Viscolul a blocat Moldova sub nămeți: lista drumurilor închise. Cursurile școlare sunt suspendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mare parte a Moldovei este grav afectată de viscolul care a lovit regiunea începând de miercuri seară. Un cod roșu de viscol a fost în vigoare până joi la ora 10, meteorologii emiând apoi noi alerte meteo cod portocaliu de vremea rea pentru nordul Moldovei ci cod galben pentru o mare parte a țării.

FOTO: CNAIR
FOTO: CNAIR

Traficul rutier, feroviar și aerian este afectat. Multe drumuri sunt închise, aeroportul Suceava este de asemenea inaccesibil, iar cel puțin două trenuri au fost anulate.

UPDATE: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că circulaţia rutieră a fost redeschisă joi pentru toate categoriile de autovehicule pe cinci sectoare de drumuri naţionale.

 Este vorba despre DN 24, km 151+000 - 184+000, limită judeţe Vaslui - Iaşi,

DN 28, km 37+000 - 64+225, Bălţaţi - municipiul Iaşi,

DN 28, km 81+325 - 141+410, Tomeşti - Vama Albiţa,

DN 24C, km 0+000 - 43+850, Popricani - Tabăra

şi DN 2F, km 5+000 - km 39+100, Buhoci (BC) - limită judeţ Vaslui.

UPDATE Suceava: 42 de persoane blocate de zăpadă în maşini şi într-un autocar, transportate de pompieri la adăpost

Pompierii militari, alături de lucrători ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, au intervenit şi au transportat la adăpost, la sedii ale primăriiilor şi la un cămin cultural, 42 de persoane, dintre care zece au rămas blocate în maşini pe raza localităţii Frumoasa, iar 32 se aflau într-un autocar înzăpezit pe raza localităţii Şerbăuţi, au informat, joi, reprezentanţii ISU Suceava.

UPDATE Bacău: Două drumuri naţionale sunt închise circulaţiei din cauza viscolului

Drumurile naţionale DN 2 de la intrarea în municipiul Bacău până în localitatea Hârleşti şi drumul naţional DN 2F din localitatea Buhoci până în localitatea Străminoasa, la limita cu judeţul Vaslui, sunt închise traficului rutier, din cauza viscolului, a informat ISU Bacău.

UPDATE Noi avertizări meteo: Cod portocaliu în șapte judeţe din nordul ţării, Cod galben în mai mult de jumătate de ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă care vizează, pe tot parcursul zilei de joi, judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Mureş.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă care vizează, pe tot parcursul zilei de joi, judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Mureş.

În aceste regiuni va continua să ningă viscolit, vizibilitatea va fi redusă şi se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h. Local se vor acumula peste 20 l/mp, transmite Agerpres.

Totodată, este Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi ploi până vineri la ora 12:00, în nordul şi centrul Moldovei, în Maramureş, Transilvania şi în nordul Crişanei. Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de joi (06 aprilie), cu viteze de 40...60 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

anm meteo 6aprilie 2023 jpg

UPDATE Aeroportul Suceava, închis din cauza condițiilor meteo extreme

Potrivit conducerii aeroportului, din cauza ninsorii abundente, a rafalelor de viscol puternic şi a vizibilităţii spre zero, programul de zbor este afectat şi momentan nu se poate opera în condiţii de siguranţă, deşi pista de aterizare - decolare este curăţată.

Totodată, din cauza condiţiilor meteo extreme, echipajele de pe zborurile Wizz Air care urmau să plece joi dimineaţă la Dortmund şi la Paris Beauvais au decis anularea decolării. Detalii aici

UPDATE Trenuri anulate din cauza vremii

CFR Călători a anulat, joi, cele două perechi de trenuri Regio care circulau pe relaţia Paşcani - Târgu Neamţ, din cauza condiţiilor meteorologice,.

 Totodată, trenul IRN 401, care circulă în relaţia Ungheni - Bucureşti Nord, are o întârziere estimată la destinaţie de 360 de minute.

"Menţionăm faptul că trenul a intrat cu o întârziere de 20 de minute în România, iar controlul vamal a durat peste 4,5 ore", se arată într-un comunicat al CFR SA.  

UPDATE Situația traficului rutier la ora 08.30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza zăpezii depuse pe carosabil, a vizibilităţii reduse, ca măsură de siguranţă a participanţilor la trafic, circulaţia este închisă pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

- toate drumurile publice din afara localităţilor din judeţele Botoşani şi Iaşi;

DN 2 Bacău - Hârleşti, judeţul Bacău;

DN 2F Buhoci - Străminoasa, judeţul Bacău;

DN 15D Roman - Piatra Neamţ, judeţul Neamţ;

DN 15B Tg Neamţ - Cristeşti, judeţul Neamţ;

DN 15C Tg Neamţ - Tarzia, judeţul Neamţ;

DN 2 Secuienii Noi - Nisiporeşti, judeţul Neamţ;

DN 2 Fălticeni - Siret, judeţul Suceava;

DN 17 Suceava - Păltinoasa, judeţul Suceava;

DN 17A Rădauţi - Dorneşti, judeţul Suceava;

DN 29 Suceava - Botoşani, judeţul Suceava;

DN 2H Rădăuţi - Vicovu de Jos, judeţul Suceava;

DN 17A Rădăuţi - Marginea, judeţul Suceava;

DN 2K Solca - Milişăuţi, judeţul Suceava.

Drumuri naţionale cu circulaţie restricţionată pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone:

- DN 2 Secuienii Noi - Nisiporeşti, judeţul Neamţ;

- DN 2 Nisiporeşti - Moţca, judeţul Iaşi.

Înainte de a pleca în călătorie, asiguraţi-vă rezerve de carburant, apă şi hrană şi luaţi în considerare amânarea deplasărilor nonurgente pe perioada manifestărilor meteorologice periculoase!

Pentru evitarea blocajelor de trafic, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule şi permiteţi intervenţia utilajelor de deszăpezire, precum şi a autovehiculelor care circulă în regim prioritar, recomandă Poliția Rutieră.

UPDATE: Vremea o ia razna: se face tot mai frig. Când scăpăm de furia iernii, în ce zone se mai anunță ninsori

Vreme deosebit de rece se anunță în următoarele zile. Temperaturile prognozate sunt cu 10-12 grade mai mici decât cele normale în această perioadă. În nordul țării, iarna a lovit cu furie în mijlocul primăverii. Nici în următoarele zile nu scăpăm de precipitații.

"Aceasta masă de aer rece se va menține până spre finalul săptămânii. Vorbim de temperaturi mai scăzute decât în mod normal a avea la această dată, cu 10-12 grade Celsius, acest lucru însemnând temperaturi maxime în marea lor majoritate, cu variații de la o zi la cealaltă, de la minus 1 grad la cel mult 10-11 grade”, a declarat meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN. Mai multe informații despre cum va fi vremea, aici

UPDATE: Iaşi, sub cod de vreme rea: Peste 1.200 de persoane scoase din nămeţi, peste 900 de apeluri primite prin SNAU 112 şi 44 de situaţii de urgenţă gestionate de pompieri - este bilanţul zilei de miercuri, când judeţul Iaşi s-a aflat sub cod portocaliu şi roşu de ninsoare şi viscol.

Potrivit ISU Iaşi, pe timpul deplasărilor către şi de la intervenţii echipajele ISU, ale DRDP, SPADJ şi SVSU au acţionat pentru deblocarea din nămeţi a peste 1.200 de persoane aflate în autoturisme.

UPDATE: Zeci de copii şi adulţi, care au fost surprinşi de viscol în timp ce se deplasau cu maşinile, au fost cazaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în internate şcolare din municipiul Roman, județul Neamț.

UPDATE: Peste 400 de persoane rămase înzăpezite cu maşinile pe drumurile naţionale şi judeţene din Botoşani au fost salvate de pompierii militari şi voluntari, iar la Dispeceratul ISU - SAJ s-au înregistrat 751 de apeluri de urgenţă de la cetăţeni care solicitau sprijin.

UPDATE: O femeie de 41 de ani, din localitatea Crasnaleuca (Botoșani), aflată la a patra naştere, a cerut ajutor prin apel 112. Din cauza drumurilor blocate, ambulanța nu a putut ajunge la ea. Medicii au asistat-o la naștere prin apel video

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 5 aprilie, o avertizare de tip cod roșu de vânt și ninsori abundente pentru județul Botoșani, valabilă până joi dimineață, la ora 4:00. De asemenea, județele Botoșani, Iași, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău sunt vizate de un cod portocaliu, iar Dobrogea și Muntenia de cod galben. 

La nivelul județului Iași, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia ca școlile să fie închise joi, 6 aprilie, astfel că elevii vor intra în vacanță cu o zi mai repede.

''Având în vedere cantitățile importante de zăpadă căzute în județul Iași, precum și faptul că județul nostru se află sub avertizare Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol, membrii CJSU Iași au votat, în unanimitate, ca în toate unitățile de învățământul preuniversitar din județul Iași să fie suspendate cursurile în ziua de joi, 6 aprilie”, transmite CJSU Iași.

Și în județele Botoșani și Neamț școlile vor fi închise joi din cauza vremii. 

Aeroportul din Iași FOTO: Iași Airport
Aeroportul din Iași FOTO: Iași Airport

Traficul pe Aeroportul din Iași se desfășoară cu dificultate. „Din cauza ninsorii abundente și a vizibilității mult sub limitele admise, programul de zbor este afectat și momentan nu se poate opera în condiții de siguranță, chiar dacă pista de aterizare - decolare este curățată nonstop. Pentru mai multe informații, vă recomandăm să contactați compania aeriană”, transmit reprezentanții Aeroportului.

Drumuri închise din cauza zăpezii

Compania Națională de Administrare a Drumurilor Rutiere a transmis situația drumurilor naționale închise sau cu circulație îngreunată din zona Moldovei, pe fondul atenționării COD ROȘU de viscol:

1. DN28A km 27+000 – km 37+661 PASCANI (IS) - MOTCA (IS)

2. DN29 km 44+100 – km 99+850 BOTOSANI (BT) - MANOLEASA (BT)

3. DN28 km 0+000 – km 65+000 SABAOANI (NT) - IASI (IS)

4. DN28 km 81+000 - km 141+000 IASI (IS) - ALBITA (VS)

5. DN28B km 0+000 – km 39+000 TARGU FRUMOS (IS) - FRUMUSICA (BT)

6. DN28D km 0+000 – km 14+000 VALEA LUPULUI (IS) - LUNCA CETATUII (IS)

7. DN24 km 151+000 – km 184+000 IASI (IS) - DELENI (CIORTESTI) (IS)

8. DN24 km 202+000 – km 219+000 IASI (IS) - SCULENI (IS)

9. DN24C km 0+000 - km 48+855 VANATORI (POPRICANI) (IS) - STEFANESTI (BT)

10. DN2 km 375+000 – km 383+000 MOTCA (IS) - DRAGUSENI (SV)

11. DN2F km 5+000 – km 39+100 HOLT (BC) - STRAMINOASA (BC)

12. DN17 km 227+000 – km 249+000 SUCEAVA (SV) - PALTINOASA (SV)

13. DN28B km 39+000 – km 71+000 IASI (IS) - BOTOSANI (BT)

14. DN29 km 21+670 – km 37+900 DUMBRAVENI (DUMBRAVENI) (SV) - BOTOSANI (BT)

15. DN24C km 43+850 – km 142+250 BIVOLARI (IS) - RADAUTI-PRUT (BT)

16. DN29A km 23+010 – km 98+842 ZVORISTEA (SV) - RADAUTI-PRUT (BT)

17. DN29B km 3+000 – km 31+500 BOTOSANI (BT) - DOROHOI (BT)

18. DN29C km 0+000 – km 45+785 CUCORANI (BT) - SIRET (SV)

19. DN29D km 2+800 – km 48+146 BOTOSANI (BT) - STEFANESTI (BT)

20. DN29E km 0+000 – km 2+500 STANCA (GEORGE ENESCU) (BT) - STANCA (GEORGE ENESCU)

21. DN15D km 2+041 – km 45+325 PIATRA NEAMT (NT) - ROMAN (NT)

22. DN2 km 292+350 – km 318+300 BACAU (BC) - SECUIENII NOI (NT)

23. DN2 km 415+000 – km 430+000 FALTICENI (SV) - SUCEAVA (SV)

24. DN2 km 457+100 – km 477+000 ROMANESTI (GRANICESTI) (SV) - SIRET (SV) B.

Drumuri naționale cu circulația îngreunată:

1. DN2 km 318+300 – km 360+300 SECUIENII NOI (NT) - NISIPORESTI (NT)

2. DN2 km 360+300 - km 375+541 NISIPORESTI (NT) - MOTCA (IS)  

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite