Uleiul esenţial de rozmarin stimulează creşterea părului. Ce alimente şi vitamine menţin sănătatea podoabei capilare
0Părul este un barometru al sănătăţii generale, împreună cu pielea şi unghiile. Trebuie să avem grijă de podoaba capilară ca un întreg printr-o alimentaţie corectă şi prin asigurarea unui raport optim de vitamine şi minerale. Putem ajuta şi din exterior, prin folosirea unor produse naturiste.
Căderea părului , fragilitatea firului, uscarea, despicarea vârfului sunt doar câteva din problemele pe care le putem avea în orice moment al vieţii. Frumuseţea şi bogăţia podoabei capilare depinde de starea noastră de sănătate, de dieta pe care o avem, dar şi de felul în care îl îngrijim.
Foliculii piloşi au nevoie de proteine de bună calitate pentru a creşte, astfel că e indicat să mărim aportul de leguminoase, nuci, seminţe şi peşte în organism. În corp, proteinele se descompun sub formă de aminoacizi, cei mai importanţi în prevenirea părului sunt arginina, cisteina, liziteina şi tirozina, potrivit dr. Marilyn Glenville, specialistă britanică în sănătate şi nutriţie, membră a Societăţii regale de medicină.
Grăsimile esenţiale sunt şi ele importante. Dacă aveţi un păr uscat care se rupe foarte uşor şi este lipsit de strălucire puteţi avea niveluri scăzute de acizi graşi esenţiali. Ei pot fi găsiţi în somon, ton, sardine, seminţe şi nuci.
Biotina este o vitamină importantă care ajută la metabolizarea grăsimilor şi este extrem de importantă pentru sănătatea părului, pielii şi a unghiilor. Vitamina se găseşte în gălbenuşul de ou, orezul brun, lintea ovăzul, boabele de soia, seminţele de floarea-soarelui şi în mazărea verde.
Masajul cu uleiuri esenţiale poate îmbunătăţi aspectul părului, precum şi sănătatea scalpului. Potrivit sursei mai sus citate, se consideră că uleiul de rozmarin stimulează activitatea foliculilor piloşi. Se diluează 3 până la 6 picături de ulei esenţial într-o lingură de ulei de bază precum cel de jojoba sau de seminţe de struguri ţi se masează amestecul pe scalp.
Se mai foloseşte uleiul de cuişoare şi uleiul de cedru din Liban. Masajul se face de 2-3 ori pe săptămână. Dacă suportaţi, lăsaţi uleiul diluat pe păr până dimineaţa după care spălaţi. Părul se acoperă cu o cască de duş pentru a proteja lenjeria în timpul nopţii.