Putin propune o „administrație de tranziție” în Ucraina sub egida ONU. Liderul rus susține că Rusia are inițiativa pe front

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus vineri plasarea Ucrainei sub o „administraţie de tranziţie” în Ucraina, pentru a organiza alegeri prezidenţiale „democratice” în această ţară, și abia apoi să aibă loc negocieri în vederea unui acord de pace, relatează agențiile internaționale de presă.

Vladimir Putin, la Forumul de la Murmansk FOTO PROFIMEDIA
Vladimir Putin, la Forumul de la Murmansk FOTO PROFIMEDIA

„Am putea desigur să discutăm cu SUA, chiar şi cu ţările europene, şi în mod evident cu partenerii şi prietenii noştri, sub egida ONU, posibilitatea de a înfiinţa în Ucraina o administraţie de tranziţie”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu infanterişti marini ruşi, în toiul nopţii, la Murmansk, în nord-vestul Rusiei.

„Pentru ce? Pentru a organiza alegeri prezidenţiale democratice care s-ar solda cu instalarea la putere (în Ucraina) a unui guvern competent şi care s-ar bucura de încrederea poporului, apoi pentru a începe cu aceste autorităţi negocieri asupra unui acord de pace şi a semna documente legitime”, a explicat Putin.

„În cadrul unor activităţi de menţinere a păcii ale ONU, s-a recurs deja de mai multe ori la ceea ce se numește o administraţie de tranziţie”, a adăugat Putin, amintind de cazul Timorului de Est în 1999.

La aceeaşi întâlnire, Putin a susţinut că, „pe toată linia frontului, forţele ruse au iniţiativa strategică”. Există motive care ne fac să credem că îi vom termina”, a declarat Putin, apreciind că „poporul ucrainean însuşi ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă”.

„Ne îndreptăm progresiv, poate că nu atât de rapid pe cât ne-am dori, însă cu insistenţă şi certitudine, pentru a îndeplini toate obiectivele anunţate” la începutul ofensivei în Ucraina, a adăugat Putin.

Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii după ce aliaţii europeni ai Ucrainei, reuniţi joi la Paris au discutat despre „garanţii” de securitate pentru Kiev, Franţa şi Regatul Unit avansând un proiect ce prevede desfăşurarea unei „forţe de reasigurare” după ce se ajunge la un acord de pace, potrivit Agerpres.

„După părerea mea, preşedintele nou ales al Statelor Unite dorește în mod sincer un sfârşit al conflictului, din mai multe motive”, a mai spus el, citat de agenţiile ruse de presă.

Rusia ar fi „pregătită să colaboreze și cu Europa, dar Europa se comportă într-un mod inconsecvent și încearcă să ne ducă de nas. Dar e în regulă, ne-am obișnuit. Sper că nu vom face greșeli bazate pe încrederea excesivă în așa-zișii noștri parteneri europeni”.

Reacții de la Casa Albă

Întrebat despre declaraţiile lui Putin privind administraţia temporară, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă a spus că guvernarea Ucrainei este stabilită de Constituţia acesteia şi de poporul ucrainean.

Administraţia Trump a propus un nou acord privind mineralele cu Ucraina, mai extins, susţin trei persoane familiarizate cu negocierile în desfăşurare şi potrivit unui rezumat al proiectului obţinut de Reuters.

Trump a afirmat că un acord privind mineralele va ajuta la asigurarea unei înţelegeri privind pacea, oferind Statelor Unite o miză financiară în viitorul Ucrainei.

Marţi, la finalul unor noi runde de negocieri în Arabia Saudită mediate de Washington, Rusia și SUA a anunţat un acord care să ducă, în anumite condiţii, la un armistiţiu în Marea Neagră, dar şi la un moratoriu asupra loviturilor contra infrastructurilor energetice. Însă Moscova a pus mai multe condiții pentru a implementa o încetare a focului parțială, între care ridicarea sancțiunilor asupra exporturilor agricole ruse.

Liderul rus Vladimir Putin se teme de izolarea sa și de destabilizarea propriei societăți, dar și de pierderea puterii și de moarte, a dezvăluit președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite