Doi cetăţeni români repatriaţi din Siria nu există pentru stat: îşi pot face acte abia în 2016
0
„Aici este Lumea a Treia, nu acolo”, spune Maria Al Ali, o româncă repatriată la sfârşitul lunii noiembrie dintr-o regiune siriană devenită front în lupta dintre rebeli şi forţele lui Bashar al-Assad. Acolo, fiii ei erau în pericol de a fi luaţi în armată. Aici, viaţa lor este blocată: prima programare pentru a-şi obţine acte de România are termen octombrie 2015.
Luptele şi morţii pe care le vedea zi de zi pe străzile unui stat care trăieşte de mai bine de un an fără legi nu au speriat-o suficient de tare pe Maria Al Ali (53 de ani) încât să părăsească Siria.
Dar doi dintre fiii săi, Omar şi Amaar, au împlinit 21 de ani. „În luna a patra a fiecărui an, armata ia tineri, iar băieţii mei aveau vârsta. Cum să mai rămân acolo, când băieţii sunt tineri şi ţara e în război? Iar soldaţii se cer mult în timpul ăsta, pentru că mor atâţia.”
„Astăzi, sângele omului este cel mai ieftin”
Maria a locuit, până în urmă cu mai puţin de o lună, în Deir ez-Zor, cel mai mare oraş din estul Siriei, situat la 450 de kilometri de capitala Damasc. A plecat acolo în 1990 şi a trăit, timp de aproape 23 de ani, „o viaţă minunată şi liniştită, într-o ţară de rai”.
Însă, din iulie 2011, Deir ez-Zor a devenit front în lupta dintre Armata Siriană Liberă (rebelii) şi forţele armate ale preşedintelui Bashar al-Assad, un loc în care „tot ce era de stat a fost ars” şi, „astăzi, sângele omului este cel mai ieftin”.
Moarte şi sânge la tot pasul
Nimeni nu mai răspunde pentru viaţa ta. Te omoară un glonţ la tine în casă sau pe stradă şi nimeni nu vine la tine, te lasă acolo. Nu ai cum să te apropii de morţi, ţi-e frică, nu ştii ai cui sunt. Maria Al Ali, româncă repatriată din Siria
Familiile îşi îngroapă morţii – copii, femei şi bătrâni ucişi în lupte la care nu participă - în grădini, în timp ce în jurul lor răsună bubuituri şi focuri de armă.
„Şi acum, ajunsă înapoi acasă, la Iaşi, cum aud o sirenă sau o maşină de poliţie mă bag în cel mai mic colţ al casei”, povesteşte Maria.
Până la izbucnirea revoltelor din Siria, în primăvara anului trecut, familia Al Ali îşi creştea cei şase copii şi-şi îngrijea mica afacere – o librărie, care nu mai merge însă de când s-au închis şcolile, acum vreun an. Războiul i-a împrăştiat însă: cele două fiice au plecat în Egipt, iar cel mai mare dintre fii, în vârstă de 22 de ani, s-a întors în România. Tatăl lor are probleme de sănătate şi nu are voie să călătorească, mai ales cu avionul, aşa că deocamdată a rămas în Deir ez-Zor.
Şi acum, ajunsă înapoi acasă, la Iaşi, cum aud o sirenă sau o maşină de poliţie mă bag în cel mai mic colţ al casei. Maria Al Ali, româncă repatriată din Siria
Românca a luat gemenii de 21 de ani şi fiul cel mic, născut în 2004, şi s-a întors în România. A mers la Ambasada României la Damasc, unde i s-au pus la dispoziţie biletele de avion şi unde a fost învăţată că, odată ajunsă în ţară, trebuie doar să meargă la Ministerul de Externe, care o va ajuta cu acte, cu tot. Mai ales că Omar şi Amaar nu au niciun fel de acte în România, ci doar buletinele siriene.
Maria şi fiul cel mic au putut călători cu paşaportul mamei, însă cei doi nu au paşapoarte, aşa că li s-au emis titluri de călătorie (echivalente cu paşaportul consular), valabile doar pe durata acesteia şi numai cu destinaţia specificată.
„Oriunde în lume veţi fi recunoscuţi şi ajutaţi, câtă vreme aveţi punga”
Cei patru au plecat din Damasc în cadrul unui grup mai amplu până la Dubai. Toţi aveau câte o pungă cu însemnele Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) şi li s-a spus că „oriunde în lume vor fi recunoscuţi şi ajutaţi, câtă vreme au acea pungă”.
Am 53 de ani, nu spun că sunt obosită, dar parcă stresul şi supărările astea cu actele nu sunt la locul lor. Maria Al Ali, româncă repatriată din Siria
Cu pungile în mâini şi cu un reprezentant al OIM alături i-a găsit Darin, nepoata Mariei, pe Aeroportul „Henri Coandă”, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie.
Bucureşti-Iaşi, de la un ghişeu la altul
Câteva ore mai târziu, după ce au aşteptat în frig câteva zeci de minute în faţa sediului MAE, „un bărbat înalt, solid, cu o burtă mare ne-a spus că nu ştie nimic de noi, că nu l-a anunţat nimeni, nimic”, povesteşte Maria. „Ne-a trimis la Iaşi, că acolo se rezolvă tot”. Acest caz reprezenta o responsabilitate pentru MAE doar cât timp cetăţenii erau în străinătate. „Misiunea MAE se încheie în momentul în care românii păşesc pe teritoriu românesc”, ne-au explicat reprezentanţii Ministerului.
Timp de o săptămână, în fiecare zi, între 10.30 şi 15.00, sunam la Primăria Sectorului 1 şi speram să-mi răspundă cineva. Nu mi-a răspuns nimeni, nici măcar o dată. Darin, nepoata Mariei
O zi mai târziu, în faţa unui ghişeu de la Starea Civilă din Iaşi, o funcţionară îi explica Mariei că nu se poate face nimic acolo şi că trebuie să meargă la serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 1, Bucureşti, singura abilitată pentru astfel de situaţii.
„Timp de o săptămână, în fiecare zi, între 10.30 şi 15.00, sunam la Primăria Sectorului 1 şi speram să-mi răspundă cineva. Nu mi-a răspuns nimeni, nici măcar o dată, aşa că mi-am luat liber şi m-am dus acolo”, povesteşte Darin.
Când a ajuns la Primărie, nu a fost lăsată să intre pentru că nu avea programare. Până la urmă, o funcţionară a ieşit din birou şi i-a explicat ce paşi trebuie să facă – împuternicire notarială pentru Darin, lista actelor, programarea online.
„Asta e, aşa e la noi!”
Primele două puncte s-au rezolvat în tot atâtea zile. Maria a mers la notar şi a făcut procura pentru Darin, şi-au pus actele în ordine. Le-au tradus şi apoi au înregistrat programarea online. Termenul acesteia este octombrie 2015, ceea ce le-a făcut pe cele două să creadă că au dat de o eroare în sistemul electronic.
Darin a mers iar la Primărie, unde i s-a explicat că „asta e, aşa e la noi!” şi că dacă are programare în 2015, să se întoarcă atunci, că până atunci nu intră. Iar funcţionara care îi explicase în urmă cu câteva zile toată procedura i-a răspuns că a întrebat-o de actele de care are nevoie, nu cât durează.
Cetăţeni români fără identitate
În momentul de faţă, Omar şi Amaar nu există în statul român, deşi au cetăţenie. Pe actele lor – acele titluri de călătorie – scrie „repatriat”. Sunt blocaţi însă, iar viaţa lor pare că trebuie să stea pe loc trei ani, până când ajunge programarea la termen. Nu-şi pot continua studiile – unul dintre ei era student la Facultatea de Fizică, celălalt vrea să urmeze Medicina, nu pot lucra, nu pot nici măcar să iasă pe stradă singuri.
Situaţia este mai urâtă aici. Am fugit de război şi am dat de el aici, cu autorităţile. Aici este Lumea a Treia, nu acolo, cum se crede. Maria Al Ali, româncă repatriată din Siria
„Am 53 de ani, nu spun că sunt obosită, dar parcă stresul şi supărările astea cu actele nu sunt la locul lor”, spune Maria, care recunoaşte că aştepta nu neapărat sprijin şi înţelegere pentru situaţia lor, dar măcar mai multă bunăvoinţă.
România? Neschimbată după 23 de ani
„Situaţia este mai urâtă aici. Am fugit de război şi am dat de el aici, cu autorităţile. Aici este Lumea a Treia, nu acolo, cum se crede.” Cum i se pare România după 23 de ani? „Neschimbată. Doar mallurile ce sunt noi.” Şi mult mai scumpă decât Siria, cu un nivel de trai mult mai scăzut. Se mai întoarce în Siria? „N-aş fi plecat niciodată dacă nu izbucnea războiul. De ce nu am eu actele în regulă? Pentru că nu m-am gândit niciodată să plec din Siria. Aveam o viaţă bună acolo. Mi-a fost greu să plec, dar m-am învăţat. Acum îmi este tare greu aici.”
„Vor să facă din Siria o ţară ca România”
„Abia când se va termina războiul îşi vor da seama ce au făcut. Deocamdată, sunt oameni care nici măcar nu ştiu că este război în Siria”, spune Maria. Pe străzi, nimeni nu ştie cine şi de ce omoară atâţia oameni. „Ei mor pur şi simplu şi nimeni nu mai dă socoteală pentru vieţile lor.”
Potrivit unui raport recent publicat de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), 44.000 de persoane au murit în Siria în ultimele 21 de luni, de când au izbucnit revoltele prin care se contestă regimul Bashar al-Assad. Dintre aceştia, peste 30.000 de persoane erau civili.
De la 15 martie 2011, cel puţin 30.819 civili au murit în Siria, a precizat organizaţia, care îi considerã civili şi pe cei care luptã împotriva trupelor regimului. "Mii de persoane considerate civili sunt rebeli", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO. Bilanţul nu include miile de persoane dispãrute în detenţie şi nici majoritatea morţilor din cadrul "chabbihas" (miliţiile pro-regim).
Eu am învăţat mai multe acolo despre credinţă. Oamenii de acolo sunt mai buni şi mai cinstiţi. Maria Al Ali, româncă repatriată din Siria
"În plus, nici rebelii, nici armata nu au publicat numãrul exact al persoanelor ucise în rândurile lor pentru a nu afecta moralul trupelor", a explicat acesta.
„A venit un val care a luat toate ţările arabe, nu mai contează că este o ţară bună rea, dărâmă tot, indiferent de ce vrea poporul. Vor să facă din Siria o ţară ca România”, crede Maria.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), conflictul din Siria a devenit deja un religios. Statul riscă să se tranfsorme într-o „gaură neagră care îi atrage pe jihadiştii din întreaga lume“, iar comunităţi întregi ar putea fi alugate sau eliminate.
„Documentul descrie cum forţele guvernamentale susţin miliţiile care atacă civili sunniţi şi cum grupuri antiguvernamentale înarmate atacă alawiţii şi alte comunităţi ale minorităţilor proguvernmentale, inclusiv creştini, armeni, ortodocşi şi druzi“, a declarat pentru AFP Paulo Pinheiro, preşedintele comisiei de anchetă din cadrul ONU.
Maria Al Ali îi contrazice însă. „Eu am învăţat mai multe acolo despre credinţă. Oamenii de acolo sunt mai buni şi mai cinstiţi.”
Se încarcă comentariile...
