Vrăjitoarea favorită a lui Putin, care făcea incantaţii inamicilor, a fost arestată. „Misiunea mea a fost întotdeauna aceeași”

0
Publicat:

Un tribunal din Moscova s-a pronunţat, joi, pentru arestarea preventivă a autoproclamatei vrăjitoare Alyona Polyn, cunoscută mai ales din 2019, când a condus un sobor al vrăjitoarelor de „întărire a lui Putin”, făcând în același timp „vrăji” asupra dușmanilor săi, care ar trebui „să se întoarcă în abis”.

Autoproclamata vrăjitoare pro-Putin, foto instagram
Autoproclamata vrăjitoare pro-Putin, foto instagram

Polyn, al cărei nume real este Yelena Sulikova, a fost reținută în apropierea Moscovei la începutul acestei săptămâni, sub acuzația de răspândire de literatură „extremistă” și de „insultare a sentimentelor religioase ale credincioșilor”, potrivit The Moscow Time.

În urma acestor acuzaţii, ea riscă să stea până la șapte ani după gratii, potrivit unei legi din 2013, care a fost instituită ca un răspuns la celebra „rugăciune punk” a trupei Pussy Riot într-o catedrală din Moscova.

Potrivit agenției de știri de stat TASS, Polyn s-ar fi prăbuşit în cuşca de detenţie din sala de judecată unde a fost ţinută pe durata procesului şi s-ar fi lovit de mai multe ori cu capul de barele de metal ale acesteia. Înainte de a se prăbuși, ea ar fi pledat vinovată la unele dintre acuzațiile care i se aduc. Vrăjitoarea pro-Putin a primit îngrijiri medicale, dar nu a fost spitalizată. Instanța a decis ulterior să o plaseze în arest preventiv, a relatat TASS.

„Misiunea mea a fost întotdeauna aceeași, aceea de a ajuta Rusia”, a declarat ea în faţa instanţei, potrivit sursei citate.  

Cine este Polyn

Autoproclamata vrăjitoare Polyn ,în vârstă de 44 de ani, este o fostă vedetă a reality-show-ului „Bătălia clarvăzătorilor” și liderul unui grup numit „Imperiul celor mai puternice vrăjitoare”, care a organizat în 2019 un „Congres al vrăjitoarelor”, în cadrul căruia un grup mare de femei care pretind că au puteri extrasenzoriale au făcut vrăji pentru a canaliza puterea și tăria către președintele rus.

Una dintre incantațiile ei de atunci a fost: „Cel care aude și nu aude, cel care vede și nu vede, cel care a fost și va fi, nu va uita cuvântul meu. Ridică marea putere a Rusiei, îndreaptă calea lui Vladimir Putin cu adevărat și cu dreptate, prin cuvântul meu”.

Se pare că Yelena Sulikova a fost, de asemenea, implicată în susținerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, o întreagă secțiune a site-ului web al grupului său de vrăjitoare prezentând certificate și scrisori care i se mulțumește pentru că a oferit „sprijin umanitar” şi „sprijin psihologic” atât trupelor rusești, cât și familiilor acestora.

Polyn a primit mii de mulţumiri pentru spijinul acordat forţelor ruse, foto Instagram
Polyn a primit mii de mulţumiri pentru spijinul acordat forţelor ruse, foto Instagram

Mai multe înregistrări video filmate de soldații ruși care îi mulțumesc lui Polyn pentru ajutor arată, de asemenea, că aceasta a semnat personal mai multe proiectile care urmau să fie trase în Ucraina.

În timpul perchezițiilor efectuate în locuința ei din afara Moscovei, anchetatorii, coordonaţi de FSB, au găsit păpuși voodoo, lumânări negre şi statuete cu demoni din diferite religii. De asemenea, au descoperit lilieci uscați, pumnale rituale, ierburi, portrete de demoni, cranii și bile de cristal, teancuri de cărți de ghicit și un altar.

TASS a relatat că Polyn i-a spus judecătorului, în timpul audierii de joi, că este căutată de serviciile speciale ucrainene, dar nu a furnizat dovezi pentru această afirmație.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite