Alimentele care păstrează părul în stare bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magneziul din migdale este bun pentru păr. FOTO: Shutterstock
Magneziul din migdale este bun pentru păr. FOTO: Shutterstock

Un articol publicat pe site-ul belgian lalibre.be aduce în atenţia publică alimentele care sunt substanţele necesare pentru un păr sănătos. Printre produsele pe care este indicat să le consumăm întâlnim carnea, peştele, lintea, soia şi drojdia de bere.

Alimentele precum peştele, carnea uşoară, lintea sau soia conţin în cantitate suficient de mare aminoacizi sulfuraţi, metionină şi cisteină, consideraţi esenţiale pentru un păr în regulă.

Potrivit sursei citate sunt necesare şi oligoelemente ca fierul, zincul şi magneziul pentru întreţinerea părului. Fierul din carne şi peşte se absoarbe mai bine în organism decât cel din produse vegetale şi lactate. Zincul, la rândul lui, se găseşte în stridii, gălbenuşurile de ou, germenii de grâu, linte, fasole verde şi în mazăre.

Totodată, un rol important este jucat şi de magneziu  deoarece are rol în reglarea sistemului nervos, ştiindu-se că stresul are un impact direct asupra calităţii părului. Migdalele, bananele şi spanacul conţin cantităţi însemnate de magneziu.

Complexul de vitamine B nu trebuie evitat. Astfel, vitamina B3 face să crească circulaţia la rădăcina părului,  B5 măreşte viteza de creştere, iar vitamina B6 permite îngroşarea firelor de păr. Complexul de vitamine B poate fi găsit în carnea de ton, pui, curcan sau vită, ciuperci, orez, conopidă, dar şi ouă şi pui.

Pentru un păr sănătos trebuie evitate şi anumite alimente sau obiceiuri nocive. În primul rând, trebuie avută grijă cu zahărul care împiedică absorbţia anumitor vitamine. Un caz asemănător este şi acel al consumului de alcool. La cele două poate fi adăugat şi un al treilea element nociv: deprivarea de somn.   

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite