Premierul moldovean a preluat conducerea Ministerului Energiei după concedierea ministrului și cere instituirea stării de urgență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, a directorului general al companiei Energocom, Victor Bînzari, și a membrului Consiliului de Observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat, solicitarea fiind făcută pe fondul situației complicate din domeniul energetic din țara vecină.

Premierul moldovean a solicitat demisiile în contextul situației energetice. FOTO: Facebook
Premierul moldovean a solicitat demisiile în contextul situației energetice. FOTO: Facebook

UPDATE Victor Parlicov consideră că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, subliniind că se bucură că nu va fi ,,la butoane în perioada crizei”. 

,,Eu consider că am făcut față situației, iar tot ce ține de greșeli, cred că domnul premier poate să intre în detalii”, a declarat fostul ministru al Energiei. 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind revocarea din funcție a ministrului Energiei, Victor Parlicov, actul semnat fiind făcut public după solicitările șefului Cabinetului de miniștri. 

Știrea inițială 

Prim-ministrul Dorin Recean a afirmat că va prelua conducerea Ministerului Energiei până când va fi numit în funcție un alt șef al structurii.

,,Am solicitat demisia ministrului Parlicov pentru că el este responsabil și era responsabil de gestiunea sectorului energetic și a admis greșeli care ne-au adus în situații de criză. Am solicitat și demisia directorului general Energocom Victor Bînzari. Compania nu a achiziționat gaze când a fost posibil, ascunzându-se în spatele unor proceduri birocratice. În felul acesta ei nu au reușit să asigure necesarul pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase prețuri. Am solicitat și demisia domnului Sergiu Tofilat din funcția de membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz. Domnul Tofilat, chiar dacă nu avea competență, totuși a blocat cumpărarea de gaze de către instituțiile responsabile atunci când era cel mai convenabil”, a anunțat premierul în debutul conferinței de presă, fiind nemulțumit că cei trei nu au cumpărat gaze naturale în timpul verii,  când preţurile erau mai mici față de acum. 

Victor Parlicov va organiza mai târziu o conferință de presă în cadrul căreia va oferi o reacție. Victor Bînzari a declarat că va reveni cu un comentariu, iar Sergiu Tofilat a reacționat prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, subliniind că nu poartă nicio vină în această situație.

,,Sunt surprins de afirmațiile premierului Recean, toți sunt de vină în afară de Ceban. Prin deciziile de azi el a demonstrat că nu este voință politică de a face ordine la Moldovagaz.Dl Recean distribuie falsuri. Eu nu am competențe de a bloca achizițiile de gaze și el știe asta foarte bine. Am cerut de la Moldovagaz să nu cumpere tot volumul pentru iarnă într-o zi, exact asta a fost una din recomandările după audierea de la parlament.Îmi voi prezenta cererea de demisie, dar voi continua să investighez activitatea Moldovagaz și să informez opinia publică. Lupta nu s-a încheiat. Este mizerabil ce se întâmplă, noi nu pentru asta am protestat în perioada statului capturat”, a notat acesta. 

Cere stare de urgență 

De asemenea, Dorin Recean a anunțat că va solicita săptămâna viitoare în Parlament instituirea stării de urgență în domeniul energetic, începând cu data de 16 decembrie.

„Avem în față un sezon de iarnă dificil, cu multe riscuri, de aceea am decis să cer Parlamentului să instituim stare de urgență în energetică, începând cu 16 decembrie, până la depășirea situației legate de alimentarea cu gaz a cetățenilor noștri, inclusiv a celor din regiunea transnistreană. Guvernul depune și va depune toate eforturile pentru a minimiza riscurile și impactul asupra cetățenilor noștri. Dar, avem responsabilitatea să fim pregătiți pentru absolut orice scenariu, mai ales, în condițiile în care trei ani frigul este folosit ca o armă împotriva oamenilor din întreaga regiune”, a adăugat șeful Cabinetului de miniștri, subliniind că aceasta este necesară pentru pregătirea de ,,orice scenariu, mai ales în situația în care de 3 ani frigul este folosit ca o armă împotriva oamenilor din întreaga regiune”. 

În ceea ce privește regiunea separatistă pro-rusă, Transnistria, care riscă să rămână fără gaze rusești după ce contractul pentru tranzitul livrărilor prin Ucraina va expira la sfârșitul anului 2024, Moscova condiționează și evită să spună dacă va livra gaze către regiunea separatistă începând cu anul viitor, Dorin Recean făcând mai multe precizări.

,,Gazprom are obligația să livreze gaze la hotarul cu Republica Moldova, iar așteptarea noastră este ca acest lucru să se întâmple. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Republica Moldova are sarcina de a asigura securitatea oamenilor din stânga Nistrului și nu putem permite o catastrofă umanitară. Vom avea stare de urgență și vom aplica scenariile corespunzătoare pentru a asigura continuitatea livrărilor pe malul drept și tranziția pe malul stâng la noua realitate. Cei din stânga Nistrului vor plăti pentru gaze pentru că știm că au resursele necesare”, a conchis demnitarul moldovean, precizând că a organizat cu o zi mai devreme ,,o ședință cu instituțiile responsabile de asigurarea țării cu gaz și energie electrică”.

Planurile Kremlinului 

Iar Moscova vrea să crească prețurile, cu precădere pentru resursele energetice din Republica Moldova, condiționând și evitând să spună dacă va livra gaze către regiunea separatistă Transnistria, începând cu anul viitor. Criza va favoriza partidele pro-ruse, care ar putea ajunge la guvernare, iar ulterior să suspende aderarea Chișinăului la UE, după modelul georgian, potrivit experților consultați de ,,Adevărul”. 

În prezent, Chișinăul, adică malul drept al Nistrului, folosește gaze naturale din surse europene, dar oferă întreaga cantitate de gaze rusești regiunii separatiste pro-ruse, cunoscută și sub denumirea de malul stâng al Nistrului, care nu le plătește, dar vinde Chișinăului energie electrică la un preț relativ scăzut, produsă de Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, în schimbul gazelor de la Gazprom.


Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite