Djokovici, plecăciune în fața lui Alcaraz: Compliment uriaș pentru campionul de la Wimbledon

0
Publicat:

Novak Djokovici, învins de Carlos Alcaraz în finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon, a recunoscut că spaniolul este în prezent ''cel mai bun jucător din lume''.

Novak Djokovici, primul meci pierdut la Wimbledon din 2018 încoace. FOTO: Arhiva Adevărul
Novak Djokovici, primul meci pierdut la Wimbledon din 2018 încoace. FOTO: Arhiva Adevărul

''Am câştigat finale epice, care păreau pierdute. Aşa că pierderea uneia aici resetează totul la zero, chiar dacă doare. Tot meritul îi revine lui Carlos, a fost incredibil în momentele importante, pentru cineva de vârsta lui, să-şi stăpânească nervii atât de bine, să joace pe cartea atacului şi să termine meciul aşa cum a făcut-o el. Credeam că am revenit bine în ultimul ghem al partidei, dar a reuşit lovituri uimitoare. Nu este nicio îndoială că a meritat victoria. El a dovedit că este fără nicio îndoială cel mai bun jucător din lume. Este capabil să joace un tenis fantastic pe suprafeţe diferite şi merită să fie unde este'', a spus Djokovici, care rămâne cu şapte succese la Wimbledon.

Întrebat dacă a apărut o nouă mare rivalitate între cei doi campioni în circuit, Djokovici a răspuns: ''Sper! Vom vedea. Am jucat doar trei meciuri unul împotriva altuia. Trei meciuri foarte strânse. Două dintre acestea în ultimele tururi de Grand Slam (n.r. - Djokovici a câştigat în semifinale la Roland Garros). Sper să jucăm din nou la US Open. Nu sunt surprins de nivelul său pe zgură. Jocul său se potriveşte şi a fost dezvoltat pe zgură şi terenuri dure mai lente. În schimb, m-a surprins pe iarbă. El a surprins pe toată lumea prin maniera în care s-a adaptat pe iarbă în acest an, după ce în anii trecuţi nu avea prea multe victorii pe această suprafaţă. Mingile sale tăiate, retururile grozave, jocul său la fileu au fost impresionante. Nu mă aşteptam să joace atât de bine pe iarbă''.

Alcaraz s-a impus în finala cu 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4 de duminică, după 4 ore şi 42 de minute de joc, reuşind prima sa victorie în Grand Slam-ul pe iarbă şi conservarea poziţiei de lider ATP. Pentru Alcaraz (20 ani) acesta este al doilea titlu de Mare Şlem din palmares, după cel obţinut anul trecut la US Open.

Djokovici rămâne cu şapte trofee câştigate la Wimbledon, fiind la doar unul de recordul elveţianului Roger Federer. De asemenea, sârbul a ratat o şansă de a egala recordul all-time de titluri de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court (24). Djokovici rămâne cu 23 de trofee majore, un record la masculin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite