LIVE TEXT | Război în Ucraina. Prigojin, acuzat de propaganda Kremlinului că și-a ieșit din minți. Sute de mii de copii deportați în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, este acuzat de un propagandist celebru al Kremlinului că și-a ieșit din minți „din cauza unor sume mari de bani”. Pe de altă parte, un parlamentar rus a recunoscut că aproximativ 700.000 de copii ucraineni din zonele de conflict au fost deportați în Rusia.

Bombardament în Ucraina FOTO EPA-EFE
Bombardament în Ucraina FOTO EPA-EFE

UPDATE 19.10 Brazilia, un cuib de spioni ruși cu misiuni de infiltrare în Occident

Câțiva spioni sub acoperire ruși care se prezintă drept cetățeni brazilieni au atras atenția Statelor Unite și Norvegiei și ar putea fi candidați pentru eventuale schimburi de prizonieri, relatează The Wall Street Journal.

Autoritățile norvegiene îl suspectează pe un cercetător universitar care deține un pașaport brazilian că este de fapt un agent secret al Rusiei.

Un alt rus care folosește o identitate braziliană falsă este încarcerat în Brazilia și se confruntă cu acuzații de spionaj în Statele Unite după ce fusese deconspirat de autoritățile olandeze, anul trecut, în timp ce încerca să se infiltreze ca stagiar la Curtea Penală Internațională.

Un al treilea suspect de spionaj pentru Rusia, care a trăit ani de zile sub o identitate braziliană la Rio de Janeiro, este dat dispărut.

Aceste cazuri au determinat autoritățile braziliene să deschidă o anchetă pentru a stabili dacă serviciile secrete rusești folosesc Brazilia ca „incubator” de infiltrare a unor agenți sub acoperire în Occident. Anchetatorii brazilieni se feresc să ofere detalii despre anchetă, dar, potrivit unor persoane apropiate dosarului, ei cred că mai mulți agenți ruși ar opera în continuare sub acoperire în Brazilia sau în alte țări. Detalii aici

UPDATE 18.13 Turiştii ruşi care se îndreaptă spre Peninsula Crimeea, blocaţi în trafic într-o coloană de 13 kilometri

În pofida războiului din Ucraina şi a situaţiei tensionate privind siguranţa deplasărilor, turiştii ruşi sunt în continuare atraşi în număr mare de ideea de a petrece o vacanţă pe ţărmul Mării Negre în Peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, informează luni DPA. Detalii aici

UPDATE 17.22 Șoigu, primele declarații după răzmerița Wagner. Ministrul rus reia propaganda de război: Am distrus „16 tancuri” Leopard

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a făcut luni primele sale declarații despre răzmerița mercenarilor Wagner, care s-a încheiat prin medierea dictatorului belarus Aleksandr Lukașenko.

„Aceste planuri au eşuat în principal pentru că membrii forţelor armate ruse au dat dovadă de loialitate faţă de jurământul şi datoria lor”, a declarat Şoigu, una din principalele ţinte ale răzmeriței, într-o teleconferinţă cu responsabili de rang înalt din cadrul Ministerului rus al Apărării.

Calificând revolta mercenarilor Wagner drept o „tentativă de destabilizare a Rusiei”, Şoigu susține că „această provocare” nu a afectat acţiunile forţelor armate ruse desfășurate în Ucraina. Detalii aici

UPDATE 16.00 Aeronava americană pentru monitorizare nucleară a fost transferată în Europa

O aeronavă de cercetare atmosferică a Forțelor Aeriene ale SUA a aterizat sâmbătă la amiază la baza aeriană Souda Bay de pe Insula Creta, în Grecia.

Potrivit unor site-uri de monitorizare a aviației, avionul WC-135, cunoscut și sub numele de Constant Phoenix, a venit pe Insula Creta direct din Statele Unite.

Constant Phoenix este o aeronavă de cercetare atmosferică folosită de Forțele Aeriene ale SUA pentru colectarea de probe de aer în scopul descoperirii prezenței agenților chimici și biologici, în timp ce baza aeriană Souda Bay se află la dispoziția forțelor NATO, în special din SUA și din Marea Britanie, pentru îndeplinirea unor misiuni de cercetare în zona Mării Negre, notează defenseromania.ro. Detalii aici

UPDATE 15.30 Dmitri Medvedev: „Obiectivul nostru este simplu, să eliminăm ameninţarea aderării Ucrainei la NATO”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat, într-o publicaţie guvernamentală de la Moscova, că actuala confruntare cu Occidentul va dura „decenii”, iar conflictul cu Ucraina ar putea deveni „permanent”, semnalează luni agenţia Reuters.

Considerat în trecut de occidentali un liberal, adept al modernizării, Medvedev este acum unul din cei mai vocali susţinători ai liniei dure, din poziţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate. Detalii aici

UPDATE 15.00 Războiul cu Rusia ar putea schimba mentalitatea ucrainenilor față de soldații LGBT: „Sunt o familie”

Primii soldați homosexuali declarați din Ucraina speră că țara lor va legaliza căsătoriile între persoane de același sex.

Un proiect de lege privind uniunea civilă care ar legaliza parteneriatele între persoane de același sex a fost adus în Parlamentul ucrainean, dar războiul a făcut ca acesta să fie amânat discuțiilor, scrie The Telegraph. Detalii aici

UPDATE 13.50 Obuzier fabricat în România, folosit de militarii ucraineni. Imagine surprinsă pe front

Armele românești se află pe frontul din Ucraina. Indiciile ne sunt oferite exclusiv de surse media ucrainene, autoritățile române neoferind confirmări oficiale în acest sens. Într-o recentă postare pe un blog militar apare obuzierul românesc calibrul 152 milimetri, model 1981. Detalii aici

UPDATE 13.47 Vladimir Putin, invitat în Cuba

Ambasadorul Rusiei în Cuba a anunţat că dictatorul rus Vladimir Putin a primit o invitaţie pentru a vizita insula condusă de Partidul Comunist, dar că deocamdată este prea devreme pentru a discuta despre pregătirile pentru o astfel de călătorie. Detalii aici

UPDATE 13.43 Cât teritoriu a eliberat armata ucraineană în ultima săptămână

Armata ucraineană a recucerit în ultima săptămână 37 de kilometri pătraţi în sudul şi estul Ucrainei, a anunţat luni viceministrul ucrainean al Apărării, Hanna Maliar.

În sudul ţării, „teritoriile eliberate au sporit 28,4 kilometri pătraţi”, ceea ce aduce la 158,4 de kilometri pătraţi suprafaţa totală recucerită în această zonă după lansarea contraofensivei, la începutul lunii iunie.

În estul Ucrainei, forţele armate ale Kievului au recucerit 9 kilometri pătraţi, a precizat Maliar.

„Inamicul rezistă, este în curs un duel foarte dur”, a subliniat oficialul ucrainean. Detalii aici

UPDATE 13.15 Inamicii de pe frontul intern. Reprimând disidența, Rusia înființează un lanț de aprovizionare pentru tehnologii de supraveghere

Rusia a dezvoltat o industrie proprie de noi instrumente de supraveghere digitală pentru a suprima opoziția internă față de războiul din Ucraina, relatează NYT. Tehnologia poate fi vândută și în străinătate.

Cei mai buni spioni digitali ai Rusiei au apelat la noi instrumente pentru a lupta împotriva unui inamic pe alt front: cei din interiorul propriilor granițe care s-au opus războiului.

În scopul represiunii interne, autoritățile ruse au adunat un arsenal de tehnologii pentru a urmări viața online a cetățenilor. După invadarea Ucrainei, cererea pentru mai multe instrumente de supraveghere a stimulat industria contractorilor de tehnologie. Noile produse au devenit un mijloc nou și puternic de supraveghere digitală. Detalii aici

UPDATE 12.05 Compromis pentru cereale ucrainene? Rusia ar putea fi reprimită în SWIFT, cu o nouă filială bancară în UE

UE ia în considerare o propunere pentru Banca Agricolă a Rusiei de a înființa o filială pentru a se reconecta la rețeaua financiară globală, ca o soluție pentru cerealele ucrainene. Detalii aici

UPDATE 11.45 Sute de mii de copii ucraineni, din zonele de război, au ajuns în Rusia, recunoaște un oficial de la Moscova

Circa 700.000 de copii din zonele de conflict din Ucraina au ajuns în Rusia, a afirmat duminică seara Grigori Karasin, şeful comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţie Ruse, camera superioară a parlamentului de la Moscova, citat de Reuters, informează Agerpres. Detalii aici

UPDATE 10.40 Câmpurile de mine care blochează contraofensiva Kievului. „Învățăm să improvizăm“

Dronele armatei ucrainene au surprins imagini terifiente cu soldați ucraineni răniți de minele plasate de militartii ruși.

Un soldat ucrainean se strecoară prin iarba înaltă, cu un picior pe care îl târăște fără vlagă în urma lui. Câteva secunde mai târziu, o străfulgerare portocalie și un nor de fum alb marchează locul, la doar câțiva metri distanță, unde s-a declanșat încă o mină terestră, potrivit bbc.com. Detalii aici

UPDATE 11.15 Tancul Leopard 2A4, cu blindaj reactiv, filmat în Ucraina

Tancul Leopard 2A4 întărit cu blindaj reactiv exploziv a fost surprins de camerele de luat vederi, fotografiile și imaginile fiind împărtășite de mai multe comunități în presa liberă. Au existat deja sugestii că inginerii și tehnicienii ucraineni lucrau în această direcție, dar nu existau dovezi că alte tancuri germane extrablindate ar fi fost reperate de atunci, scrie en.defence-ua.com. Detalii aici

UPDATE 10.45 Evreii ar trebui să părăsească Rusia „înainte de a fi prea târziu“, afirmă fostul rabin-șef al Moscovei

Într-o declarație făcută sâmbătă, rabinul Pinchas Goldschmidt, care a fugit el însuși din țară în martie 2022, a precizat că a petrecut trei decenii sprijinindu-i pe evreii din Rusia. Dar Goldschmidt, care locuiește acum în Israel, a declarat că și coreligionarii săi ar trebui să plece, după ce a avertizat anterior că riscă să fie luați drept țapi ispășitori pentru eșecul așa-zisei operațiuni militare speciale a Rusiei, scrie businessinsider.com. Detalii aici

UPDATE 10.30 Ucraina raportează atacuri rusești în est și progrese în sud

Forțele ucrainene rezistă atacului rusesc în zonele estice ale frontului și se confruntă cu dificultăți în nord-est, dar fac progrese în apropierea orașului distrus Bahmut și în sud, a declarat duminică ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar.

Relatările rusești de pe linia frontului au spus că forțele Moscovei au respins atacurile ucrainene în apropierea satelor care înconjoară Bahmut și în zonele mai la sud, în special în orașul strategic Vuhledar, situat pe vârful dealului. De asemenea, au raportat succese în limitarea trupelor ucrainene în nord-est. Detalii aici

UPDATE 10.00 Rusia nu va declanșa o nouă mobilizare pentru a înlocui mercenarii Wagner, potrivit unui parlamentar rus responsabil

Un înalt responsabil parlamentar rus a respins ideea unei noi mobilizări pentru a-i înlocui pe membrii grupului paramilitar Wagner care nu mai luptă în Ucraina, informează Agerpres, care citează AFP și TASS.

„Preşedintele Federaţiei Ruse (Vladimir Putin) a spus clar, într-un mod uşor de înţeles şi precis, că nu va exista o nouă mobilizare”, a declarat Andrei Kartapalov, şeful Comitetului pentru Apărare din cadrul Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus. Detalii aici

UPDATE 09.30 Un birou internațional de anchetă privind invazia rusă se deschide luni la Haga

Un birou internaţional de anchetă însărcinat cu investigarea invaziei ruse în Ucraina se deschide luni la Haga, aceasta fiind prima etapă către eventuala creare a unui tribunal menit să îi judece pe liderii ruşi, transmite AFP. Detalii aici

UPDATE 09.00 O scriitoare ucraineană a murit în urma rănilor suferite în atacul asupra unui restaurant din Kramatorsk

Scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, rănită marţi într-o lovitură rusă împotriva unui restaurant din Kramatorsk, în estul Ucrainei, a murit sâmbătă, a anunţat duminică o organizaţie non-guvernamentală ucraineană.

„Vă informăm că scriitoarea Victoria Amelina a murit pe 1 iulie la spitalul Meşnikov din Dnipro”, a făcut cunoscut într-un comunicat ONG-ul PEN Ucraina care promovează libertatea de exprimare şi literatura ucraineană, scrie Agerpres. Detalii aici

UPDATE 07.30 Rusia: Evgheni Prigojin „şi-a ieșit din minţi“ din cauza banilor

Televiziunea de stat rusă a realizat un material amplu în care l-a acuzat pe șeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, că și-a ieșit din minți după ce a încasat miliarde din banii publici.

„Prigojin şi-a pierdut minţile din cauza unor sume mari de bani”, a afirmat Dmitri Kiseliov, una dintre cele mai importante voci ale aparatului mediatic al Kremlinului, în emisiunea sa săptămânală. Detalii aici

UPDATE 02.00 Forțele rusești au folosit lovituri de artilerie asupra Kosteantînivka din regiunea Donețk

În seara zilei de duminică, 2 iulie, forțele rusești au folosit lovituri de artilerie asupra Kosteantînivka din regiunea Donețk. Informația a fost făcută publică de Ieksiy Roslov, șeful administrației militare a orașului Kosteantînivka pentru Donbas Public.

În urma atacului rusesc, două persoane au fost rănite și mai multe clădiri au fost avariate, bărbatul este în stare gravă, femeia este în stare stabilă, conform agenției Unian.

UPDATE 01.15 Ambasada Belarusului în Olanda a fost atacată. Mesajul care a fost scris cu grafitti pe zidul clădirii

Ambasada Belarusului în Olanda, la Haga, a fost atacată, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Autorii incidentului au spart geamurile și au scris cu grafitti pe fațada clădirii un mesaj adresat dictatorului Aleksandr Lukaşenko, transmite EFE.

Televiziunea publică olandeză NOS a raportat că incidentul s-a soldat cu trei ferestre sparte şi ma multe texte grafitti ofensatoare, cu texte precum „Luka Terrorist”. Detalii aici

UPDATE 00.41 Eliberarea Crimeei poate deveni o problemă decisivă în razboi - Scholz

Cancelarul Germaniei a mai subliniat că armele furnizate de țara sa nu trebuie folosite pentru a lupta pe teritoriul Rusiei. Crimeea face parte din Ucraina de foarte mult timp, iar „rezolvarea problemei” ocupației rusești a acestei peninsule poate deveni o problemă decisivă în încheierea războiului, a declarat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu acordat companiei germane de televiziune ARD, relatează Liga.net, conform agenției Unian.

UPDATE 00.00 Progresul forțelor ucrainiene în direcția Bahmut este pozitiv și optimist - sursă militară

Forțele ruse au început să își folosească echipamentul mai activ, ceea ce arată că aceștia au început să folosească rezervele. Anunțul a venit din partea comandantului unității de informații „Terra” Mykola Volokhov, scrie agenția Unian.

„Ultima lună este una de progres constant pentru eliberarea pământului ucrainean de inamic, recucerirea a ceea ce a fost pierdut și deja începem să ne mutăm treptat în acele teritorii pe care nu le-am controlat de la bun”, a spus el, conform agenției Unian.


UPDATE 19.15 Un politolog desființează propaganda rusă despre o nouă împărțire a lumii: „Clinton nu a dat curs acestor oferte”

Analistul politic Anneli Ute Gabanyi desființează, într-un interviu pentru „Adevărul”, propaganda rusă care susține că războiul din Ucraina ar fi fost provocat de SUA. Dacă rușii susțin că NATO ar fi promis că va rămâne la granițele din 1989, Gabanyi îi contrazice și are două argumente imbatabile: declarațiile lui Gorbaciov și faptul că Războiul Rece nu a fost declarat oficial de niciuna dintre părți, așa că nu avea cum să fie încheiată o pace în care americanii să facă promisiuni deșarte. Detalii aici

UPDATE 18.12 Afacerile lui Prigojin cad ca spicele: contract anulat de Ministerul rus al Apărării

Companiile oligarhului rus Evgheni Prigojin cad ca spicele în urma răzmeriței mercenarilor Wagner. Oficial, își încetează activitățile. În același timp, nu este exclusă plasarea lor către alți oligarhi, o practică tipică de răzbunare a actualei conduceri de la Kremlin la adresa celor intrați în dizgrația sa. Detalii aici

UPDATE 17.22 Volodimir Zelenski, în vizită la Odesa: Întâlnire cu comandantul Marinei ucrainene

Volodimir Zelenski a efectuat duminică o vizită în oraşul Odesa, unde s-a întâlnit cu comandantul Marinei ucrainene, care l-a informat pe liderul de la Kiev, printre altele, despre situaţia din Marea Neagră. Detalii aici

UPDATE 17.07 Propaganda Kremlinului, în plină ofensivă după rebeliunea Wagner: Ce spune șeful Dumei de Stat

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că mulţi dintre mercenarii Wagner, companie militară privată care s-a revoltat la sfârşitul săptămânii trecute împotriva conducerii militare de la Moscova, vor continua să servească Rusia. Detalii aici

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite