FOTO VIDEO Românii nu se lasă şi n-au stat acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de persoane au avut loc în ţară
Zeci de mii de persoane au avut loc în ţară

Protest de amploare în Capitală şi în alte oraşe din ţară  faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Peste 50.000 de persoane s-au reunit într-un marş paşnic în Capitală, mai mulţi decât s-au înregistrat la protestul de săptămâna trecută.

Mulţimea, care a pornit de la Piaţa Universităţii până la Piaţa Unirii şi apoi a mers spre Piaţa Constituţiei, a cerut demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, în timp ce, ajunsă în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului a scandat: „DNA să vină să vă ia”. Totodată, oamenii s-au oprit în faţa Ministerului Justiţiei, unde au cântat „La mulţi ani”, făcând trimitere la parlamentarii urmăriţi penal dar şi faţă de cei care au intrat în vizorul procurorilor. „Ţara cere/Fără graţiere!”, „PSD, ciuma roşie” sunt alte lozinci scandate de oamenii din stradă, care s-au dus înarmaţi cu pancarte pe care au scris „Dragnea distruge democraţia”, „Acasă e cald şi bine/Dar eu strig şi pentru tine”.

Jurnalista Corina Dragotescu, huiduită de protestatari

Însă printre demonstranţi s-a numărat şi vicepreşedintele USR Clotilde Armand şi soţul său, Sergiu Moroianu, dar şi fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu. Şi jurnalista Corina Dragotescu a apărut din nou ostentativ în mijlocul manifestanţilor, afişându-se cu un câine de pluş de culoare roz, pe nume Fifi, atrăgând huiduielile îndelungi ale celor care au ieşit în stradă. Aceştia i-au aruncat inclusiv bani la picioare.

Corina Drăgotescu, jurnalistă România TV, cu Fifi, câinele roz, la protest în Piaţa Universităţii

"România, trezeşte-te", "Justiţie, nu corupţie", "Ne-am săturat de ei, câinii să-i mănânce", "Atenţie foarte mare, se fură din buzunare, avem hoţi la guvernare!" au mai scandat românii care au ieşit în Bucureşti. De departe însă, cea mai folosită scandare a fost „Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta”.


Protest masiv şi în Cluj

Proteste au fost în mai multe oraşe din ţară. Spre exemplu, la Cluj, aceştia plecând în marş prin oraş. Majoritatea persoanelor adunate sunt tineri, iar cei mai mulţi dintre ei au adus pancarte cu mesaje ca „Amnistie pentru voi, doar în viaţa de apoi”, tinerii având cu ei o staţie de amplificare şi o portavoce. Peste 10.000 de persoane s-au strâns aici, poliţiştii fiind nevoiţi să dirijeze circulaţia după ce trei din cele patru benzi de pe stradă au fost ocupate de protestatari.  

„Grindene, cu trupa ta faci de râs Timişoara”

Timişoara a reuşit să scoată şi ea peste 5.000 de persoane, majoritatea tinere, în stradă. Aceştia au pornit în marş, tot unul paşnic, din Piaţa Victoriei spre Tribunalul Timiş, apoi au mers spre sediul DNA Timiş. Oamenii au pancarte pe care au scris mesaje ca „Spunem nu graţierii”, „Corupţia ucide, dar şi sărăcia ucide”, „Grindene, cu trupa ta faci de râs Timişoara”, ”CNA, fă-ţi datoria” şi strigă lozinci precum „Fără ordonanţe!”, ”Timişoara cere fără graţiere!”şi ”Ole, ole, du-te Ciorbea, lasă-ne!”.

„Protestez pentru că vreau ca fiul meu să aibă un viitor bun aici în România, să îşi cunoască ţara dinăuntrul ei şi să nu fiu forţat să îl duc în străinătate ca să aibă un viitor. Vreau să fie o ţară corectă, să nu ne temem şi să nu mai fie atâta bătaie de joc. Pentru asta, o să mă lupt până la final”, a declarat un protestatar din Sibiu, oraş care a adunat peste 5.000 de protestatari. De altfel, mulţi dintre cei care au ieşit în stradă au venit însoţiţi de copii.

Românii din străinătate au ieşit în stradă

Manifestaţii au fost şi în Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Galaţi, unde s-au adunat mii de oameni. Dar nici românii din diaspora nu au stat indiferenţi. Spre exemplu, românii din  Bruxelles s-au pregătit pentru participarea la proteste încă de pe 26 ianuarie.

„Am obţinut acordul de principiu pentru protest la Bruxelles, duminică, 29 ianuarie, între orele 15:00 şi 16:30, în faţa Ambasadei Romaniei (Rue Gabrielle 107)“, a scris o româncă pe Facebook. „Vin din Amsterdam şi am trei locuri disponibile în maşină. Dacă sunt oameni care ar dori să meargă şi îi pot lua de pe drum, scrieţi-mi aici sau în privat“, anunţa cineva pe 27 ianuarie. Şi la Paris s-au întâlnit mai mulţi români în Place du Trocadéro-et-du-11-Novembre.

Ce prevăd proiectele

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani, precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. Iar OUG privind modificarea legilor penale dezincriminează neglijenţa în serviciu şi conflictul de interese şi reduce semnificativ pedepsele pentru abuz în serviciu.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, dă ochi cu publicul

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache,  merge mai departe cu cele două proiecte de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, în ciuda criticilor venite din sistemul judiciar şi a protestelor anunţate.

Ministerul Justiţiei a organizat pentru astăzi la ora 10.00 dezbaterea publică privind ordonanţele. Dezbaterea s-ar putea derula în mai multe serii, având în vedere numărul mare de participanţi, aproape 200, care şi-a anunţat prezenţa. Ministerul Justiţiei a decis să permită accesul presei, dar fără camere de luat vederi, din cauza spaţiului limitat. Ministerul Justiţiei anunţase iniţial că presa nu va avea acces la dezbatere, participanţii urmând să se înscrie în limita capacităţii de 50 de locuri a sălii.

Printre cei care şi-au anunţat prezenţa este Gigi Becali, în calitate de vicepreşedinte la o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, de fost membru al comisiilor juridice din Parlamentul European şi din Parlamentul României, dar şi de fost deţinut.

Becali este nemulţumit de actuala formă a proiectului, care nu ar fi dorită de deţinuţi. „Se vrea o graţiere numai pentru politicieni, dacă tot este clemenţă, să fie clemenţă pentru toată lumea… Şi dacă tot sunt suprapopulate puşcăriile, să iasă 9.000, nu 1.000”, a  precizat acesta. „Bine, au greşit, că nu trebuia să o dea Guvernul prin ordonanţă, trebuia să o dea Parlamentul, care este reprezentantul poporului”, este de părere Becali. Mugur Ciuvică şi-a anunţat şi el prezenţa, în calitate de preşedinte al Grupului de Investigaţii Politice. Ulterior el l-a anunţat pe Iordache că îi va trimite prin e-mail punctul său de vedere.

Articol eliminat

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că, în urma aplicării ordonanţelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale nu vor ieşi din închisoare criminalii şi violatorii peste 60 de ani, precizând că vor exista şi măsuri complementare, inclusiv pentru reinserţia celor care vor fi eliberaţi. El a elimintat unul din articolele criticate de societatea civilă.

„Acea exprimare de la articolul 4 aliniatul 2 este eliminată. Şi noi, în cursul dezbaterilor, am constatat că anumite prevederi... Deci, fără frică. Am plecat de la un proiect care a existat în România, ultima lege a graţierii a fost dată în 2002. Nu e o soluţie minune dacă ies 3.000 din 28.000, trebuie să venim cu alte măsuri",a explicat Iordache.

Iordache, atac la Macovei

Ministrul Justiţiei a adăugat că a vorbit în acest sens şi cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, pentru a găsi soluţii ca angajatorilor să le fie oferite facilităţi dacă angajează persoane eliberate din penitenciare. Iordache a mai spus că, anul acesta, va începe construirea a două noi penitenciare, la Caracal şi Berceni, adăugând că unitatea de detenţie de la Caracal putea fi construită încă din 2005, dacă ministrul de atunci al Justiţiei, Monica Macovei, nu ar fi renunţat la un grant oferit de autorităţile din Austria.

În 8 noiembrie 2016, întrebată dacă se mai construieşte închisoarea de la Caracal, Raluca Prună a explicit că acesta nu se va realiza deoarece nu este de acord Ministerul Apărării, având în vedere că este prea aproape de baza militară de la Deveselu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite