Înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei în interbelicul românesc

Mitropolitul Basarabiei Petru, la Mănăstirea Ulmu. FOTO Mitropolia Basarabiei

Profesorul universitar Gheorghe Palade relatează cum a apărut Mitropolia Basarabiei şi care au fost doleanţele ierarhilor din provincia dintre Prut şi Nistru de după revoluţia rusă din februarie 1917.

În ajunul vizitei Patriarhului de la Moscova, care vine să sărbătorească 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia, „Adevărul“ vă povesteşte cum ruşii au intervenit brutal în treburile Bisericii Ortodoxe Române încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Într-un prim material, academicianul Andrei Eşanu afirmă că din 1821 până în 1917 scaunul mitropolitan va fi ocupat exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi în limba rusă.

Totodată, doctorul în Teologie Ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii.

Cum a apărut, în 1925, Mitropolia Basarabiei

Gheorghe Palade, doctor în istorie, conferenţiar universitar

Ca şi celelalte domenii ale vieţii sociale, evoluţia Bisericii Ortodoxe din Basarabia a fost marcată de valul mişcării naţionale ce a cuprins provincia dintre Prut şi Nistru după revoluţia rusă din februarie 1917. Deşi o mare parte a cârmuirii eparhiale de la Chişinău şi a clerului din parohii era în aşteptarea unei hotărâri a Patriarhiei de la Moscova, majoritatea preoţimii, prin reprezentanţii ei întruniţi în Congresul Extraordinar al Clerului şi Mirenilor din 19-25 aprilie 1917, a sprijinit revendicarea privind autonomia politico-administrativă a Basarabiei, naţionalizarea şcolii şi a bisericii, drepturile democratice, împroprietărirea ţăranilor ş.a.

Una dintre cele mai importante hotarâri ale congresului se referea la înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei. Mitropolitul şi episcopii (doi sau trei) urmau să fie originari din Basarabia şi să cunoască limba majorităţii băştinaşe, numită atunci „moldovenească“. În condiţiile unor structuri politico-administrative stabile şi a anarhiei care cuprinsese provincia, cârmuirea eparhială îşi punea speranţa în viitorul Sobor bisericesc al întregii Rusii, care urma să determine organizarea vieţii bisericeşti.

O parte din cler voia să rămână cu ruşii

Odată cu proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, iniţial autonome în cadrul unei Rusii federative democratice (2 decembrie 1917), urmată de proclamarea independenţei (24 ianuarie 1918), cârmuirea eparhială în frunte cu arhiepiscopul Anastasie, orientat spre Moscova, a militatat pentru pregătirea unui congres bisericesc al Basarabiei, în scopul unei noi organizări a vieţii bisericeşti, care să rămână însă subordonată canonic Patriarhiei Ruse.

Unirea Basarabiei cu România pe 27 martie (9 aprilie) 1918, în mod inevitabil, a dus la unirea Bisericii basarabene cu Biserica Ortodoxă Română. Mitropolitul Anastasie şi alti câţiva erarhi, care nu au acceptat reunificarea cu Biserica Română, au părăsit Basarabia. Sinodul Mitropoliei Moldovei şi a Sucevei a încredinţat cârmuirea temporară a Eparhiei de la Chişinău Episcopului de Huşi, Nicodim. Au urmat transformări esenţiale privind organizarea vieţii bisericeşti. Cele mai importante au fost naţionalizarea bisericii şi extinderea structurilor administrative bisericeşti, culminând cu înfiinţarea mitropoliei, obiectiv pe care clerul basarabean l-a urmărit consecvent şi cu multă insistenţă.

Aceasta s-a realizat treptat, fiind depăşite cu greu neînţelegerile şi obstacolele ce existau în raporturile cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Un pas important l-a constituit confirmarea, pe 1 ianuarie 1920, a arhiereului în fruntea cârmuirii eparhiale cu titulatura de Arhiepiscop al Basarabiei. S-a împlinit visul clerului de a avea în fruntea Bisericii un ierarh basarabean.

În scopul consolidării Bisericii Ortodoxe Române şi ca răspuns la doleanţele preoţimii basarabene, Sfântul Sinod de la Bucureşti a hotărât înfiinţarea a două eparhii noi în Basarabia. Pe 10 martie 1923, prin Legea aprobată de regele Ferdinand, erau înfiinţate Episcopia Hotinului, cu reşedinţa în oraşul Bălţi, şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Prima cuprindea judeţele Bălţi, Hotin şi Soroca, iar a doua – Cetatea Albă, Ismail şi Cahul.

În perspectiva adoptării unei legi privind organizarea unitară a Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţii clerului basarabean, convocaţi într-un congres extraordinar, au cerut ca „scaunul arhipăstoresc din Chişinău“ să fie „pentru întreaga Basarabie ca mitropolie sub denumirea de Mitropolie a Basarabiei - a Moldovei dintre Prut şi Nistru“.

Fără Episcopia Hotinului

Dezideratul clerului basarabean s-a realizat în 1925 prin adoptarea de către Parlamentul României a Legii de organizare a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica basarabeană era proclamată mitropolie, în componenţa ei fiind incluse Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Fiecare eparhie era compusă din protopopiate şi parohii. Parte constituantă a Bisericii erau şi mănăstirile (cu organizare economică proprie).

În pofida voinţei clerului basarabean de a păstra unitatea eparhiilor pe întreg cuprinsul Basarabiei, legea din 1925 prevedea desprinderea administrativă a Episcopiei Hotinului de la Biserica basarabeană şi subordonarea ei Mitropoliei Bucovinei cu reşedinţa la Cernăuţi. Astfel, Biserica Ortodoxă din Basarabia a intrat treptat în drepturile sale fireşti, cunoscând până la ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940 realizări importante.

Gheorghe Palade, doctor în istorie, conferenţiar universitar

Istoricul Teodor Candu ne povesteşte cum era organizată Mitropolia Moldovei până la ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către ruşi, remarcând că până la acea dată mitropoliţii moldoveni erau aleşi din rândul ierahilor locali şi nimeni nu le impunea vreo decizie, nici măcăr Patriarhul Ecumenic.

Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific la Institutul Istorie al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău, spune că pofta ruşilor era mai mare. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, militarii Imperiului Rus l-au dat jos pe Mitropolitul Moldovei de la Iaşi şi au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor.

Veaceslav Stăvilă analizează rolul pe care l-a jucat ierarhul român Gavriil Bănulescu-Bodoni în teritoriile ocupate de militarii ruşi, pornind de la descriirea pe care i-a făcut-o mitropolitului poetul Aleksandr Puşkin.

Doctorul în ştiinţe istorice Maria Danilov, de la Muzeul Naţional de Istorie din Republica Moldova, susţine că Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut şi merite la dezvoltarea culturii române şi că a depus eforturi pentru ca basarabenii să nu fie fi rusificaţi.