„Armonia contrariilor“, sub bagheta lui Zubin Mehta

Programul primului concert, din 31 august, dirijat de către Zubin Mehta în Sala Mare a Palatului, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Israel, a cuprins lucrări dificile, semnate de Schönberg şi Bruckner.

Programul de luni seară, Simfonia de cameră nr. 1, op. 9 de Arnold Schönberg şi Simfonia a VIII-a în do minor de Anton Bruckner,  a constituit un argument în plus în confirmarea predilecţiei lui Zubin Mehta, muzicianul de origine perso-indiană, pentru compozitorii post-romantici şi pentru cei din şcoala serial-dodecafonică, în special Arnold Schönberg şi Anton Webern. 

Ascultând cele două creaţii – subtil înrudite între ele prin unele suprafeţe translucide ale corzilor, prin dialogurile lor cu timbrul tenebros al suflătorilor, ca şi prin tratarea ciclică a formei – urmăream totodată profilul aproape enigmatic şi dihotomia dinamicii gesticii lui Zubin Mehta: în timp ce mâna dreaptă era preocupată de menţinerea preciziei şi proporţiei ritmice, dreapta părea că desenează, în volute mai restrânse ori mai ample devenirea frazelor şi motivelor muzicale, îmbogăţind şi înfrumuseţând structurile lor de rezistenţă.

Prin intermediul unui asemenea tip de gestică dirijorală, Zubin Mehta a reuşit să departajeze, sau mai degrabă să unească, prin contrast, polifonia lineară a corzilor cu reliefurile contrapunctice incisive ale suflătorilor, lumina cu întunericul, transparenţa coloritului timbral cu densitatea şi geometria savantă, labirintică a construcţiei interioare a piesei lui Schönberg. Extrem de maleabilă, cu o sonoritate stilată, Filarmonica din Israel a parcurs cele cinci paliere agogice ale Simfoniei de cameră, op. 9, cu siguranţa pe care ţi-o dă autentica strălucire a firului Ariadnei – în cazul nostru, bagheta lui Zubin Mehta. 

GESTICĂ DISTRIBUTIVĂ

Dacă în piesa lui Schönberg, gestica distributivă a dirijorului sugera numai posibilele compatibilităţi dintre planul spiritual şi cel teluric, în simfonia bruckneriană sugestia s-a transformat în realitate distinctă. Iar când dispui de un colectiv simfonic atât de bine sudat, atât de flexibil, cu un simţ coloristic pictural atât de rafinat, cu instrumentişti pe cât de virtuozi pe atât de muzicali – chiar dacă, uneori, acurateţea intonaţională a suflătorilor a fost discutabilă –, orice intenţie dirijorală se materializează fără efort. 

Sacră şi demonică, interiorizată şi excesiv extrovertită, muzica lui Bruckner i-a dat posibilitatea lui Zubin Mehta să-şi nuanţeze simbolistica gestuală. Autoritară, dreapta susţinea crescendou-urile explozive ale alămurilor şi ale întregii orchestre, în timp ce stânga pregătea trecerea la sonorităţile rarefiate prin linii curbe sau ondulate, una sugerând materialitatea terestră, cealaltă puritatea şi limpezimile celeste. Zubin Mehta creează în fiecare clipă surprize sonore. Actul său dirijoral funcţionează parcă în virtutea principiului armoniei contrariilor, căci e mereu viguros şi poetic, emană un fel de electricitate pozitivă, chiar şi atunci când dramatismul primeşte accente apocaliptice, terifiante, iar modul firesc în care trece de la contemplare la nelinişte vorbeşte despre luciditatea cu care menţine în echilibru înţelepciunea ancestrală, esoterică, şi pulsiunile afective.  

În celebrul Adagio al simfoniei, Mehta mi-a atras atenţia asupra manierei spiritualizate de a valorifica cezurile în sau între fraze. Suspensiile acestea generează, la el, un fel de viduri, pline însă cu reverberaţiile ultimelor sunete din care iau naştere, fie texturi onirice, fie crescendouri gran-dioase accentuate de preponderenţa unisonului. 

Nicio discrepanţă, nicio fisură între un plan şi altul. Doar o succesiune de trăiri sublimate diverse, ce subliniază inerenta dualitate a naturii umane.

Sinteză a diferitelor motive tematice din mişcările anterioare, finalul simfoniei a lăsat o impresie copleşitoare, comparabilă ca semnificaţie cu cea din sintagma tabula smaragdina, şi anume: „ceea ce e dedesubt este la fel cu ceea ce e deasupra“. Acesta ar fi şi mesajul transmis de Simfonia a VIII-a în do minor de Anton Bruckner în memorabila viziune a dirijorului Zubin Mehta, aflat luni seara la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Israel.

Nicio discrepanţă, nicio fisură între un plan şi altul. Doar o succesiune de trăiri sublimate diverse, ce subliniază inerenta dualitate a naturii umane.

O orchestră de prestigiu

Orchestra Filarmonică din Israel a fost înfiinţată în 1936 de către violonistul Bronisław Huberman, cu 12 ani înainte de naşterea Statului Israel, când muzicienii evrei erau concediaţi din orchestrele europene. Concertul inaugural a fost dirijat de Toscanini. „A cânta în Orchestra Filarmonică Israel înseamnă un contract pe termen lung care se referă la solidaritatea de a face muzica împreună“, spunea Leo Vole, contrabasist al orchestrei. 

Mehta a dirijat pe scaun, din cauza unei operaţii

Unul dintre cei mai aclamaţi dirijori ai lumii, Zubin Mehta (79 de ani), a preferat să dirijeze stând jos, pe scaun, decât să fie absent de la concertele programate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“ 2015. Primul concert susţinut de Zubin Mehta şi Orchestra Filarmonicii din Israel în cadrul Festivalului „Enescu“ 2015, în seara de 31 august, a avut loc la Sala Palatului. Publicul l-a aplaudat în picioare pe Zubin Mehta la intrarea pe scenă. 

La începutul anului 2015, maestrul Zubin Mehta a dirijat probabil cel mai cunoscut eveniment de muzică clasică din lume: celebrul Concert de Anul Nou de la Viena.