STUDIU A ţine de mână pe cineva, cel mai simplu gest antistres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simplul gest de a ţine de mână un apropiat într-o situaţie de stres duce la reducerea considerabilă a anxietăţii amândurora. Gestul apare natural, instinctiv, când vrem să alinăm sau să încurajăm pe cineva, potrivit unui studiu canadian.

Cercetătorii canadieni de la Queen's University din Kingston (Ontario) au studiat efectul acestuia în cadrul relaţiei mamă-fiică, atunci când tinerele se confruntau cu o situaţie stresantă (urmau să ia cuvântul în public). Fluctuaţiile gradului de stres au fost dezvăluite prin măsurarea activităţii electrice a pielii şi prin producerea transpiraţiei. Au fost propuse două situaţii: una în care mama ţinea mâna fiicei şi cealalată în care nu făcea acest gest. Participantele – mame şi fiice – au completat înaintea experimentului un chestionar pentru evaluarea calităţii relaţiei dintre ele.

S-a constatat că, indiferent de calitatea relaţiei, contactul fizic permite atât mamei, cât şi fiicei să îşi gestioneze mai bine stresul. Când nu a existat gestul de ase ţine de mână, prezenţa mamei a atenuat anxietatea, însă numai în cazul unei bune relaţii între cele două. Contactul fizic exercită „un efect de tampon“ împotriva anxietăţii şi stresului, chiar în cazul unei relaţii de calitate nu prea bună, acest gest simplu contribuind la calmarea ambelor persoane, afirmă cercetătorii.

Este un gest care apare adesea în împrejurări dificile şi a cărui utilitate este confirmată de oamenii de ştiinţă, care numesc fenomenul „împărţirea încărcăturii emoţionale“.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite