Gest de inconștiență al unui șofer: a transportat doi copii în portbagajul deschis al mașinii. Ce amendă a primit
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu și au amendat un bărbat de 59 de ani, din comuna Bălești, județul Gorj, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta în timp ce transporta doi copii în portbagajul deschis al autoturismului său.
În clipul distribuit pe rețelele sociale pot fi văzuți doi minori în portabagajul deschis al vehiculului aflat în mișcare. Incidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 22 august.
„Ca urmare a unor imagini apărute în spaţiul online, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 22 august 2026, doi copii ar fi fost transportaţi în compartimentul posterior al unui autoturism, având capota spate ridicată, conducătorul auto încălcând astfel obligaţia de a-i transporta pe aceştia în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”, au transmis duminică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Șoferul a fost identificat de oameni legii și a fost sancționat contravențional cu suma de 1.730 de lei.
În urma acestui incident, polițiștii au lansat un apel ferm către conducătorii auto și părinți, avertizând asupra pericolelor extreme la care sunt expuși copiii prin astfel de improvizații.
„Nu transportaţi niciodată copiii în portbagajul autoturismului, indiferent de distanţa parcursă sau de viteza de deplasare. Copiii trebuie transportaţi numai pe locurile destinate pasagerilor, cu respectarea normelor privind utilizarea centurilor de siguranţă şi a dispozitivelor de fixare pentru copii. Nu porniţi la drum cu hayonul sau portbagajul deschis, deoarece obiectele sau persoanele aflate în interior pot fi proiectate în exterior, iar în cazul unei frânări bruşte sau al unui accident, consecinţele pot fi grave. Nu transformaţi autoturismul într-un loc de joacă şi nu permiteţi copiilor să stea în zonele vehiculului care nu sunt destinate transportului de persoane. Chiar şi în cazul deplasărilor pe distanţe scurte sau în interiorul localităţilor, regulile de siguranţă trebuie respectate. Siguranţa copiilor trebuie să primeze întotdeauna în faţa confortului, a grabei sau a ideii că «mergem doar puţin». Un gest care poate părea amuzant sau inofensiv poate avea consecinţe dintre cele mai grave. În trafic, câteva secunde de neatenţie pot schimba o zi obişnuită într-o tragedie”, au atras atenţia poliţiştii.




















































