Halep – Mouratgolou, revedere la Miami: Simona a explicat cum a decurs întâlnirea cu „groparul“ ei

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) s-a întors în circuitul feminin, după o pauză de un an și jumătate, însă scandalul care a apărut imediat, după atacul lansat de Caroline Wozniacki (33 de ani, 129 WTA), dovedește că „Simo“ va avea mereu asupra ei „pata“ lăsată de cazul de dopaj.

Mouratoglou și Halep, la US Open 2022, înainte de scandalul de dopaj
Mouratoglou și Halep, la US Open 2022, înainte de scandalul de dopaj

Iar pentru această imagine șifonată, constănțeanca ar trebui să-i „mulțumească“ lui Patrick Mouratoglou (53 de ani). Șocant e că, deși a dat în judecată firma de suplimente alimentare care a produs colagenul contaminat, Simona n-a luat nicio măsură împotriva fostului ei antrenor. De la care a pornit povestea cu dopajul, în condițiile în care suplimentul cu colagen, produs de o firmă canadiană, i-a fost recomandat româncei de Academia Mouratoglou.

Chiar și așa, Halep continuă să țină legătura cu francezul de 53 de ani. În timpul audierilor de la TAS, chiar a luat cina cu el într-un restaurant, la Lausanne. Iar acum, la Miami, s-a văzut, din nou, cu el, în condițiile în care Mouratoglou e și el prezent la Miami Gardens, în calitate de antrenor al lui Holger Rune (Danemarca, 20 de ani, 7 ATP).

Ne-am văzut acum două zile și ne-am salutat. Îi doresc baftă cu Holger Rune, știu că fac o echipă bună împreună. Eu am terminat-o cu el, acum ne salutăm. De fapt, eu salut pe toată lumea, nu am ură împotriva nimănui. Totul e OK“, a spus Halep despre revederea cu Mouratoglou.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite