A murit Prince. „Doar un om“ ale cărui melodii erau fie rugăciuni, fie preludii: povestea „copilului din Minneapolis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prince a murit joi, 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani FOTO AP
Prince a murit joi, 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani FOTO AP

Prince, cântăreţ, compozitor, instrumentist şi actor de origine americană, a murit la vârsta de 57 de ani. De-a lungul celor aproape 40 de ani de carieră, a devenit un simbol al desăvârşirii artistice şi al individualităţii. Puţini artişti au reuşit să definească şi să redefinească muzica pop, rock, R&B, funk, soul şi aproape orice gen muzical existent aşa cum a făcut-o Prince, scrie prestigioasa publicaţie „The Rolling Stone“.

Celebrul cântăreţ Prince a murit la vârsta de 57 de ani în reşedinţa sa din Minnesota. În urmă cu o săptămână, artistul a fost spitalizat după ce avionul său privat a aterizat forţat la Moline, Illinois. Mai multe surse au dezvăluit că artistul avea gripă. A fost externat după trei ore, întorcându-se la reşedinţa din Minnepolis pentru recuperare. Între timp, şi-a anulat câteva concerte pe care urma să le susţină în cadrul turneului „Piano and a Microphone“.

Ziua următoare, însă, Prince şi-a făcut apariţia la unul din concerte. Nu a cântat, dar i-a asigurat pe fani că se simte bine spunând: „Mai aşteptaţi câteva zile înainte să începeţi să vă rugaţi“.

   

O copilărie tristă: A pierdut un tată, dar a câştigat un pian

Prince Rogers Nelson s-a născut pe 7 iunie 1958, în Minneapolis, fiind al treilea copil al unei familii cu patru băieţi şi patru fete, cu taţi diferiţi şi mame diferite. Tatăl lui Prince a făcut parte dintr-o formaţie jazz şi a părăsit-o pe mama artistului pe când copilul avea doar şapte ani. „Atunci am început să cânt. Şi-a lăsat pianul când ne-a lăsat şi pe noi. Nu aveam voie să-l ating când locuia cu noi“, recunoştea interpretul în 1981, într-un interviu pentru „New Music Express“.

La nouă ani, Prince a început să lipsească de la şcoală, alegând să-şi petreacă timpul în camera mamei, unde răsfoia colecţia sa de reviste porno. „Ea avea multe lucruri interesante, iar revistele, cu siguranţă, mi-au afectat atitudinea asupra propriei sexualităţi“, îşi amintea Prince la 23 de ani. Însă şi despărţirea părinţilor a lăsat urme adânci. La 12 ani, artistul a plecat din casa părinţilor şi s-a mutat la surori. „E foarte greu să ai un tată vitreg, se schimbă tot, nimeni nu aparţine nimănui“, observa el. După ce a absolvit liceul la 17 ani, Prince a cântat în mai multe formaţii, al căror repertoriu se axa, în principal, pe melodii din top 40 şi pe hiturile lui Sly Stone. 

Câţiva ani mai târziu, el observa trendurile muzicale. „Toate grupurile din America procedează la fel: intră la radio, încearcă să facă glume şi să spună cele mai surprinzătoare lucruri la care se gândesc ca să-l scârbească pe intervievator. Ei cred că asta o să-i facă mai interesanţi“, analiza tânărul. „Sunt mult prea preocupaţi să-şi plătească ratele la Rolls Royce, când ar trebui să-i intereseze să facă ceva care contează cu adevărat pentru ei“, constata el la acea vreme.

Controversele unei „minţi murdare“

Prince a devenit un fenomen mondial în anii 1980, popularizând muzica funk din Minneapolis, caracterizată printr-o combinaţie de funk, pop, rock, new wave, hip hop, psychedelia şi jazz, mai ales prin „Purple Rain“ (1984), adesea descris ca unul dintre cele mai bune albume ale tuturor timpurilor. 

În 1978, Prince şi-a lansat albumul de debut, „For You“, care a fost urmat de „Prince“, în 1979, „Dirty Mind“ în 1980 şi „Controvery“ în 1981, toate generând controverse prin fuziunea dintre temele religioase şi cele sexuale.

   

„Totul este menit să fie un incest“, spunea Prince despre albumul hit din 1980, „Dirty Mind“. Artistul care i-a închinat lui Dumnezeu volumul despre „păcat şi salvare“, se confesa într-un interviu realizat în urmă cu 35 de ani, republicat de „The Guardian“ în 2013.

Compus şi produs de artist, albumul „Dirty Mind“ din 1980 a devenit un hit undergound în America, reuşind să-şi atragă publicul prin melodii despre incest şi sex oral, dar şi prin teme cu rezonanţă politică. „«Dirty Mind» a fost compus din propria experienţă“, recunoştea Prince despre volumul ce reflectă dualitatea naturii umane, abordând un stil post-disco, funk. 

Totul a culminat cu melodia „Partyup“. „Am trecut prin diverse stări când am compus piesa aia. Am fost foarte nervos, am avut momente grele. Piesa vorbeşte despre oamenii care preferă să se simtă bine decât să iasă în stradă şi să se împuşte. Mă bucur că avem un preşedinte mai bun acum. Cred că Reagan este mult mai bun, chiar şi pentru partidul pe care îl reprezintă“, zicea el despre succesorul lui Jimmy Carter.

prince
prince

Poza alb-negru de pe coperta „Dirty Mind“ reprezintă personajul pe care Prince îl joacă pe scenă, având un corp androgin şi o vestimentaţie nonconformistă. „Cred că mereu am fost la fel, dar atunci când eşti la mâna altora, ei te pot modela într-o manieră mai... acceptabilă. Mereu am avut aceleaşi idei pe care le-am reflectat în acest album. Acum sunt mai fericit decât am fost, pentru că fac ceea ce mi-am dorit. Cu primele două albume am simţit că am fost forţat să suprim o parte din mine, deşi am fost şi mai tânăr“, explica artistul, după ce a renunţat la colaborarea cu producătorii de la Warner Bros.

Prince, pe culmile succesului

Succesul internaţional îl atinge, însă, în 1982, odată cu apariţia albumului „1999“. Albumul „Purple Rain“ (1984) a dat şi numele unui film semi-autobiografic cu acelaşi nume, câştigător al trofeului Oscar, în 1987, pentru coloana sonoră. După albumul „Batman“ din 1989, Prince a devenit unul dintre cei mai comerciali artişti pop ai Americii. 

Prince şi-a schimbat numele în 1993, folosind un pseudonim sub forma unei litere-simbol, pe care l-a folosit până în anul 2000. În acea perioadă, a fost numit în mod frecvent de către fani „Artistul cunoscut în trecut drept Prince / The Artist Formerly Known As Prince“, ocazional abreviat în „TAFKAP“.

În 2004, după mai mulţi ani de relativă obscuritate, Prince s-a întors în lumina reflectoarelor şi a cântat la gala premiilor Grammy alături de Beyonce. În acea primăvară a lansat albumul „Musicology“ şi a început un turneu în Statele Unite. Albumul său a câştigat două premii Grammy. Din anul 2004, numele lui Prince figurează în Rock 'n' Roll Hall of Fame. Următorul album, „3121“, a apărut în 2006. În acel an, artistul a compus şi a interpretat „Song of the heart“ pentru animaţia „Happy Feat“, cu care a câştigat un Glob de Aur.

Interpretarea melodiei „Purple Rain“ din pauza Finalei Campionatului de Fotbal American Super Bowl din 2007 a fost caracterizată drept unul dintre cele mai bune show-uri live din istorie. Albumele sale s-au vândut în peste o sută de milioane de exemplare.

Prince a primit premiul Icon Award pentru întreaga carieră în cadrul galei Billboard Music Awards din 2013, devenind astfel al treilea muzician căruia i-a fost decernat premiul, după alte două nume sonore în industria muzicală internaţională, Stevie Wonder (2012) şi Neil Diamond (2011). În anii 2014 şi 2015, a lansat câte două albume, fiecare reprezentând o altă abordare, un alt stil.

Prince, doar un om care ştia să cânte la 27 de instrumente

Prince a fost un perfecţionist şi foarte protector cu muzica sa. A compus, a scris şi a produs majoritatea cântecelor sale şi a cântat totodată la toate instrumentele folosite pe albumele sale. 

În ciuda succesului, el îşi ştia reperele şi, deşi mulţi îl considerau un fenomen muzical, el nu se gândea la aşa ceva. „Nici nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt cu adevărat. Sunt doar un om“, spunea artistul care ştie să cânte la 27 de instrumente muzicale. „Acesta a fost numărul exact de instrumente la care am cântat când am lucrat la primul album. Dar, de fapt, pot să mai cânt la încă alte şase“, explica Prince, care şi-a lansat în '78 primul volum, „For You“.

În decembrie 2015, Prince a lansat ultimul album, „HITnRUN Phase Two“, o continuare surprinzătoare a discului său din septembrie. De-a lungul anului 2015, Prince a susţinut câteva concerte în săli mici din America de Nord, în turneul „Piano and Microphone“. În unul dintre oraşele unde a cântat, la Toronto, pe 26 martie, starul american a interpretat 57 de cântece, inclusiv un cover după „Heroes“ al lui David Bowie.

A colaborat cu o paletă largă de artişti, incluzându-i pe Sheena Easton, Stevie Nicks, Kate Bush, Madonna, Patti LaBelle, Chaka Khan, Cyndi Lauper  şi fosta iubită, Sheila E. Through.

Destinul l-a împiedicat să-şi continue realizările. În vârstă de 57 de ani, „copilul din Minneapolis“ urma să-şi publice prima carte la finalul anului 2017, a anunţat editorul Spiegel and Grau. Random House, casa-mamă a editorului, a descris volumul ca fiind „o călătorie nonconformistă şi poetică, de-a lungul vieţii şi muzicii artistului“.

Femeile din viaţa lui Prince

Prince a avut relaţii cu numeroase femei celebre, precum Kim Basinger, Madonna, Carmen Electra şi Sherilyn Fenn. S-a logodit cu Susannah Melvoin în 1985, dar s-a căsătorit abia în 1996, la vârsta de 37 de ani, cu cântăreaţa Mayte Garcia. Cei doi au avut împreună un fiu, Boy Gregory, care a murit însă la o săptămână după naştere, în 1996. Prince şi Mayte au divorţat în 1999. În 2001, artistul s-a căsătorit cu Manuela Testolini, de care a divorţat în mai 2006, după care a avut o relaţie de scurtă durată cu Bria Valente, în 2007.

În cariera sa de excepţie, care se întinde pe mai mult de 37 de ani, muzicianul a înregistrat 20 de albume de studiou şi patru albume live. Totodată, a scos patru albume alături de formaţia sa, The New Power Generation. Prince a fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy şi a câştigat şapte astfel de trofee. Albumele „1999“ şi „Purple Rain“ au fost premiate cu Grammy Hall of Fame Award.

Fanii i-au atribuit mai multe porecle, fie pentru a evidenţia predilecţia lui pentru subiectele controversate abordate în muzică („His Royal Badness“), fie pentru stilul vestimentar colorat („Purple One“).

Fostul designer vestimentar al artistului, Michaela Angela Davis, a făcut câteva mărturisiri jurnaliştilor de la CNN. „Cel mai prolific lucru despre Prince nu a fost doar că e cel mai vibrant geniu de culoare pe care l-am întâlnit vreodată, ci şi că a fost capabil să amestece religia cu sexul într-o manieră unică. Fiecare melodie era o rugăciune sau un preludiu“, a declarat Davis. 

„A fost un profet. A fost un peşte. A fost violet. A fost magic. A fost amuzant. A fost atât de întunecat. A trăit în această lume ca un om liber, ca un artist liber“, l-a descris Michaela Davis pe Prince.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite