LIVE TEXT | Război în Ucraina. Șeful CIA avertizează în privința retragerii sprijinului SUA pentru Ucraina: supermarket lovit într-un nou atac cu drone și rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful CIA, William Burns, avertizează în privința încetării sprijinului SUA pentru Ucraina, apreciind că un astfel de act ar însemna „un autogol de proporții istorice”. Europa are nevoie între cinci și zece ani pentru a-și reconstrui industria de apărare, estimează experți, în condițiile în care riscul unui atac al Rusiei dincolo de Ucraina este tot mai evocat. Un nou atac cu drone și rachete a vizat Ucraina, apărare antiaeriană reușind să doboare doar 12 din cele 20 de drone și 3 rachete lansate de ruși.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

UPDATE Avionul militar de transport rusesc Iliuşin Il-76 prăbuşit săptămâna trecută în regiunea rusă de graniţă Belgorod a fost doborât de antiaeriana ucraineană cu ajutorul unui sistem american Patriot, susține Putin, citând experți ruși.

„Avionul a fost doborât, acest lucru a fost stabilit cu certitudine, de un sistem Patriot american” din care au fost lansate două rachete antiaeriene dinspre „teritoriul controlat de forţele ucrainene”, a susținut liderul de la Kremlin în timpul unui eveniment desfăşurat la Moscova.

UPDATE Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Moscova a publicat declarația de avere a lui Vladimir Putin, o formalitate în cazul tuturor candidaților la așa-zisele alegeri prezidențiale programate pentru 15-17 martie în Federația Rusă.

Potrivit declarației furnizate de site-ul CEC Rusia, Putin este multimilionar, dar nu în dolari sau în euro, ci în ruble rusești. Detalii aici

UPDATE Trupele și sistemele grele de armament vor putea circula liber, fără restricții, între statele aliate în toată Europa, de la mijlocul acestui an.

NATO vrea să construiască o reţea de hub-uri logistice în Europa, care să permită dislocarea rapidă a trupelor aliate şi a echipamentelor militare ca răspuns la posibile ameninţări, scrie „The Times“. Detalii aici

UPDATE Harry Nedelcu, director senior pentru geopolitică la Rasmussen Global, a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul”, despre negocierile privind acordul de securitate între România și Ucraina și cum o poate ajuta țara noastră în contextul războiului. Detalii aici

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu va cere în mod oficial autorităților din Ucraina și Republica Moldova să îi comunice motivele pentru care liderul partidului AUR, George Simion a primit interdicții de intrare în cele două state, potrivit unor surse guvernamentale citate de G4Media. Detalii aici

UPDATE Rusia profită de revendicările tot mai vocale ale mișcărilor naționaliste europene de extremă dreapta asupra teritoriului ucrainean, susține Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Mișcările de extremă dreapta din Ungaria și România au stârnit îngrijorare săptămâna trecută, după ce liderii partidelor din țările respective au revendicat părți din teritoriul ucrainean.

Claudiu Târziu, unul dintre liderii partidului de extremă-dreapta din România, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat că țara sa ar trebui să se „reunească” cu Republica Moldova și cu regiunile de frontieră ucrainene din Basarabia, Bucovina de Nord și Transcarpatia. Detalii aici

UPDATE Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra primei etape dintr-un plan menit să direcţioneze veniturile produse de activele ruseşti îngheţate în blocul comunitar către reconstrucţia Ucrainei, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Detalii aici

UPDATE Kirilo Budanov, şeful serviciului secret militar al Ucrainei, estimează că actuala ofensivă a Rusiei se va epuiza în primăvară şi se va trece la o nouă fază a războiului.

„Ofensiva lor va continua. Pe la începutul primăverii, aceasta se va fi epuizat. Acum este rândul inamicului, dar se va termina, şi cred că atunci vom începe noi”, a declarat Budanov în cadrul telemaratonului informativ de miercuri dimineaţă al televiziunilor ucrainene.

Șeful serviciului secret militar al Ucrainei a recunoscut progrese ale invadatorilor ruși în unele sectoare ale frontului, cum ar fi în jurul oraşului Avdiivka, în regiunea Donețk, dar a subliniat că regimul de la Moscova este departe de a-şi fi îndeplinit obiectivele stabilite pentru această iarnă. Detalii aici

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz şi premierii olandez Mark Rutte, estonian Kaja Kallas, ceh Petr Fiala şi danez Mette Frederiksen au lansat un apel către europeni la „dublarea eforturilor” pentru continuarea sprijinului militar pentru Ucraina „atât timp cât va fi necesar”.

„Trebuie deci să găsim mijloacele de a accelera livrarea de muniţii de artilerie promise Ucrainei”, au subliniat cei cinci şefi de guvern într-o scrisoare comună publicată miercuri de cotidianul britanic „Financial Times”. Detalii aici

UPDATE Liderii statelor membre UE vor propune joi, la un summit european special, desfăşurarea unor dezbateri anuale despre pachetul de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro care să fie oferit Ucrainei pe parcursul a patru ani şi care este blocat de Ungaria, dar fără ca respectivele dezbateri să implice un vot anual asupra acestui ajutor, vot cerut de premierul ungar Viktor Orban. Detalii aici

UPDATE Vladimir Putin, care candidează pentru un al cincilea mandat în cea mai înaltă funcţie în stat în Federația Rusă, nu va participa la dezbaterile electorale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Preşedintele nu participă la dezbaterile electorale”, a reiterat Peskov atunci când a fost întrebat dacă liderul de la Kremlin intenţionează sau nu să participe la dezbaterile electorale cu ceilalţi contracandidaţi.

La 29 ianuarie, Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse l-a înregistrat pe Vladimir Putin în calitate de „candidat independent”.

UPDATE Ministerul Apărării al Rusiei a anunţat miercuri că a efectuat un schimb de prizonieri cu Ucraina, prin care fiecare parte a primit înapoi 195 de soldaţi, transmite Reuters.

Acesta a fost primul schimb de prizonieri de când un avion militar de transport al forţelor ruse s-a prăbuşit săptămâna trecută în regiunea Belgorod, având la bord, potrivit Moscovei, 65 de soldaţi ucraineni care urmau să fie schimbaţi cu prizonier ruşi. Ucraina nici nu a confirmat, nici nu a negat că a doborât avionul, dar a cerut dovezi despre cine se afla în avion. Detalii aici

UPDATE NATO reprezintă „o ameninţare” pentru Rusia, a transmis miercuri Kremlinul, în condiţiile în care Alianţa Nord-Atlantică a lansat săptămâna trecută cele mai ample exerciţii militare de la încheierea Războiului Rece, numite Steadfast Defender 2024, relatează AFP.

„Desigur, (NATO) reprezintă o ameninţare pentru noi”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, recunoscând că, drept răspuns, „sunt luate în mod constant măsuri adecvate”Detalii aici

UPDATE Deputaţii ruşi au adoptat miercuri o lege ce vizează confiscarea banilor şi bunurilor oricărei persoane declarate vinovate de difuzarea de „informaţii false” despre armata rusă, în plin război împotriva Ucrainei, informează AFP.

Textul a fost adoptat atât în a doua, cât şi în a treia lectură, aprobarea sa definitivă fiind validată cu 377 de voturi pentru, fără voturi împotrivă sau abţineri. Detalii aici

UPDATE Uniunea Europeană le-a cerut miercuri celor 27 de state membre un inventar detaliat al sprijinului lor militar pentru Ucraina, pentru a încerca să îl consolideze într-o perioadă când Kievul duce lipsă de muniţii în faţa forţelor ruse, relatează AFP.

„Este important de clarificat situaţia şi de ştiut unde ne aflăm şi unde ne vom fi până la sfârşitul lui martie şi până la finalul anului”, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor Apărării din UE, organizată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Detalii aici

UPDATE Boris Nadejdin, singurul contestatar al invaziei din Ucraina în cursă pentru preşedinţia Federației Ruse, a depus miercuri semnăturile de susţinere pentru înregistrarea candidaturii sale în vederea așa-zisului scrutin programat pentru 15-17 martie. Detalii aici

UPDATE Volodimir Zelenski a încercat să îl destituie pe comandantul șef al armatei, generalul Valeri Zalujnîi, dar acesta a refuzat să îşi părăsească postul şi nu s-au găsit doritori să îi ia locul, relatează agenția de presă DPA. Detalii aici

UPDATE Rusia a lansat un nou atac nocturn împotriva Ucrainei, folosind 20 de drone şi trei rachete balistice, au indicat miercuri forţele armate ale Kievului, subliniind că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 12 proiectile.

Autorităţile au transmis puţine informaţii, în acest stadiu, cu privire la pagubele cauzate de acest nou atac.

Poliţia din regiunea ucraineană Harkov (est), frontalieră cu Rusia, a precizat totuşi că un supermarket şi mai multe case au fost avariate în timpul atacului. Detalii aici

UPDATE Șeful CIA spune că dacă SUA se retrag din războiul din Ucraina și o abandonează își va da un „autogol de proporții istorice”.

Într-un articol de opinie publicat marți, 30 ianuarie, în revista americană Foreign Affairs , directorul CIA, William Burns, a scris că războiul lui Putin a avut deja un impact grav asupra Rusiei într-o varietate de moduri, de la izolarea acesteia la nivel global până la deteriorarea armatei și economiei sale. Eforturile lui Putin de a moderniza armata rusă, un proces de zeci de ani, au avut de suferit ca urmare a acestui conflict devastator, cu numărul mare de victime. Detalii aici

UPDATE Ucraina a declarat, marți, că a efectuat cu succes un atac cibernetic asupra Ministerului rus al Apărării. Un server important a fost scos din funcțiune, iar schimbul intern de informații a fost perturbat temporar. Direcția Generală de Informații (HUR) a Ministerului ucrainean al Apărării și-a asumat responsabilitatea pentru această operațiune. Detalii aici

UPDATE În ciuda cooperării dintre Londra şi aliaţii săi în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, Moscova îşi înmulţeşte mijloacele de a le ocoli, în special datorită formării unei „flote fantomă de petroliere", potrivit unui raport parlamentar britanic publicat miercuri. Detalii aici

UPDATE O profesoară din Rusia a fost plasată în arest preventiv pentru că a incendiat o şcoală, fără a provoca victime, după ce şi-a declarat „sprijinul pentru armata ucraineană” într-un video pe internet, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă local, relatează AFP. Detalii aici

UPDATE Șapte membri ai trupei Bi-2, o formație rock din Rusia, care critică războiul din Ucraina, se confruntă cu deportarea din Thailanda, după ce au fost arestați în timpul unui turneu pe Insula Phuket. Detalii aici

UPDATE Germania, Ţările de Jos şi Polonia au semnat marţi un acord destinat să reducă procedurile birocratice care împiedică deplasarea transfrontalieră rapidă a trupelor şi armelor de-a lungul unuia dintre principalele coridoare care duc de la Marea Nordului la flancul estic al NATO, relatează Reuters. Detalii aici

UPDATE După decenii de subinvestiții în apărare, reconstruirea unei baze industriale europene ar necesita bani și timp - între cinci până la zece ani, estimează actuali și foști oficiali militari.

Poate Europa să respingă singură un atac rusesc? O întrebare care până de curând era subiect de ficțiune. Dar, în urma invaziei Ucrainei de către Kremlin și cu un Donald Trump în creștere în sondaje, aceasta este întrebarea cu care se confruntă brusc factorii de decizie europeni. Fostul - și posibil viitor - președinte al SUA le-a spus oficialilor Uniunii Europene că nu va veni în ajutorul continentului dacă acesta va fi atacat, a dezvăluit presa internațională. Detalii aici

UPDATE Cine trage sforile pentru demiterea șefului armatei ucrainene? Pe 29 ianuarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-ar fi oferit lui Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, un nou rol de consilier pentru apărare, dar generalul a refuzat, a informat The Financial Times, citând patru persoane familiarizate cu negocierile. Două dintre sursele publicației au spus că președintele „i-a spus clar” lui Zalujnîi că „indiferent dacă acceptă rolul, va fi demis din funcția actuală”. Detalii aici


UPDATE Efortul ofensiv anticipat rusesc din iarna-primăvara anului 2024 este în desfășurare în zona de graniță a regiunii Harkov-Lugansk. Generalul-locotenent al Direcției Principale de Informații Militare (GUR) ucraineană Kyrylo Budanov a declarat la 30 ianuarie că ofensiva rusă în Ucraina este în desfășurare și că forțele ruse urmăresc să ajungă la râul Jerebets (în zona de graniță a regiunii Harkiv-Lugansk) și la granițele administrative din regiunile Donețk și Lugansk.

Budanov a prognozat că forțele ruse nu vor reuși totuși să atingă aceste obiective și probabil că vor fi „complet epuizate” până la începutul primăverii. Declarațiile lui Budanov sunt în concordanță cu observația ISW că forțele ruse au intensificat operațiunile ofensive de-a lungul acestei axe de la începutul lunii ianuarie 2024. Forțele ruse au realizat recent câștiguri tactice la sud-est de Kupyansk de-a lungul rutei critice P07 Kupyansk-Svatove de lângă Krokhmalne și par să intensifice atacurile la nord-vest și vest de Krokhmalne către râul Oskil. Forțele ruse vor putea, probabil, să asigure câștiguri suplimentare la nivel tactic în zona Kupiansk, dar este puțin probabil să fie capabile să traducă aceste câștiguri tactice în manevre mecanizate mai largi necesare pentru progrese semnificative din punct de vedere operațional care ar putea captura mai mult teritoriu în regiunea Harkov și ar putea împinge către Lugansk și frontierele administrative ale regiunii Donețk.

ISW a observat că elemente ale Armatei 1 de tancuri de gardă a districtului militar de vest și ale Armatei a 6-a de arme combinate sunt active în zona Kupyansk și au fost capabile să urmărească atacuri frontale conduse de infanterie, dar nu și-au demonstrat capacitatea de a efectua manevre mecanizate la scară largă de atunci. au fost dislocați pe această axă în urmă cu peste un an. ISW va publica în curând o analiză operațională mai detaliată a situației pe această axă Harkov-Lugansk.

UPDATE Oficialii ucraineni au continuat să nege zvonurile despre presupusa demitere a comandantului-șef ucrainean, generalul Valerii Zalujnyi. Secretarul de presă prezidențial ucrainean Serhii Nykyforov a declarat pe 29 ianuarie că președintele ucrainean Volodymyr Zelensky nu l-a demis pe Zalujnyi.

UPDATE Se pare că generalul de armată rusă Alexander Dvornikov a fost numit noul președinte al Societății pentru Asistență pentru Voluntarii Ruși ai Armatei, Aviației și Marinei Rusiei (DOSAAF).

Dvornikov fusese comandantul Districtului Militar de Sud și primul comandant general al teatrului din Ucraina din aprilie până în mai 2022, iar președintele rus Vladimir Putin l-a lăsat deoparte pe Dvornikov fără a-l concedia oficial, după eșecul lui Dvornikov de a captura Donbasul până în mai 2022. Din octombrie 2023, din octombrie 2023, Dvornikov a servit pe post de consilier al concernului aerospațial Almaz-Antey. Cea mai recentă numire a lui Dvornikov demonstrează preferința lui Putin de a-și schimba generalii eșuați în poziții care sunt periferice, fără a-i demite definitiv. DOSAAF este o mișcare de tineret din epoca sovietică care promovează abilitățile militare și probabil a susținut educația tinerilor ruși care vizează rusificarea tinerilor din Ucraina ocupată.

Surse ruse au susținut că Dvornikov va trebui să „resusciteze” organizația DOSAAF după o „îndelungată suferință”, iar numirea lui Dvornikov ar putea indica o atenție sporită de la Kremlin pentru educația militaro-patriotică a tinerilor.

UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a făcut comentarii jignitoare și inflamatorii despre Japonia în timp ce a afirmat drepturile Rusiei asupra insulelor Kurile disputate, probabil ca parte a eforturilor mai ample ale Kremlinului de a demonstra sprijinul Rusiei față de China împotriva sistemului de alianță al SUA din zona Indo-Pacifică.

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida a declarat pe 30 ianuarie că sancțiunile japoneze împotriva Rusiei și sprijinul pentru Ucraina vor continua, dar că Japonia este interesată să-și rezolve problemele teritoriale cu Rusia și să semneze un tratat de pace. Japonia nu a semnat niciodată un tratat de pace oficial cu Uniunea Sovietică după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a răspuns declarației lui Kishida și a susținut că insulele Kurile în litigiu sunt ruse și că, „chestiunea teritorială” dintre Rusia și Japonia despre insule este „închisă” conform constituției Rusiei – referindu-se la amendamentele aduse constituției Rusiei în 2020 care a interzis concesiunile teritoriale.

Medvedev a susținut că Rusia va dezvolta „activ” Insulele Kurile și că „rolul lor strategic” va crește pe măsură ce Rusia staționează noi arme acolo. Rusia instalează infrastructură militară în Insulele Kurile cel puțin din 2015. Medvedev a folosit un limbaj extrem de ofensator pentru a sugera că Rusia nu va negocia cu Japonia despre insule și pentru a critica relațiile Japoniei cu Statele Unite. Medvedev a postat aceste comentarii pe contul său în limba engleză X (fostul Twitter), spre deosebire de canalul său Telegram în limba rusă, sugerând că obiectivul său a fost să ofenseze Japonia în lumea vorbitoare de limbă engleză și să adopte o poziție agresivă față de SUA și aliații săi din zona Indo-Pacifică. Flota rusă a Pacificului a efectuat și un exercițiu antisubmarin în Marea Chinei de Sud pe 29 ianuarie.

Afirmațiile lui Medvedev și exercițiile Flotei Pacificului au drept scop probabil să demonstreze că Rusia este o putere puternică din Pacific care sprijină China împotriva sistemului de alianță al SUA din Indo-Pacific, așa cum a subliniat Kremlinul în mod obișnuit în trecut.

UPDATE Înalți oficiali ruși ar putea să-și intensifice încercările de a încadra și justifica efortul de război pe termen lung al Rusiei în Ucraina ca o confruntare geopolitică existențială cu Occidentul echivalând în mod explicit Statele Unite cu naziștii. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la o masă rotundă internațională a ambasadorilor despre „rezolvarea situației din Ucraina” pe 30 ianuarie că „Napoleon, Hitler și acum SUA” au găsit o nouă modalitate de a ataca Rusia.

Lavrov l-a citat pe Reichskommissarul nazist (literal „comisar imperial” - guvernatorul ocupației naziste) pentru Ucraina, Erich Koch, afirmând că „Ucraina este pentru [al treilea Reich] doar un obiect de exploatare...” și a susținut că Occidentul de astăzi duce războiul împotriva Rusiei prin Ucraina „cu scopul conturat de Reichskommissarul Koch.” Președintele rus Vladimir Putin și alți înalți oficiali ruși au început recent să încadreze războiul ca un conflict geopolitic existențial împotriva unei presupuse mișcări naziste moderne din Occident, deși afirmația lui Lavrov că Occidentul urmărește aceleași scopuri și metode ca un oficial nazist specificat este cea mai explicită încadrare de până acum.

ISW continuă să evalueze că Kremlinul poate să fi decis că narațiunea conform căreia Rusia și alte țări se luptă cu o forță geopolitică „nazistă” occidentală este o narațiune imediată mai eficientă decât încercarea lui Putin de a atrage etnicii ruși și vorbitorii de rusă din teritoriile fost colonizate de către Uniunea Sovietică și Imperiul Rus cu ideologia „Lumea Rusă” ( Russkiy Mir ).

Cadrul Russkiy Mir se bazează în mod intenționat pe identități etnice amorfe asupra cărora nu sunt convenite universal și care sunt în contradicție cu compoziția multietnică a Rusiei. Intensificarea de către Lavrov a portretizărilor Statelor Unite și Occidentului ca presupuși actori naziști la un eveniment internațional este, de asemenea, demnă de remarcat și poate sugera că Kremlinul vede narațiunea nazistă ca un potențial mai de succes instrument de poziție cu publicul internațional, în special cei care nu sunt aliniați cu Statele Unite şi Occidentul.

UPDATE Surse din opoziție rusă au sugerat că întreruperile pe scară largă a internetului în Rusia pe 30 ianuarie ar putea fi rezultatul eforturilor Rusiei de a stabili sistemul de „internet suveran”. Mass-media rusă a raportat că mai multe entități majore din Rusia s-au confruntat cu întreruperi pe 30 ianuarie, inclusiv, dar fără a se limita la giganții ruși de telecomunicații Yandex, Megafon, MTS, Rostelecom și Beeline; băncile VTB, Sberbank, Alfabank; companiile de bunuri de larg consum Avito, Wildberries, Ozon și Lamoda; și site-ul de social media VK.

Ministerul rus al transformării digitale a raportat că o problemă tehnică cu extensiile globale de securitate a sistemului de nume de domeniu (DNSSEC) a cauzat întreruperea domeniilor .ru și că de atunci autoritățile au restabilit serviciul pentru utilizatorii sistemului național de nume de domeniu al Rusiei. Organizația rusă anti-cenzură Net Freedoms Project și alte instituții din opoziție au remarcat că Rusia a încercat să-și stabilească sistemul de „internet suveran” și a conectat eșecul DNSSEC cu încercări de a transfera toți utilizatorii de internet ruși la un server de sistem național de nume de domeniu (DNS) rus. separat de internetul global.

Legea rusă a „internetului suveran”, care a intrat în vigoare în noiembrie 2019, urmărește să creeze un sistem de internet rus independent, protejat de actorii externi și obligă furnizorii ruși de servicii de internet să dețină mijloacele tehnologice pentru a contracara aceste amenințări, iar guvernul rus va folosi probabil această tehnologie pentru a crește supravegherea și cenzura în spațiul informațional rusesc.

UPDATE Kremlinul a intensificat eforturile de consolidare a controlului asupra spațiului informațional rusesc înainte de alegerile prezidențiale rusești din martie 2024, iar aceste eforturi susțin dezvoltarea sistemului de „internet suveran” .

Serviciul de știri de stat rus, TASS a raportat că site-ul de socializare Telegram a suferit o întrerupere pe 18 ianuarie; operatorul de telecomunicații Beeline a avut o întrerupere pe 19 ianuarie; și YouTube a avut întreruperi la Moscova, Sankt Petersburg, Novosibirsk, Nijni Novgorod și Rostov-pe-Don pe 23 ianuarie. Cenzorul de stat rus Roskomnadzor a testat blocarea tuturor platformelor majore de mesagerie din Orientul Îndepărtat rus pe 23 ianuarie, iar postul de opoziție rusă SOTA a raportat că Roskomnadzor a blocat accesul la internet în Republica Sakha pe 24 ianuarie pentru a opri tulburările în urma unei crime motivate etnic.

Procuratura Generală a Rusiei a raportat pe 8 ianuarie că a blocat peste 200.000 de resurse de internet pentru presupusa promovare a „falsurilor” și pentru „discreditarea” armatei ruse și că a pregătit un proiect de lege care îi permite lui Roskomnadzor să blocheze rapid informațiile care nu respectă legile ruse de cenzură. De asemenea, Kremlinul înlocuiește site-urile blocate cu propriile sale analogi; Înlocuitorul rusesc Wikipedia „Ruviki” a lăsat testarea beta începând cu 15 ianuarie, iar gigantul de internet Yandex a făcut un pas suplimentar pentru a separa entitatea sa rusă de entitatea sa internațională pe 23 ianuarie.

UPDATE Forțele ruse au avansat în direcția Kupiansk pe 30 ianuarie, pe fondul luptelor de poziție continue. Ministerul rus al Apărării (MOD) a susținut că forțele ruse au finalizat capturarea Tabaivka (la sud-est de Kupiansk) după ce au revendicat inițial capturarea acesteia pe 29 ianuarie, iar bloggerii ruși au susținut că și forțele ruse au avansat mai la vest de așezare și acum încearcă să luați PiȘchane (la est de Kupyansk). Un blogger rus a susținut că atacurile rusești la vest de Synkivka (la nord-est de Kupyansk) au forțat forțele ucrainene să-și abandoneze pozițiile în parte din Synkivka și că forțele ucrainene s-au retras din Kotlyarivka și Kyslivka (ambele la nord-est de Kupyansk).

Cu toate acestea, ISW nu a observat nicio confirmare vizuală a vreunei afirmații rusești. Un alt blogger a susținut că forțele ucrainene au recucerit mai multe poziții în timpul contraatacurilor de lângă Tabaivka. Surse ruse și ucrainene au raportat că luptele au continuat la est de PiȘchane și în direcția Berestove (la sud-est de Kupyansk). Elementele Armatei a 20-a de arme combinate ruse (districtul militar de vest) continuă să opereze în direcția Svatove la sud-est de Kupyansk.

image

UPDATE Luptele de poziție au continuat la vest și la sud de Kreminna pe 30 ianuarie, dar nu au existat modificări confirmate în prima linie în această zonă. Surse ruse și ucrainene au raportat angajamente poziționale continue la vest de Kreminna, lângă Terny și Yampolivka și la sud de Kreminna, lângă zona pădurii Serebryanske și Dibrova. Elemente ale detașamentului cecen Akhmat Spetsnaz „Aida” continuă să funcționeze în direcția Kreminna.

UPDATE Forțele ruse au avansat recent la sud-vest de Bakhmut. Imaginile geolocate postate pe 29 ianuarie arată elemente ale Regimentului 102 Infanterie Motorizată rus (Divizia 150 Infanterie Motorizată, Armata a 8-a armată combinată [CAA], districtul militar de sud [SMD]) care capturează și eliberează poziții la sud-vest de Bakhmut în zona rurală ce se întinde de-a lungul T0504 drumul Bakhmut-Ivanivske. Un blogger rus a susținut că forțele ruse încearcă să câștige inițiativa lângă Bohdanivka (la nord-vest de Bakhmut) și Ivanivske (la vest de Bakhmut) și s-au mutat mai aproape de canalul Siversky-Doneț Donbas la vest de Klișchiivka (sud-vest de Bakhmut).

Surse ucrainene și ruse au raportat angajamente poziționale continue lângă Bohdanivka, Ivanivske și KliȘchiivka. Elemente ale Brigăzii 200 de Infanterie Motorizată ruse (Corpul de armată 14, Flota de Nord), Regimentele 331 și 299 Aeropurtate (VDV) (ambele din Divizia 98 VDV) și Brigada 83 Separată Gărzi VDV operează în zona Bakhmut.

image

UPDATE Forțele ucrainene au recâștigat recent pozițiile pierdute la nord-vest de Horlivka. Imaginile geolocalizate postate pe 29 ianuarie arată trupe ucrainene atacând și captând mai multe poziții la aproximativ trei kilometri nord-vest de Horlivka.

UPDATE Angajamentele poziționale au continuat lângă Avdiivka pe 30 ianuarie, dar nu au existat modificări confirmate în prima linie în această zonă. Mai multe surse ruse au susținut că forțele ucrainene au contraatacat în zona restaurantului „Tsarska Okhota” de la marginea de sud a Avdiivka în ultimele câteva zile.

Unii bloggeri au susținut că forțele ruse au capturat poziții în apropierea fabricii de filtrare a apei și a zonei industriale din sud-estul Avdiivka. Un alt blogger rus a susținut că forțele ruse au avansat marginal la sud-vest de Avdiivka, lângă Pervomaiske. ISW nu a observat confirmarea vizuală a progreselor rusești la sud-est sau sud-vest de Avdiivka. Surse ucrainene și ruse au raportat că luptele de poziție au continuat la nord-vest de Avdiivka, lângă Novobakhmutivka și Stepove; în nord-vestul Avdiivka în zona Coke Plant; în sudul Avdiivka, lângă restaurantul „Tsarska Okhota”; în sud-estul Avdiivka în zona industrială; și la sud-vest de Avdiivka lângă Nevelske, Pervomaiske și Opytne.

Elementele Brigăziilor 9 și 110 de Infanterie Motorizată (ambele Corpului de armată al Republicii Populare Donețk [DNR]) și batalionul de voluntari „Storm Osetia și Alania” din Osetia de Sud operează în zona Avdiivka.

image png

UPDATE Forțele ruse au efectuat recent un asalt fără succes la sud-vest de orașul Donețk, pe fondul luptei de poziție continue în zonă. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene au respins un atac rusesc nereușit către linia Solodke-Kostyantynivka (la aproximativ 17 km sud-vest de orașul Donețk și direct la sud-vest de Novomykhailivka) și că forțele ruse au pierdut două tancuri, șase vehicule de luptă blindate MT-LB și unul. Vehicul de luptă de infanterie BMP-1.

Imaginile geolocalizate arată vehicule blindate rusești avariate și abandonate la nord și la sud de Novomykhailivka în urma tentativei de asalt. Câțiva bloggeri ruși au susținut în mod similar că forțele ruse au atacat la sud și sud-vest de Novomykhailivka. Surse ucrainene și ruse au raportat lupte de poziție continuă la vest de orașul Donețk, lângă Heorhiivka și la sud-vest de orașul Donețk, lângă Pobieda și Novomykhailivka.

image png

UPDATE Angajamentele poziționale au continuat în zona de frontieră Donețk-Zaporijia Oblast la 30 ianuarie, dar nu au fost confirmate modificări ale frontului în această zonă. Statul Major ucrainean a declarat că forțele ruse au atacat fără succes la sud-est de Velyka Novosilka lângă Zolota Nyva.

Elementele Brigăzii 155 de Infanterie Navală Rusă (Flota Pacificului) operează în direcția sudică Donețk (o zonă care acoperă Novomykhailivka până la zona de graniță a regiunii Donețk-Zaporijia). Elemente ale Brigăzii 34 de Infanterie Motorizată ruse (Armata 49 de arme combinate [CAA], Districtul Militar de Sud); Regimentul 218 Tancuri (Divizia 127 Infanterie Motorizată, 5 CAA, Districtul Militar de Est [EMD]); și Regimentul 394 Motorized Rifle (127th Motorized Rifle Division, 5th CAA, EMD) operează la sud de Velyka Novosilka.

image png

UPDATE Angajamentele poziționale au continuat în vestul regiunii Zaporijia la 30 ianuarie, dar nu au existat modificări confirmate pe front în această zonă. Surse ucrainene și ruse au declarat că angajamentele poziționale au continuat lângă Robotyne, Verbove (la est de Robotyne) și Novoprokopivka (la sud de Robotyne). Elementele Regimentului 247 Aeropurtat (VDV) rus (Divizia a 7-a VDV) operează în apropiere de Verbove.

image
image

UPDATE Angajamentele poziționale au continuat pe malul de est (stânga) al Oblastului Herson, lângă Krynky, pe 30 ianuarie. Elementele Brigăzii 810 Infanterie Navală rusă (Flota Mării Negre) continuă să opereze în direcția Herson.

image

UPDATE Centrul Forțelor Armate Ucrainene pentru Comunicații Strategice (StratCom) a declarat la 30 ianuarie că forțele ucrainene au lovit o stație radar a sistemului rus de apărare aeriană în apropiere de Rozdolne ocupată, nord-vestul Crimeei. Surse ruse au susținut că forțele ruse au doborât 11 drone ucrainene deasupra Crimeei în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, dar nu au precizat câte drone au lansat în total forțele ucrainene.

UPDATE Forțele aeriene ucrainene au declarat că forțele ruse au lansat 35 de drone Șahed-136/131 și două rachete S-300 în Ucraina, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie și că forțele ucrainene au doborât 15 dintre drone peste Mykolaiv, Sumy, Cherkassy, Kirovohrad, regiunile Dnipropetrovsk, Harkov, Herson și Kiev. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, colonelul Yuriy Ihnat, a declarat că forțele ruse au îndreptat în mod special dronele Șahed către zonele din prima linie și obiectele de infrastructură din apropierea liniei de contact, în special instalațiile de combustibil și energie. Ihnat a declarat că este mai dificil pentru forțele ucrainene să doboare drone lângă linia frontului și că utilizarea războiului electronic (EW) împotriva dronelor rusești este o prioritate pentru Ucraina.

ISW a evaluat anterior că forțele ruse probabil experimentează cu noi pachete de lovitură care forțează Ucraina să desfășoare sisteme de apărare aeriană în anumite locații, forțând Ucraina să lase alte zone ale teatrului mai expuse la drone și atacuri aeriene rusești. Ihnat a recunoscut anterior că forțele ucrainene au concentrat o cantitate considerabilă de mijloace de apărare aeriană în apropierea orașului Kiev pentru a se apăra împotriva atacurilor ruse obișnuite și că va fi dificil pentru forțele ucrainene să disperseze aceste sisteme în toată Ucraina, pe măsură ce campania de atac a Rusiei continuă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la 30 ianuarie că forțele ruse au lansat peste 330 de rachete și 600 de drone asupra Ucrainei de la începutul anului 2024.

UPDATE Ministerul Apărării din Regatul Unit (MOD) a raportat că baza industrială de apărare a Rusiei (DIB) poate produce cel puțin 100 de tancuri de luptă principale pe lună și, prin urmare, este capabilă să înlocuiască pierderile pe câmpul de luptă, permițând forțelor ruse să-și continue ritmul actual al operațiunilor „pentru un viitor previzibil.”

În martie 2023, singurul producător de tancuri din Rusia, UralVagonZavod, a produs 20 de tancuri pe lună. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a susținut în martie 2023 că DIB-ul rus ar putea produce 1.500 de tancuri de luptă principale în 2023, ceea ce sugerează o producție medie de 125 de tancuri pe lună.

UPDATE Ministerul apărării rus a susținut la 30 ianuarie că întreprinderea rusă DIB Novator și-a îndeplinit ordinul de apărare de stat pentru rachetele de croazieră Kalibr și rachetele balistice Iskander în 2023.

Directorul general Novator, Farid Abdrakhmanov, a raportat ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că Novator a îndeplinit ordinul de apărare de stat pentru Kalibr și Iskander în 2023, trecând la producția non-stop și creând un program de trei schimburi la toate fabricile sale. Abdrakhmanov a declarat că Novator a îndeplinit deja 17% din ordinul de apărare a statului pentru 2024.

Generalul-maior adjunct al Direcției Principale de Informații Militare (GUR) a Ucrainei Vadym Skibitskyi a declarat la 15 ianuarie că forțele ruse nu au inclus rachetele de croazieră Kalibr în seria de lovituri împotriva Ucrainei de la jumătatea lui septembrie 2023 probabil ca parte a eforturilor de a constitui o rezervă de rachete și că Rusia are probabil dificultăți în a produce rachete de croazieră Kalibr, deoarece necesită multe componente străine blocate în temeiul sancțiunilor internaționale.

UPDATE Ministerul rus al Industriei și Comerțului a anunțat pe 30 ianuarie că a creat un nou Departament pentru Sisteme Aeriene fără Pilot și Robotică pentru a supraveghea comenzile de stat și de apărare civilă pentru producția de vehicule aeriene fără pilot (UAV). Noul Departament pentru Sisteme Aeriene și Robotică fără pilot va fi, de asemenea, responsabil pentru dezvoltarea și sprijinirea industriei robotice, cu excepția roboticii industriale, pe care Departamentul de Mașini-Unelte și Inginerie Grea va continua să o supravegheze.

UPDATE Un blogger rus a susținut că forțele ruse testează un nou design al transportorului blindat de personal (APC) BTR-22, care este mai rapid și mai durabil decât BTR-82A APC. Bloggerul a susținut că BTR-22 are o armură de protecție mai mare și poate atinge o viteză maximă de 100 de kilometri pe oră pe drumuri asfaltate - o creștere de 20 de kilometri pe oră față de viteza maximă a BTR-82A.

UPDATE Ministrul olandez al apărării, Kasja Ollongren, a anunțat că Țările de Jos alocă 122 de milioane de euro (aproximativ 132 de milioane de dolari) pentru consolidarea apărării cibernetice a Ucrainei și pentru furnizarea Ucrainei cu muniție și echipamente. Ollongren a raportat că Olanda alocă 87 de milioane de euro (aproximativ 94 de milioane de dolari) pentru achiziționarea de obuze de artilerie pentru Ucraina, 25 de milioane de euro (aproximativ 27 de milioane de dolari) pentru Fondul Internațional pentru Ucraina (IFU) pentru achiziționarea de echipamente și 10 milioane de euro (aproximativ 11 dolari). milioane de euro) pentru a îmbunătăți apărarea cibernetică ucraineană.

UPDATE Doi oficiali americani anonimi au declarat pentru Politico, conform unui articol din 30 ianuarie, că Statele Unite pot livra Ucrainei primul lot dintr-un număr nespecificat de noi rachete mai mici lansate de la sol și care au o rază de acțiune maximă de 90 de mile (aproximativ 145 de kilometri).

UPDATE Autoritățile ruse intenționează să crească deportarea copiilor ucraineni în Rusia în 2024. Adjunctul Consiliului Republicii Populare Donețk (DNR) Alla Barkhatnova a declarat la 30 ianuarie că autoritățile de ocupație din Oblastul Herson lucrează pentru a crește numărul copiilor care pleacă în „excursii” la taberele de „sănătate și recreere” din Rusia în 2024. Barkhatnova a menționat că mai multe astfel de programe au avut loc în 2023 și că copiii ucraineni au suferit „adaptare socială și psihologică” în diferite tabere, inclusiv în Litvonovo, regiunea Moscova și în Krasnoyarsk, Krasnoyarsk Krai. Avocatul Centrului Regional Ucrainean pentru Drepturile Omului (RCHR) Kateryna RaȘevska a remarcat la 30 ianuarie că RCHR a confirmat că Rusia a deschis 55 de astfel de tabere pentru copii în Rusia, nouă în Crimeea ocupată și 13 în Belarus.

RaȘevska a observat că, copiii ucraineni sunt expuși programelor militare-patriotice rusești în astfel de tabere și sunt întotdeauna păziți de personal militar rus. ISW a evaluat de mult timp că Rusia deportează copiii ucraineni în Rusia sub pretextul unor tabere de vacanță sau reabilitare medicală, printre alte scheme, și că autoritățile ruse folosesc astfel de tabere pentru a îndoctrina copiii ucraineni în ideologii pro-ruse și anti-ucrainene.

UPDATE Oficialii și purtătorii de cuvânt de la Kremlin au continuat să promoveze narațiuni despre influența Rusiei în Armenia, pe fondul deteriorării relațiilor armeano-ruse. Un cetățean armean ar fi deteriorat monumentul Copiii asediului Leningradului din Erevan pe 29 ianuarie, iar ambasada Rusiei în Armenia a declarat că vinovații trebuie pedepsiți și că se așteaptă ca autoritățile armene să conducă o anchetă.

Agenția rusă de știri, TASS, a declarat ulterior că, Comitetul de investigație armean a deschis un dosar penal și efectuează o anchetă preliminară. Un proeminent blogger afiliat la Kremlin a susținut că guvernul armean a direcționat deteriorarea monumentului. Ambasada Rusiei în Armenia și bloggerul au susținut că societatea armeană este în mare măsură de acord cu poziția Rusiei cu privire la incident, în ciuda afirmațiilor că guvernul armean l-a orchestrat.

Forțele ruse par să continue să încalce Convenția privind armele chimice (CWC) la care Rusia este semnatară. Purtătorul de cuvânt al Grupului de forțe Tavriisk ucrainean, colonelul Oleksandr Ștupun, a raportat la 30 ianuarie că forțele ruse folosesc arme chimice împotriva pozițiilor ucrainene în direcția Tavriisk (Avdiivka prin vestul Oblast Zaporijia).

Ștupun a remarcat că forțele ruse au efectuat cel puțin cinci lovituri folosind probabil grenade K-51 care transportau cloropicrină numai pe 29 ianuarie. Cloropicrina este folosită în principal ca un fumigant de sol care poate fi fatal atunci când este inhalat și este uneori clasificat ca agent de control al revoltelor (RCA) datorită efectelor sale dăunătoare și iritante.[9] CWC interzice utilizarea RCA în război.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite