Florin Segărceanu: „Nu îmi reproşez nicio decizie, sunt foarte mulţumit, aş merge pe aceeaşi formulă“ Cum s-a ajuns la dublul format din Halep şi Niculescu
0Căpitanul nejucător al echipei României, Florin Segărceanu, a făcut după ultimul meci un rezumat al celor două zile de tenis de la Rouen
''Concluziile sunt foarte frumoase. A fost un vis frumos pentru noi, nu s-a terminat . Am avut o semifinală cu Franţa, o atmosferă incredibilă, un eveniment cum eu nu am trăit încă. Le mulţumesc fetelor pentru cum s-au dăruit. Mă rog pentru fete să aibă un sezon bun şi s-o luăm de la capăt la anul. Nu îmi reproşez nicio decizie. Pot să spun că sunt foarte mulţumit şi dacă ar veni cineva să mă întrebe dacă încă o dată aş merge pe aceeaşi formulă, aş face-o la fel'', a spus căpitanul nejucător al României.
Segărceanu a precizat că varianta de dublu cu Halep şi Niculescu ar fi fost discutată încă de sâmbătă seara, după primele partide de simplu :''Aveam acest plan făcut cu o seară înainte, am discutat aceste aspecte şi în primul rând după accidentarea nefericită a Irinei, am întrebat dacă totul este ok cu ea şi simona a transmis că doreşte să joace. Că este obosită puţin, dar că va da totul şi îşi doreşte să joace. Şi s-a şi văzut, a jucat foarte bine, a dat totul, Un meci care se pierde la câteva puncte, nu ai ce să spui. În mod normal, prima noastră opţiune la dublu era Begu şi Niculescu, iar a doua opţiune Halep cu Niculescu''.