Bunicuța „gangster”, o ultimă lovitură! Femeia, care a jefuit numeroase bănci în ultimii 50 de ani, a comis o nouă faptă. Cum a încercat să păcălească sistemul

0
Publicat:

Bonnie Gooch, în vârstă de 78 de ani, a fost arestată și acuzată după ce a jefuit joi o bancă - dar nu este prima dată. În ultimele cinci decenii femeia a jefuit mai multe bănci, relatează Daily Star. 

FOTO: Pleasant Hill Missouri Police Departament/Facebook
FOTO: Pleasant Hill Missouri Police Departament/Facebook

Bonnie Gooch din Missouri, SUA, a încercat să jefuiască joi banca Goppert Financial Bank din Pleasant Hill, iar, potrivit New York Post, bătrâna are un lung istoric de spargeri de bănci.

Bonnie a fost acuzată de furt sau tentativă de furt dintr-o instituție financiară, potrivit poliției din Pleasant Hill.

Potrivit poliției, în cadrul acestui jaf, ea a înmânat un bilet casierilor băncii.

Personalul băncii a dat poliției o descriere detaliată a vehiculului ei, iar la scurt timp Bonnie a fost trasă pe dreapta.

„Evident, a fost o situație tensionată. Dar când mâinile unei femei în vârstă ies din mașină și aceasta este cea care conduce vehiculul suspect, este puțin șocant”, a declarat șeful poliției din Pleasant Hill, Thomas Wright, pentru FOX 4 News din Kansas City.

Gooch a fost reținută fără a crea alte incidente.

Pensionara a mai fost acuzată în trecut de jafuri bancare. În 2020, Gooch a fost arestată în Lee's Summit pentru un alt furt dintr-o bancă și a fost condamnată ulterior. La acea vreme, fiul ei a declarat că mama sa „este nebună” și că a plecat din casă „furioasă”, spunând că „va jefui o bancă”.

Atunci, sentința a fost suspendată și a fost eliberată sub supraveghere.

În 1977, Bonnie a fost găsită, de asemenea, vinovată de jefuirea unei bănci californiene.

Publicația a adăugat că ea a fost acuzată joi de procurorii din comitatul Cass pentru ultima sa infracțiune, care au stabilit o cauțiune de 25.000 de dolari în numerar, potrivit polițiștilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite