotriva gripei, pentru că cele două vaccinuri se pot administra simultan, la aceeași vizită la medic. Cu toate acestea, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului nu se găsește și nici nu se va găsi în România din cauza politicii de stat anti-vaccinare a actualei coaliții de guvernare PSD-PNL”, acuză specialistul. 

De ce România nu are vaccin anti COVID

Din punct de vedere al sănătății, susține Octavian Jurma, România a ieșit deja din spațiul comun european fără însă ca cineva din cei de la putere să ne ceară consimțământul prin vot în cadrul unui referendum.

„Aș fi extrem de curios ce răspuns va da Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila, dacă îl va întreba presa de ce nu avem vaccin anti-COVID în România, în condițiile în care amenințarea COVID este mult mai mare și mai prezentă decât cea a gripei”, subliniază Octavian Jurma.

Această variantă nouă de vaccin putea fi ușor accesată și de România, fără costuri suplimentare față de contractul din 2021, spune Octavian Jurma, dacă Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila, ar fi semnat în 2023, la fel ca restul țărilor din Uniunea Europeană, amendamentele la contractul din 2021 în loc să-l denunțe unilateral.

„Refuzul guvernului nostru de a mai comanda vaccin este, așadar, explicit un refuz de a permite cetățenilor români să își protejeze sănătatea și viața în fața unei amenințări clare și iminente”, concluzionează Jurma.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite