Premieră în lumea medicală: O operație doi în unu combină chirurgia cancerului și cezariana
0Chirurgii din Londra testează, în premieră, operațiile doi în unu, în care pacientele care au născut prin cezariană au fost supuse și unei intervenții chirurgicale pentru a le reduce riscul de cancer ovarian.
La un spital din Londra, patru femei au fost operate în acest mod, iar operațiile, ce au decurs bine, au fost documentate de către chirurgi, potrivit BBC.
Totuși, decizia nu este una usor de luat, pentru că îndepărtarea ovarelor, măsură preventivă a cancerului ovarian, înseamnă și o menopauză precoce pentru femei.
De asemenea, realizarea operației în momentul nașterii are un risc mai mare deoarece schimbările fizice din timpul sarcinii pot provoca o pierdere mai mare de sânge.
Însă, în acest mod femeile pot evita o nouă intervenție chirurgicală standard pentru reducerea riscului de cancer. Pentru acest lucru, medicii îndepărtează trompele uterine și ovarele, ce reprezintă o procedură de sine stătătoare.
Cel care a efectuat procedura la University College London Hospital, profesorul Adam Rosenthal, spune că este o premieră în lumea medicală combinarea operației de cezariană cu cea de îndepărtare a ovarelor și trompelor uterine. Datele au fost publicate în revista Obstetrics and Gynecology.
Ce presupune operația doi în unu?
Profesorul Adam Rosenthal a explicat în ce constă procedura și la ce riscuri se expun femeile.
„Ridicăm partea superioară a uterului din abdomen pentru a scoate trompele și ovarele din incizia abdominală, astfel încât să fie ușor accesibile. Singura problemă reală este că vasele de sânge devin mult mai mari în timpul sarcinii, astfel încât trebuie să se acorde o atenție sporită pentru a evita deteriorarea lor. Le ligaturăm sau le cauterizăm cu mare atenție.", a transmis profesorul, potrivit BBC.
Dublă operație fără regrete
Una dintre cele patru femei care au participat la premiera medicală a operației duble este Claire Rodrigues Lee, în vârstă de 45 de ani.
Aceasta a fost trează pe toată durata operației, aproximativ o oră, dar nu a simțit nici o durere, datorită anesteziei. A fost operată în 2019, când avea 41 de ani.
După ce și-a îmbrățișat bebelușul, medicii au început următoarea procedură.
Femeia știa că are un risc mai mare de cancer ovarian, pentru că moștenea o genă ce provoacă această boală. Acesta a fost și motivul pentru care a dorit să facă operația doi în unu. Claire a știut că nu își mai dorește alți copii, bebelușul născut prin dubla intervenție chirurgicală fiind al doilea copil al femeii.
Claire spune că nu regretă decizia luată.
"Am căutat pe internet cât de repede puteam să fac operația după ce am născut și am dat peste operația combinată, deoarece primul caz tocmai fusese făcut. Așa că am vrut să știu dacă ar fi posibil și pentru mine. M-a scutit de a fi nevoită să mă operez de două ori... și de îngrijorarea - acest nor de teamă că voi face cancer ovarian.", a afirmat pacienta.
Și primul copil al femeii s-a născut tot prin ceazriană. Comparând cele două operații, Claire spune că experiența și recuperarea post-operatorie nu au fost „cu adevărat diferite”.
"Este, probabil, cea mai bună decizie pe care am luat-o, pur și simplu pentru că nu a trebuit să îmi răpesc mai mult timp de lângă copiii mei pentru a merge la o altă procedură. De ce m-aș supune la două operații când aș putea să fac totul dintr-o dată și apoi să mă vindec?", a subliniat Claire.
Femeia a aflat că moștenește o variantă a genei BRCA2, care crește riscul de cancer, când avea 36 de ani și abia se căsătorise. Claire a fost supusă și unei operații de dublă mastectomie pentru a reduce riscul de a face cancer la sân.
Risc mai mare de a face cancer mamar sau ovarian
Femeile care moștenesc o variantă a genei BRCA1 sau BRCA2 au un risc crescut de a dezvolta cancer mamar și ovarian pe parcursul vieții.
Este posibil ca boala să nu se declanșeze în unele cazuri, însă șansele sunt mai mari decât în cazul femeilor care nu moștenesc aceste gene.
Datele spun că din o sută de femei cu o variantă BRCA2, între 11 și 25 vor face cancer ovarian până la vârsta de 80 de ani. Iar din o sută de femei cu o variantă BRCA1, între 36 și 53 din 100 vor face cancer ovarian până la 80 de ani, potrivit Macmillan Cancer Support.
Mai mult de atât, există o șansă de unu la doi ca mama să transmită varianta fiecăruia dintre copiii săi.