Creierul se poate remodela toată viaţa. Exerciţii pentru sănătatea minţii

Creierul se poate remodela toată viaţa. Exerciţii pentru sănătatea minţii

Creierul uman poate fi menţinut în formă pe tot parcursul vieţii cu ajutorul exerciţiilor de conştientizare FOTO: Shutterstock

Creierul se adaptează la toate experienţele noastre, se remodelează până la sfârşitul vieţii. Fenomenul este cunoscut sub numele de neuroplasticitate şi poate fi influenţat într-o mare măsură de anumite exerciţii mentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plasticitatea creierului se modifică pe parcursul vieţii. Aşa se enxplică de ce copiii de vârste mici învaţă mult mai uşor o limbă străină sau să cânte la un instrument decât un adult sau chiar decât un copil mai mare.

„Avem dovezi acum că doar antrenamentul mental, independent de alte tehnici sau activităţi, poate produce modificări nu doar la nivelul funcţiilor cerebrale, ci şi la nivelul structurii creierului“, a explicat neurocercetătorul Richard Davidson, de la Universitatea Wisconsin-Madison, citat de publicaţia online livescience.com.

Tehnici de conştientizare

„La fel cum exerciţiile fizice remodelează corpul, exerciţiile mentale, în special cele de conştientizare acţionează asupra structurilor creierului“, spune un alt neurocercetător, Amishi Jha, de la Universitatea din Miami.

Conştientizarea, ca exerciţiu mental, este un tip de concentrare, o atenţie deosebită acordată momentului prezent, fără a trece informaţiile prin filtrul judecăţii. Şi este un exerciţiu care funcţionează spune Amishi Jha, din experienţa proprie. Specialista atinsese un nivel atât de ridicat de stres, încât scrâşnea din dinţi, ceea ce a dus, în timp, la amorţirea maxilarului şi la dificultăţi de vorbire. Cu ajutorul tehnicilor de conştientizare, nivelul stresului a scăzut, treptat, iar neurocercetătoarea a scăpat de problemele asociate.

Există mai multe tehnici de practicare a conştientizării. Una dintre ele presupune concentrarea, timp de câteva minute, asupra propriei respiraţii, de exemplu. Iar dacă mintea tinde să fugă în altă parte, trebuie să te concentrezi, din nou, doar asupra respiraţiei.

Acest exerciţiu se dovedeşte eficient mai ales în cazul persoanelor depresive, care au tendinţa de a reveni obsesiv la aceleaşi gânduri negative.

Imagistica cerebrală a arătat că persoanele care practică astfel de exerciţii îşi activează anumite zone din creier, în funcţie de nivelul de meditaţie.

De exemplu, o persoană expusă unui nivel ridicat de stres prezintă o activare prelungită a unei regiuni din creier numită amigdala. Cu ajutorul exerciţiilor de conştientizare, este grăbit procesul de „vindecare“ a amigdalei, ceea ce reduce impactul stresului asupra creierului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările