Companiile de tutun, obligate să-şi recunoască minciunile
0
Companiile din industria tutunului, care timp de ani de zile au negat că mint publicul despre pericolul fumatului, trebuie să cheltuiască bani din propriul buzunar pe o campanie în care să admită că au minţit, a decis un judecător federal din SUA.
Decizia poate fi atacată şi reprezintă ceea ce pare a fi cea mai dură sancţiune pentru un caz pe care l-a iniţiat Departamentul de Justiţie în 1999 împotriva companiilor producătoare de tutun, acuzate de escrocherie, anunţă Reuters.
Companiile de ţigări au avut un răspuns rezervat după această decizie. „Vom studia hotărârea judecătorească şi vom vedea ce paşi vom urma”, a spus Bryan Hatchell, purtător de cuvânt al „Reynoldsd American Inc.“.
Phillip Morris SUA analizează şi ei decizia. Purtătorul de cuvânt al celui de-al treilea mare inculpat, Lorillard Inc, nu a avut niciun comentariu.
Judecătorul Gladys Kessler a spus că noua campanie de media ar fi o pedeapsă potrivită pentru „înşelătoriile din trecut“ ale companiilor, care au început încă din 1964.
Antireclamele trebuie să fie publicate timp de doi ani. Detaliile referitoare la cât vor costa şi unde vor fi publicate mesajele campaniei negative nu au fost încă stabilite, dar ar putea conduce la o nouă luptă de durată în instanţă.
Tot judecătorul este cel care va stabili cele cinci declaraţii diferite pe care companiile producătoare sunt obligate să le folosească.
„O curte federală a decis că inculpaţii au înşelat cu bună ştiinţă publicul american prin campanii mincinoase prin care susţineau că ţigările light şi cu un conţinutul scăzut de gudron sunt mai puţin nocive ca cele normale“, începe una dintre declaraţii.
Un alt mesaj include cuvintele „fumatul ucide în medie 1.200 de americani. Zilnic”.
Aceste formulări au fost întâmpinate cu bucurie de avocaţii acuzării, care au aşteptat timp de ani de zile rezultate tangibile în ceea ce priveşte acest caz.
„Faptul că li s-a cerut companiilor să recunoască, într-un final, adevărul, este un mic preţ plătit pentru consecinţele dezastruoase ale acţiunilor lor“, a spus Matthew Myers, preşedintele unui grup anti-fumat din Washington.
„Aceste declaraţii fac exact ce ar trebui. Sunt clare, la obiect, uşor de înţeles şi nu conţin un limbaj ştiinţific. Conţin doar fapte“, mărturiseşte Ellen Vargyas, consilierul unei organizaţii cunoscute pentru campaniile ce au dus la scăderea numărului de tineri care fumează.
Cele mai mari companii producătoare de tutun din SUA au cheltuit 8,05 miliarde de dolari în 2010 pe reclame şi pe promovarea produselor. În 2006 suma era de 12,5 miliarde.
Judecătorul a luat în considerare şi faptul că ar putea încălca drepturile companiilor, dar a concluzionat că declaraţiile solicitate sunt corecte, deoarece antireclamele sunt „bazate pe fapte“. Guvernul solicită deseori celor care fac campanii mincinoase să facă dezvăluiri asemănătoare celor solicitate de mine”, a adăugat Kessler.
Separat de acest proces, companiile producătoare de ţigări se luptă în tribunal cu Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) pe etichetele de avertizare de pe pachetele de ţigări. FDA a propus avertismente noi, mai grafice, unul dintre ele incluzând o poză cu un bărbat cu o gaură în gât, imagine considerată o încălcare a dreptului la liberă exprimare.























































