Şaakaşvili: Acuzele lui Okrouaşvili sunt nefondate
0Preşedintele georgian Mihail Şaakaşvili a dezminţit sâmbătă acuzaţiile de asasinate la comandă formulate împotriva sa de către un fost ministru trecut în opoziţie şi a explicat
Preşedintele georgian Mihail Şaakaşvili a dezminţit sâmbătă acuzaţiile de asasinate la comandă formulate împotriva sa de către un fost ministru trecut în opoziţie şi a explicat motivele arestării acestuia, măsură faţă de care au protestat în ajun aproximativ 10.000 de manifestanţi.
"Afirmaţiile lui Irakli Okrouaşvili (fost ministru al apărării) sunt nefondate, şi el o ştie foarte bine", a afirmat şeful statului georgian în cadrul unei emisiuni televizate. "Faptul de a respecta legea şi a-l pune pe fiecare la locul pe care îl merită dacă nu respectă legea este un mod al meu de a guverna", a adăugat.
"Libertatea presei în Georgia există, spre deosebire de alte locuri. Oricine poate spune ce vrea. Dar nu poate fi şantajat cineva care are conştiinţa curată", a mai spus preşedintele. Un tribunal din Tbilisi a decis să-l renţină în detenţie pe fostul ministru al apărării Irakli Okrouaşvili pentru o perioadă de două luni, timp în care autorităţile vor desfăşura ancheta judiciară a cazului său, a anunţat agenţia RIA Novosti.























































