Cum era organizată Biserica Ortodoxă din Ţara Moldovei până la anexarea Basarabiei din anul 1812

Istoricul Teodor Candu ne povesteşte cum era organizată Mitropolia Moldovei până la ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către ruşi, remarcând că până la acea dată mitropoliţii moldoveni erau aleşi din rândul ierahilor locali şi nimeni nu le impunea vreo decizie, nici măcăr Patriarhul Ecumenic.

În ajunul vizitei Patriarhului de la Moscova, care vine să sărbătorească 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia, „Adevărul“ vă povesteşte cum ruşii au intervenit brutal în treburile Bisericii Ortodoxe Române încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Într-un prim material, academicianul Andrei Eşanu afirmă că din 1821 până în 1917 scaunul mitropolitan va fi ocupat exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi în limba rusă.

Totodată, doctorul în Teologie Ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii.

Bisericile din Basarabia ţineau de Episcopia de Huşi şi direct de Mitropolie

Teodor Candu, cercetător ştiinţific

La 3 septembrie (21 august, conform calendarului iulian) se împlinesc 200 de la fondarea de jure a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, deşi, de fapt, încă din 1 octombrie 1812, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni îşi instalase la Chişinău reşedinţa, după ce în vara anului 1812 a dispus ca pe viitor, pentru soluţionarea tuturor problemelor de ordin bisericesc, preoţii dintre Prut şi Nistru să apeleze la mitropolit şi Dicasteria Exarhală.

Această situaţie nu era o noutate pentru clerul şi populaţia Ţării Moldovei, care în decursul secolelor au avut să fie scoşi în nenumărate rânduri de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe şi a domnilor moldoveni. În speţă, începând cu secolul al XVIII-lea, o serie de teritorii au fost rupte de la trupul ţării, în anul 1715 ţinutul Hotin a fost transformat în raia, iar de la mijlocul secolului a fost scos în genere de sub autoritatea episcopului de Rădăuţi şi trecut iniţial în subordinea episcopiei efemere de Hotin, iar după 1774 - a Mitropoliei sufragante a Proilaviei (Brăilei); în 1775, regiunea de Nord a Moldovei, care cuprindea în cea mai mare parte teritoriile aceleiaşi Episcopii de Rădăuţi, a fost anexată de Imperiul Habsburgic, iar începând cu anul 1782 aceste teritorii au ajuns în subordinea noii eparhii fondate cu titulatura de Mitropolia Bucovinei.

De la formarea Ţării Moldovei, în spaţiul dintre Nistru şi Carpaţi au fost întemeiate mai multe structuri ecleziastice, cum ar fi Mitropolia Moldovei, episcopiile de Rădăuţi, Roman şi, din 1598, a celei de Huşi, care îşi exercitau autoritatea asupra propriilor teritorii: Mitropolia – asupra ţinuturilor centrale şi de est; Episcopia de Roman – asupra celor de vest şi de sud-vest; Episcopia de Rădăuţi - asupra celor de nord şi de nord-est; Episcopia de Huşi – asupra ţinuturilor de sud-est, inclusiv Soroca. Părţile de ţară care au fost rupte începând cu anii 1484, 1538, 1715 au intrat în subordinea Mitropoliei Proilaviei, fondată pentru a administra teritoriile româneşti transformate de Sublima Poartă în raiale şi paşalâcuri.

Deseori mitropoliţii apăreau în calitate de intermediari în relaţiile dintre locuitori şi domnie, aplanând conflicte sau adoptând anaforale. Teodor Candu, istoric

Ierarhii, adică mitropoliţii şi episcopii eparhiilor moldoveneşti, erau aleşi conform tradiţiei formate de-a lungul secolelor, din rândul clerului monastic local, fapt descris de episcopul Melchisedec Ştefănescu, în paragraful 3 al „Cronicii Episcopiei Huşului“, intitulat „Rangul Episcopului de Huşi în ordinea ierarhiei“, arată: „Episcopul de Huşi în ordinea ierarhică a Episcopilor ocupa locul după Episcopul de Rădăuţi, fiindu că Episcopia de Huşi, ca cea înfiinţată mai în urmă, se socotea mai inferioară celorlalte, şi era mai săracă între colegele sale. Locul cel dintâi după Mitropolit, la părade îl ocupa Episcopul de Roman, apoi al Rădăuţilor şi în fine al Huşilor. <...> La casuri de Vacanţe la vreo Episcopie, obicinuit se păzea această regulă: Episcopul de Huşi trecea la Rădăuţi, Acesta la Roman, eară Romanul la Mitropolie în cât alegerea şi chirotonirea de Episcop nou cădea pentru episcopia de Huşi. Însă această regulă nu se urma totdeauna cu stricteţă. Au fost casuri când Episcopul de Huşi a trecut imediat la Episcopia de Roman, ba încă şi dea dreptul la Mitropilie“.

Mitropolia Moldovei avea un statut special

Deşi, în preemţiunea ierarhică, exista o tradiţie încetăţenită, totuşi „Condica de hirotonii a Mitropoliei Moldovei“, ne oferă câteva date cu privire la păstrarea unor practici formale de alegere a episcopilor, în cadrul cărora participau câte trei candidaţi, din rândul cărora erau aleşi ierarhii eparhiali moldoveni. Dacă episcopii erau întăriţi în funcţie de mitropoliţi, atunci confirmarea mitropoliţilor în fruntea eparhiei mitropolitane şi-n calitate de capi ai bisericii locale moldoveneşti se realiza după încheierea procedurilor elective formale, şi nicidecum nu aştepta primirea psifosului sau a scrisorii de confirmare patriarhale, asemeni altor ierarhi subordonaţi Patriarhiei Constantinopolitane, după cum consemna şi ilustrul domn cărturar Dimitrie Cantemir. Această stare de lucruri dându-le un statut distinct în rândul arhiereilor subordonaţi Patriarhului Ecumenic, mitropoliţii moldoveni nu erau nici aleşi şi nici scoşi din funcţie de patriarh.

Rolul mitropoliţilor şi al episcopilor în cadrul bisericii moldoveneşti şi a ţării era unul distinct, mitropoliţii se bucurau de o mare autoritate, atât în raport cu clerul, cât şi cu enoriaşii. Participau la şedinţele Sfatului domnesc şi ale Divanului, împreună cu boierii judecau pricini în ultimă instanţă, reglementau relaţiile şi conflictele de familie, hirotoneau preoţi şi numeau slujitori ai bisericii (ţercovnici) etc.

Raptul a provocat perturbaţii la nivel de organizare

Deseori mitropoliţii apăreau în calitate de intermediari în relaţiile dintre locuitori şi domnie, aplanând conflicte sau adoptând unele anaforale (hotărâri) cu privire la ridicarea moralităţii în societate sau contra unor taxe pe care încercau să le introducă domnii pentru a mări veniturile.Situaţia materială a bisericii i-a permis acesteia să-şi îndeplinească menirea socială şi culturală, prin fondarea de şcoli, spitale şi aziluri, susţinerea breslelor calicilor şi a cioclilor.

Ruperea Moldovei de Răsărit, după 16 (28) mai 1812, de la trupul Ţării a cauzat mari perturbaţii la nivel de organizare a bisericii moldoveneşti, atât în ceea ce priveşte împărţirea teritorială, cât şi din punct de vedere al dezvoltării cultural-spirituale a populaţiei de pe ambele maluri ale Prutului.

Teodor Candu, cercetător ştiinţific

Istoricul Veaceslav Stăvilă analizează rolul pe care l-a jucat ierarhul român Gavriil Bănulescu-Bodoni în teritoriile ocupate de militarii ruşi, pornind de la descriirea pe care i-a făcut-o mitropolitului poetul Aleksandr Puşkin.

Doctorul în ştiinţe istorice Maria Danilov, de la Muzeul Naţional de Istorie din Republica Moldova, susţine că Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut şi merite la dezvoltarea culturii române şi că a depus eforturi pentru ca basarabenii să nu fie fi rusificaţi.

Istoricul Tudor Ciobanu spune că pofta ruşilor era mai mare. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, militarii Imperiului Rus l-au dat jos pe Mitropolitul Moldovei de la Iaşi şi au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor.

Profesorul universitar Gheorghe Palade relatează cum a apărut Mitropolia Basarabiei şi care au fost doleanţele ierarhilor din provincia dintre Prut şi Nistru de după revoluţia rusă din februarie 1917.