Care sunt trăsăturile unui părinte toxic
0Un părinte devine toxic în momentul în care comportamentele sale repetate sunt de natură să producă răni emoționale și să influențeze, în mod negativ, creșterea și dezvoltarea copililui. Criticile, controlul exagerat sau lipsa exprimării emoțiilor sunt numai câteva dintre trăsături.
Nimeni nu este, cu adevărat, pregătit pentru rolul de părinte și, cu siguranță, nimeni nu este perfect. Totuși, greșelile ar trebui să însemne lecții, care pe viitor, să nu se mai repete. Din păcate, tot mai multe comportamente inadecvate ale copiilor, problemele de relaționare și lipsa de încredere în sine, pornesc din familie.
Un părinte toxic își va pune semnificativ amprenta asupra creșterii și dezvoltării copilului și chiar a vieții sale de adult. Astfel de trăsături ajung, apoi, să fie preluate și transmise mai departe.
Ruperea lanțului ar putea începe cu consțientizarea problemei.
Comportamente toxice ale părinților
1. Așteptările nerealiste și criticile permanente
Orice ar face copilul nu e bine. Deși unii părinți și-ar putea imagina că astfel își vor ambiționa copilul să își depășească limitele și să devină mai bun, efectul ar putea fi întocmai opusul. Celui mic i se va crea un complex de inferioritate, va deveni, la rândul său, extrem de critic cu el însuși și își va pierde complet stima de sine. În relația cu părintele va simți mereu că este o dezamăgire, întrucât nu reușește să îi satifacă niciodată așteptările.
2. Lipsa comunicării și a exprimării emoțiilor
În special a celor negative. Dacă vobim despre băieți, tendința este cu atât mai accentuată. Lacrimile, în cazul lor, sunt văzute ca un semn de slăbiciune. Atunci când copilul plânge, părintele are grijă să îl sancționeze sub diverse forme. Cel mic va învăța, astfel, că e greșit să arate ceea ce simte. Bineînțeles, își va ascunde trăirile și ajuns la vârsta maturității. Problema este că toată tensiunea și frustrările se vor acumula în interior și vor fi precum un vulcan, gata să erupă în orice moment.
O altă greșeală a părintelui este pedeapsa cu tăcerea sau cu comportamente pasiv-agresive. Spre exemplu, atunci când copilul face ceva greșit, în loc să comunice deschis, părintele alege să nu îi mai vorbească, pentru o lungă perioadă de timp, pentru a-i accentua sentimentul de vinovăție.
3. Șantajul emoțional
Există diferite metode de șantaj emoțional, pe care unii părinți le aplică, astfel încât să fie siguri că le va fi făcut pe plac. Ei apelează, de asemenea, la tehnici de manipulare. Le pot induce copiilor sentimente de vinovăție, spre exemplu, prin intermediul banilor, spunându-le că sunt nerecunoscători pentru câte sacrificii fac și tot ce le oferă. Mai mult, atunci când oferă ceva (cadouri, bani, vacanțe, etc.) nu o fac necondiționat, ci vor exista reproșuri ulterioare
4. Controlul excesiv și dependența emoțională
Este rolul părintelui să fie un ghid și un model pentru copilul său, însă trebuie să existe anumite limite, astfel încât cel mic să învețe să își aleagă singur drumul, să experimenteze, să facă propriile greșeli și să ia decizii în nume propriu. Un părinte toxic nu poate înțelege acest lucru.
El îi invadează copilului spațiul personal, chiar și atunci cât ajunge la o vârstă mai înaintată. Vrea să știe totul și să îi spună copilului său cum ar trebui să își trăiască viața, ce prieteni să aibă sau ce partener de cuplu i-ar fi mai potrivit. Dacă nu primește „raportul”, păruntele toxic se va supăra și își va face copilul să se simtă vinovat. O intruziune exagerată în viața celui mic, din partea ambilor părinți, sau a unuia dintre ei, spre exemplu a mamei, va îmbrăca, mai târziu, forma unei dependențe emoționale exagerate.
5. Schimbul de roluri
Există și părinți care ajung să inverseze rolurile. În special, atunci când este vorba despre familii cu mai mulți frați, cel mare ar putea ajunge să preia o mare parte din responsabilitățile părinților. Nu este însă o regulă. Există cazuri, potrivit psihologilor, în care părinții, imaturi din punct de vedere emoțional, se așteaptă, pur și simplu, ca responsabilitățile și problemele lor să fie preluate de către copii. Atunci când cel mic crește, ei vor să primească la schimb aceeași susținere și sacrificii pe care le-au oferit, nefiind vorba de o nevoie de ajutor, precum în caz de boală.
Se încarcă comentariile...
